HowTo: Cum alegi un coach?

De cele mai multe ori, clientii fac o alegere intuitiva a coach-ului cu care vor sa lucreze. Fie ca este vorba de o persoana privata sau de o mare corporatie, mecanismul alegerii coach-ului este unul mai degraba nediferentiat fata de alegerea altor furnizori de servicii.

© alecgrimsley.co.uk

M-am gandit sa iti ofer un fel de grila de alegere a coach-ului, care sa te ajute sa iti dai seama rapid daca poti lucra cu un anume coach. Si daca merita, pentru tine, acum.

  • Cu cine iti place cel mai mult sa lucrezi, ca si coach?
  • Ce formari in coaching ai facut si cand?
  • De cand faci coaching?
  • Cati clienti ca si mine ai avut pana acum?
  • Cat dureaza o relatie de coaching pentru tine, in medie?
  • Imi poti spune pe scurt ce faci cu un client, in coaching?
  • Care sunt ariile tale de expertiza, ca si coach?
  • Cat costa o sedinta de coaching la tine?
  • Imi poti impartasi viziunea ta de dezvoltare pe termen lung?
  • Ce certificari profesionale ai, ca si coach?
  • Ce referinte imi poti da de la fostii tai clienti?
  • Care este cel mai important lucru in practica ta de coach?
  • Ce te-a atras initial in profesia de coach?
  • Ai un coach cu care te antrenezi?
  • La cate programe de dezvoltare profesionala continua ai participat in ultimul an?
  • Cum ne dam seama ca relatia noastra de coaching e aproape de final?
  • Care este primul beneficiu pe care il primesc, lucrand cu tine?
  • Imi poti oferi alte surse de informare despre tine si rezultatele tale?

Daca chiar vrei sa te implici intr-o relatie de coaching, alege 5-6 intrebari de mai sus si pune-le fara frica!

Eveniment: voi vorbi la Empower Live! sâmbătă, la British Council

Aveți anunțul mai jos, l-am preluat de pe empower.ro:

Sambata veti beneficia de experienta unui om care a lucrat cu multi antreprenori si manageri romani (si nu numai). Veti experimenta impreuna cu Mihai idei si principii despre:

  • ce este, de fapt, un life coach;
  • diferenta dintre “a avea succes” si “a avea impliniri”;
  • ce inseamna “vreau sa fiu manager de la primul job”;
  • drumul catre mai bine: capitolele si tranzitiile vietii;
  • trepte mici catre tinte mari: secretul rutinei de zi cu zi;
  • exemple practice: o zi din viata unui om de mare succes.

Ca de obicei, veniti cu intrebarile “de acasa”. :)

Ne vedem sambata, 13 februarie, @British (biblioteca din sediul British Council Romania) – Calea Dorobantilor nr. 14, vizavi de ASE-Cibernetica. Vom incepe la ora 14:00 fix, asa ca va rugam sa veniti din timp (15 minute inainte). Intalnirea dureaza aproximativ o ora si 30 de minute. Asa cum stiti locurile sunt limitate la 20 de participanti.

După 20 de ani, cârmaciul ești tot TU!

În ultimele 2-3 săptămâni am primit un număr semnificativ de telefoane și E-mail-uri având cam același subiect: „vreau să îmi găsesc un (nou) loc de muncă. De la început vreau să vă spun că nu ofer servicii de selecție, recrutare, „head-hunting” sau „job-matching”. Iar recomandările pe care le fac unor posibili angajatori sunt bazate numai și numai pe cunoaștere și interacțiune îndelungată cu scolicitantul, exclusiv în mediul profesional. Așadar, motivul nu poate fi unul gen „ai un job și pentru mine?”. Și pentru a spori neclaritatea, datele sociologice ale celor care mă contactează pe acest subiect sunt complet și egal distribuite pe vârstă, nivel salarial, expunere socială, abilități profesionale și realizări în carieră.

Pentru claritate, vă dau două exemple: Sorin P. și Daniela R.

