Coaching-ul echipei de management

Ce se intampla cu echipele de management?

Echipa de management este, din mai toate punctele de vedere, cel mai important grup din orice organizatie. Ei au cea mai mare putere de a influenta mersul lucrurilor. Deciziile lor au reverberatii nu numai pentru orice alt membru din organizatie, ci si pentru viitorul intregii companii. Foarte multi dintre voi isi doresc cu putere sa ajunga la acest nivel. Multi dintre voi sunt deja acolo si au realizat ca, de cele mai multe ori, echipa de management are prea putine resurse si abilitati pentru a-si atinge obiectivele.

Membrii echipei de conducere sunt alesi, de obicei, din cauza responsabilitatilor lor functionale. In plus, mai exista un criteriu care, indiferent cat de emotional suna, atarna greu in balanta extinderii echipei de management: „pe X nu trebuie sa il lasam pe dinafara, e …important!„. Implicit, majoritatea echipelor nu se simt suficient de sigure cat sa isi asume pana la capat design-ul si viitorul companiei. De cele mai multe ori, echipele de management sunt de fapt grupuri de manageri seniori, fiecare cu responsabilitati departamentale si fara nici o idee de a lucra impreuna, altfel decat in interactiuni si dezbateri individuale.

Poate te voi surprinde cu informatia urmatoare: folosirea echipelor de conducere in varful organizatiilor este un fenomen relativ nou. Modul in care leadership-ul structural si functional este organizat in companii este rezultatul unor modele culturale foarte puternice. Hegemonia modelelor de business din Occident (si din USA) a modelat definitiv aparitia si functionarea echipei de management din varfurile organizatiilor. Insa altceva este foarte important, in acest contezt: in ultimele decade, folosirea echipei de management a devenit din ce in ce mai importanta din cauza cresterii complexitatii si diversitatii problemelor, atat in piata specifica (care a devenit globala!), cat si in interiorul companiei (care a fost nevoita sa se adapteze la modele globale de business!).

Citește mai mult

36 de ore pe zi

Multi dintre managerii pe care ii cunosc – tineri, talentati, inteligenti, stralucitori, reprezantativi ca si clienti pentru coaching in Romania – au o suferinta mai mult sau mai putin ascunsa, exprimata prin celebra fraza „nu sunt suficiente ore intr-o zi„. Majoritatea stiu sau cred ca stiu cauzele acestui adevarat sindrom, care te face sa te simti ca pentru a termina tot ce ai de facut si totusi sa mai ramai si cu timp pentru lucrurile personale …singura solutie este ziua de 28 sau 36 de ore.

Iar asta insemna, simplu spus, ca acesti oameni vor avea grija de ei si de viata lor – fizica, emotionala, sociala, de familie, etc – numai si numai atunci cand se opresc din munca. Ba chiar si timpul de reincarcat bateriile este determinat tot de cand si cum ajung (in sfarsit!) sa se opreasca din activitatea profesionala. Bineinteles, scuza este: „N-am timp…!”

E ca si cum acesti profesionisti devin incet-incet obsedati de timp si incep sa creada ca daca micro-managerizeaza timpul propriu vor reusi sa invinga miscarea limbilor ceasului. Acesti oameni vor sa isi imparta sedintele de coaching  in secvente dese si intense, imaginandu-si ca trebuie sa beneficieze de fiecare minut in parte, pentru maximum de profit.

Dar hai sa gandim logic: cu cat iti ocupi fiecare minut, cu atat mai multa energie personala consumi in timpul unei zile de munca. Si daca nu faci ceva sa recuperezi aceasta energie, calitatea lucrurilor pe care le faci/produci/gandesti/planifici/etc scade rapid. Un rezultat evident este ca vei pierde din ce in ce mai mult timp, din moment ce vei avea nevoie sa repari tot ce nu ai facut bine prima data. Implicit, vei deveni mai lent. Si iti va lua mai mult timp sa te misti si sa „rezolvi problemele urgente si importante”.