Sorin P. are aproape 50 de ani, este Vice-Președinte (VP) într-o multinațională respectabilă, are 2 copii adolescenți și o îndelungată istorie profesională în funcții de conducere (10 ani). A schimbat mai multe locuri de muncă, chiar și domenii, de câteva ori. Sorin mă invită la o cafea că să (citez)”discutăm pe marginea unui subiect care devine din ce în ce mai important pentru mine: vreau să-mi redefinesc complet cadrul profesional, atât ca job de zi cu zi, cât și ca impact asupra comunității.

Daniela R. este abia trecută de 20 de ani, absolventă de științe politice, voluntară în mai multe proiecte sociale [Intermezzo: ați remarcat și voi câte proiecte sociale au apărut în România ultimilor ani? Din punctul meu de vedere, este un semn bun, de sănătate nou-descoperită a românilor.], cu practică făcută la o publicație centrală și cu o energie debordantă. Ea mă invită să (citez)”mă ajutați să explorăm împreună ce posibilități aș avea eu să-mi găsesc rapid un loc de muncă stabil, care să-mi permită să mă întrețin și să-mi placă atât de mult încât să mă implic total!„.

M-am întâlnit cu amândoi în aceeași seară de luni, 14 decembrie 2009 A.D. După câteva ore bune de discuții, am observat că cei doi aveau mai multe în comun, în afara unui mesaj către mine și a unei aparente probleme de ordin profesional (sau vocațional). Ambii vizitaseră multe site-uri cu teme de dezvoltare personală și profesională, ambii ceruseră sfaturi de la rude și prieteni apropiați, ambii primiseră mai multe sfaturi decât pot duce și, în final, ambii voiau de fapt un singur lucru: să își găsească SINGURI soluția, cea mai bună dintre toate cele sugerate de ceilalți. SOLUȚIA PROPRIE. Rapid, dacă se poate.

Eu unul nu am sfaturi de dat. Fără nici o falsă modestie, nu mă pot compara nici cu experiența solidă a lui Sorin, nici cu energia debordantă a Danielei. Însă le-am pus câteva întrebări și am aflat de la ei – ca și de la alții, în alte situații – că i-au ajutat să își formuleze soluția proprie aproape imediat. Soluția practică și pragmatică, nu jumătăți de măsură exprimabile în diatribe intelectualiste cu iz de misionarism.

O singură întrebare am repetat-o în seara de luni. V-o împărtășesc și vouă, invitându-vă să vă dați un răspuns:

„Dacă am presupune că sărim în viitor, care ar fi situația profesională aleasă de tine pentru care te-ai felicita și acum, după 20 de ani?”

(articol publicat si pe VoxPublica)

Cei 4 stalpi ai schimbarii

Toată lumea vorbește despre schimbare în ultima vreme. Iar majoritatea „vorbăreților” au multe idei, le prezintă în discursuri care-mai-de-care mai atrăgătoare, folosind exemple exotice sau inventate pe loc (ador utilizarea genunchilor în a genera soluții strălucite de business, v-am spus?). Schimbarea este recunoscută și devine un proces fără de care noi (oamenii de business, ba chiar și românii ca popor!) riscăm sa alunecăm în neantul istoriei, fără vreo posibilitate de a mai reveni.

Nu mă înțelegeți greșit, schimbarea este și va rămâne singura constantă a vieților noastre. Cred cu tărie asta și practic fervent schimbarea, cu fiecare contact profesional pe care îl am. Însă am ajuns să mă întreb cum putem să punem problema mai bine, cum putem să gestionăm schimbarea astfel încât să dea rezultate durabile, pe termen lung.

Astfel, am ajuns la 4 întrebări pe care le consider fundamentale. Vi le prezint aici, însoțite de 4 exemple reale de evitare a acestor întrebări, cu rol de ilustrare:

    Ce anume se schimbă?

Zilele trecute am fost contactat telefonic de un reprezentant al unei corporații. Pe nerăsuflate, mi-a descris un proces de management al schimbării: pași, nivele, atribuții, responsabilități, dead-line-uri, etc. Impresionat de debitul verbal al acestuia, nu l-am oprit in primul minut al discursului, însă deja din al doilea îmi răsărise o întrebare în minte. Recte, întrebarea de mai sus!

După alte 2-3 minute, ne-a fost amândorura clar că schimbarea nu avea un obiectiv de business clar și bine atașat minunatului proces în care managerii deja se avântaseră. Existau în schimb o mulțime de oportunități, o altă mulțime de probleme (ador și cuvântul ăsta, definitor pentru România-care-se-devalorizează-singură!) și o a treia mulțime de scopuri care erau de ne-cuprins în acel proces de schimbare.

    Ce va fi diferit după ce schimbarea propusă ia sfârșit?

Acum aproximativ un an am susținut un workshop pe același subiect: managementul schimbării. Workshop ce a început foarte amuzant pentru mine, cel puțin. Cei 50 de manageri ai organizației-client au răspuns în cor întrebării de mai sus, cu „Păăii, credeam că Dvs. ne spuneți asta, aici!”.

De cele mai multe ori, decizia schimbării se ia la un nivel atât de înalt, încât nimeni nu știe exact cum vor fi afectați oamenii de rând. Rezultă 2 categorii de frustrați: liderii și cei care îi urmează. Adică toată lumea. La nivelul României, această situație apare de cele mai multe ori – evident – în relația dintre Guvern și oamenii care îi dau bani acestuia.

    Ce se păstrează neschimbat?

Am întânit o mulțime de adepți entuziaști ai ideii de schimbare. Numai săptămâna trecută, am avut ocazia să aud de vreo 20 de ori la TV sublima frază „România necesită o schimbare fundamentală”. Și credeți-mă pe cuvânt, deschid televizorul rar! Aici îi dau ca exemplu pe toți cei care au sau speră la vreun beneficiu de pe urma clasei politice românești. Și pe rudele lor, con-sangvine sau simbolic-coloristice. Înțeleg ‘mnealor la cine mă refer!

Puțini se gândesc însă că schimbarea e un proces inerent costisitor. Care trebuie gestionat – mai ales în Balcani – cu un tabel de cheltuieli ținut la zi. Iar costurile scad când se păstrează lucrurile care funcționează optim. De exemplu, nu știu cine a fost „managerul” care a decis dizolvarea Codului Comercial în Codul Civil, atunci când a decis-o. În cele mai multe discuții privind cadrul larg al pieții locale de afaceri, ajung să aud că aceasta decizie a dereglat complet și pe termen lung dezvoltarea inițiativei private în România.

    Cine și ce pierde în această schimbare?

La o ședință de antrenament de afaceri (da, acesta este traducerea ocupației mele de zi cu zi, „business coaching”!) am pus întrebarea-pilon într-o situație în care primisem deja un răspuns la ea. Recunosc, am adaugat un „ȘI” la început. Ce credeți că s-a întâmplat? Persoana respectivă a înțeles fără prea multe cuvinte că e nevoie să își asume pierderile inerente. Și-a fost mai bine, pentru el.

Schimbarea nu începe cu situația nouă și dorită. Ba dimpotrivă, de cele mai multe ori e nevoie să renunțăm la prezentul „călduț”. Așa că putem spune că schimbarea începe cu sfârșiturile, cu încetarea acțiunilor care ne-au adus în nevoie de ea.

Și pentru că tot pomenesc de „sfârșituri”, mă voi opri aici. Nu înainte de a vă spune că aproape 90% din comunicare ține de a asculta. De aceea am formulat aceste întrebări:

  1. Ce anume se schimbă?
  2. Ce va fi diferit după ce schimbarea propusă ia sfârșit?
  3. Ce se păstrează neschimbat?
  4. Cine și ce pierde în această schimbare?

Voi aveți răspunsuri, pentru afacerea voastră, pentru viața personală, pentru România?

(articol publicat pe VoxPublica)

Linistea

Urechea este mai importanta decat toate celelalte organe luate in comun. Exceptie facand ochii, poate, vizualul a cucerit o lume intreaga (si nu vad cum ar putea auditivul sa recupereze). Si totusi, urechea este cel mai important organ al corpului uman.