Adica… prabusire in spirala. Sau vrie, cum zic aviatorii. De fiecare data cand intalnesc clienti si grupuri de clienti de coaching aflati in aceasta prabusire controlata de trecerea orelor si de aglomeratia de lucruri de facut, ii rog sa isi imagineze o echipa care functioneaza cu un sfert (25%) din energia necesara. Si dupa aceea ii rog sa imi dea un timp estimat pana cand inevitabila distrugere a oricarui proiect se intampla.

***

Momentul, secventa de coaching in care acesti oameni inteleg profund ca timpul este relativ – adica exista numai in relatie cu ceva anume, e flexibil si curge diferit in fiecare clipa – este unul realmente cutremurator. Se lasa linistea, apare un mic zambet, si de fiecare data aud aproape aceleasi cuvinte: „Simt ca totul s-a ordonat altfel!” Mai la obiect, managerii incep sa inteleaga ca timpul este dependent in mod fundamental de calitatea energiei pe care o consuma in acea perioada. Cu cat este mai de calitate energia investita, cu atat concentrarea creste. Iar cu cat creste concentrarea, cu atat performantele sunt mai mari. De aici, totul devine (mai) simplu: utilizam secundele si minutele, in secvente usor controlabile. Cu rezultate uriase.

Daca vrei sa iti optimizezi la maxim timpul profesional, este necesar sa investesti constient in producerea de energie personala (fizica, emotionala, etc). Bineinteles, daca timpul este relativ la calitatea energiei investite, recuperarea si reincarcarea necesita timp. Timp care este foarte, foarte pretios in viata ta.

„Smecheria” este sa te opresti din a te concentra exclusiv pe timp. Sa te abtii sa iti treci in agenda zilnica din ce in ce mai multe obiective mici, care iti fragmenteaza din ce in ce mai mult timpul de la birou. In loc de asta, poti incepe sa te concentrezi pe cum sa iti creezi si sa iti gestionezi energia personala, sa ajungi sa iti cresti constient nivelul de energie pana cand atingi starea de concentrare optima. Ba chiar sa te joci si sa extinzi aceasta stare, pe toata durata celor 8 ore de munca. Iti garantez ca in 2 saptamani vei avea rezultate care vor atrage atentia tuturor colegilor, sefilor si partenerilor tai!

Fiind „la munca”, ai de obicei destul de putin control asupra a cum, cat si unde iti petreci timpul. Intrebarea mea pentru tine ar fi: Cum ti-ai petrece timpul profesional, daca singurul tau scop ar fi sa iti mentii nivelul optim de energie, de concentrare? Sau; cum ai putea sa pleci de la birou cel putin la fel de „fresh” cum ai venit, facand tot ce ti-ai propus pe ziua in curs?

Daca esti blocat in credinta ca ceasul iti masoara viata, exista o mare probabilitate sa nu fi ajuns sa citesti ce am scris pana aici. Sa fii lipsit de concentrare, imaginandu-ti ca viteza cu care faci lucrurile iti va aduce ceva beneficii. In schimb, in realitate te simti alergat, obosit si parecum in imposibilitate de a-ti crea mai mult spatiu in viata.

Bun, si atunci? Ce faci?

Simplu: primul pas este constientizarea. Poti folosi o schema simpla si extrem de eficienta:

La fiecare 60 de minte de munca, ia-ti 5 minute de pauza.

O pauza de 5 minute la fiecare 60 muncite, ok? Nu salva pauzele pentru sfarsitul zilei! Foloseste pauzele sa iti cresti nivelul de energie pana la 100%. Da, ai nevoie de doar 5 minute. In aceste 5 minute, nu fa NIMIC. Doar inchide ochii si gandeste-te „ma incarc cu energie”. Relaxeaza-ti complet corpul si mintea, altfel degeaba ti-ai luat pauza.

O idee ar fi ca dupa o saptamana sa iti inviti colegii sa faca la fel ca tine, sa ti se alature in provocarea ta de re-energizare. Daca ii inviti, vei observa dupa o zi sau doua o diferenta evidenta.

Sa-mi spui si mie care este aceea.