Cred ca stiti cu totii regula comunicarii directe: 80% limbaj non-verbal, 20% limbaj verbal. La prima vedere, limbajul non-verbal ar cadea in proprietatea vizualului (uite-l cum se misca!), insa nu este chiar asa. Tonul vocii, cadenta cuvintelor si respiratiei, pauzele dintre cuvinte si modul in care se leaga ele unele de altele, totul este o marturie atat a momentului pe care il impartasim cu partenerul sau partenerii de conversatie, cat si a stadiului de dezvoltare interioara (sau personala) a participantului la o discutie.

Mai mult decat atat, urechea este un organ care acopera 360 de grade. Pur si simplu nu poti sa iti concentrezi auzul intr-o directie, vei auzi tot ce e imprejurul tau si vei alege sa te apropii si sa te departezi de sursele de sunet. Si din 360 de grade putem percepe infinitv mai multe lucruri importante pentru noi decat din bietele 120 de grade (more or less) ale campului vizual. De fapt, sunt 360 +… pentru ca – cel putin unii dintre noi – ne ascultam pe noi insine. Vocile noastre interioare, care ne ghideaza, ne interzic, ne indeamna si ne ofera un echilibru fata de vocile exterioare noua.

In acest context, tacerea devine un fenomen ultra-semnificativ. Mi s-a intamplat de mii de ori sa inteleg din tacerea unui om fraze intregi, in mai putin timp decat ar fi nevoie pentru a le rosti. Din tacere se nasc ideile profund originale, sigur ati remarcat asta. Exista dialog, implicare, informatii dar…. deodata se lasa tacerea si tot ce-am gandit pana atunci se schimba drastic. Dupa cateva momente, tacerea este „rupta” de cateva cuvinte, care de obicei incep cu „aha….!!!”.

Exista multe taceri: simpe, jenate, cu sens, prostesti, finale, conclusive, incapatanate, active, orgolioase, zambitoare, pline de talc, etc etc. De fiecare data, gasesc ca o tacere primita de la celalalt corespunde unei voci interioare pe care o ascult destul de rar. Adica tacerea e un fel de imbogatire, pentru mine. Si cand tacerea se transforma in liniste, parca se deschide campul acela de maci al lui Van Gogh: ne transpunem intr-un peisaj trans-figurat al propriei persoane, in care are suficient loc si celalalt, oricare ar fi el.

Cu oamenii cu care lucrez e simplu: se asteapta sa fiu tacut mai degraba decat vorbaret. Adica urechile lor isi asculta gura, mai degraba decat pe-a mea. Incercati sa creati SPATIU pentru o conversatie buna, nefacand nimic altceva decat sa mentineti linistea – a voastra si a celuilalt – atat cat exista. Imaginati-va o camera a tacerii, in care se elaboreaza planurile unui viitor incredibil de frumos. Si invitati-l pe celalalt (partener de discutie, de viata, de coada la supermarket, de afaceri, de drum, etc) sa intre in acest spatiu. Rezultatul: cel putin un zambet, cel mult o energie uriasa care apare si se manifesta creand lucruri de care va era dor.

Va lansez cateva intrebari. Repetati-le cu voce tare (chiar daca inauntru, nu in afara) si incercati sa va dati un raspuns:

– De cate ori pe zi imi vine sa creez/pastrez linistea?

– Cand sunt in linistea mea, ce ma perturba cel mai adesea? Un gand, o amintire, imaginatia?

– De fapt, ce incerc sa spun cand tac?

– Ce aud si inca nu vad la celalalt?

– Cine/ce imi tot distruge linistea? Cu ce scop? De ce are nevoie?

– Cum pot sa meditez in tacere macar 10 minute pe zi? Ce limite e nevoie sa trasez?

The human being is a self-actualizing and self-realizing being. Adica nu e nevoie sa facem ceva iesit din comun, ca sa evoluam (mental, emotional, spiritual). Doar sa ne oferim o super-tacere, plina de energie si de zambet.

Enjoy…the silence!