If we don't change, we die!

Una dintre ultimele intalniri cu un client nou mi-a ridicat un semn de intrebare: de ce romanii nu inteleg ca mediul de business s-a TRANSFORMAT? Imi place sa cred ca ne-am „trezit la realitate”, ca epoca dezvoltarilor uluitor-(aproape)legale a luat sfarsit. cum de gasesc atat de putini manageri si antreprenori care inca mai spera ca timpurile bune se vor re-intoarce?

Intr-adevar, e mult mai confortabil sa iti spui: „bine, acum e un moment mai greu, vad eu cum rezist si trecem si peste asta!„… mai confortabil si extrem de periculos. daca nu se intorc „vremurile bune”? ce facem?

Imi amintesc de fraza cu care un foarte cunoscut CEO american isi incepea sedintele de board: „if we don’t change something today, we will dissapear as a company in the next 5 years„. asta se intampla acum 15 ani. azi cred ca afirmatia sufera o modificare drastica, in sensul scurtarii intervalului ucigas. poate 1 an, poate 3 luni… intrebarea imi revine, cu incapatanare, dar in alta forma: cum de nu sesizati OPORTUNITATEA unei schimbari drastice IN BINE?

Ca si coach, am cateva reflexe in a genera imbunatatiri continue. si perioada aceasta mi se pare un mediu excelent pentru a implementa imbunatatiri.din aceasta perspectiva, e nevoie sa avem o intrebare in centrul atentiei: care sunt riscurile evidente la care ne supunem daca alegem sa transformam ceea ce detinem? si dupa ce le apreciem, sa le si adaugam cate un plan pentru intampinarea lor. va dau un exemplu, de la alt client:

am o companie de productie, cu 50 de angajati. piata a cazut, asa ca m-am decis sa deschid un nou business, cu aceeasi oameni, in acelasi domeniu. practic, am re-structurat activitatea de productie aproape complet, acum 3 luni. riscul a fost sa bat la usi inchise, dar l-am evitat folosind un sfat primit intr-o seara de la fiica mea: „tati, de ce nu intrebi oamenii ce vor sa primeasca de la fabrica?”. am facut asta incepand de ziua urmatoare, cu oamenii mei. si am capatat raspunsurile pe care speram sa le capat. acum compania aduce profit din nou si eu am nadejdea ca lucrurile s-au schimbat inspre bine.

mind over matter

Intrebarile pentru voi sunt:

– ce tot fac si nu-mi aduce in nici un fel rezultatele pe care mi le doresc? cum ma pot opri?

– care este oportunitatea pe care o tot intalnesc de ceva vreme si n-o bag in seama?

– cat bani/cat timp pierd pe zi incercand sa revigorez o activitate care nu mai aduce profit?

– cu ce situatie din viata mea seamana perioada asta? ce am facut sa ies de acolo? ce pot face sa ies de aici?

– de cati pasi am nevoie sa am succes din nou? cand il fac pe primul? dar pe al doilea? dar pe al treilea? …:)

– cum imi pot petrece orele si zilele libere ca sa ma umplu de energia unui nou inceput? cate variante am, care nu sunt „escapiste”?

…..

Va rog cu toata seriozitatea

sa va eliberati de modelele care nu mai functioneaza.

Mai ales in business.

Mai ales in …toata viata!

Mancare de ocazie…

Desi aveam 2 articole numai bune de postat pe blog ( indelung scrise si rescrise si cu fraze periate de stangaciile scriitoricesti) un drum cu metroul ieri dupa-amiaza a fost suficient pentru a-mi schimba planul.

Ne-am urcat impreuna in metrou de la statia Aviatorilor dar aveam sa-l observ abia cand s-a asezat la un scaun distanta de mine… Un batran sarac si murdar (cum din nefericire sunt multi pe strazile din Bucuresti), sprijinit intr-o din ramura groasa de copac lustruita de timp si cu cateva sacose voluminoase la picioare.
La urmatoarea statie “golul” dintre noi avea sa fie ocupat de un copil de 7-8 ani insotit de mama lui. Dupa ce a avut grija ca pustiul cu ochii intr-o revista sa stea pe jumatatea de scaun ce se invecina cu mine, punandu-i ghiozdanul intre el si batran, mama a desfacut cu grija un sendvis si l-a dat copilului.
L-am observat pe batran ca-l priveste pa copilul ce mananca. M-am gandit ca-i e foame…
In cele ce urmeaza n-am sa redau decat dialogul ce-a urmat intre batran si mama copilului:

Batranul: Asta nu-i mancare serioasa… Asta-i mancare de ocazie… Mancarea adevarata e mancarea facuta acasa, de mana de mama sau de bucatar.
Mama: E o zi speciala. De obicei mancam acasa dar astazi nu se putea.
Batranul: Mancarea asta pe care o vand comerciantii nu face decat sa pacaleasca foamea copilului. Si in loc sa manance acasa isi umple burta cu ceva ce nu-i de calitate. Asta e mancare pentru oamenii mari grabiti…care lucreaza toata ziua. Mancare de ocazie, a repetat batranul
Mama: Dar sa stiti ca sendvisul eu i l-am facut acasa…
Batranul: Eh, e mai bine daca i l-ai facut dumneata…dar tot sendvis este…Nu se compara cu o ciorba calda.

A trebuit sa cobor.
Dar mintea mi-a ramas la “Mancare de ocazie”… un principiu de viata si hrana sanatoasa, enuntat in 5 minute de un batran pe care marea majoritate n-ar fi dat 2 bani si pe care l-ar fi ocolit. Nu inspira decat mila amestecata cu groaza de a fi atins de hainele lui murdare…
In viteza si zgomotul unei lumi contemporane prea grabite uneori si cu castile IPod-ului in urechi…o voce plina de resursele unei vieti asezate.

by Monique

Despre Monique

Monique:

Citate care imi plac, foarte potrivite ideii mele despre coaching:

“Even if you are on the right track, you’ll get run over if you just sit there.” (Will Rogers)

„Nu poti invata pe nimeni nimic. Poti doar ajuta oamenii sa se descopere.” (Galileo Galilei)

„Never do for others what they can do for themselves.” (The Iron Rule)

Ca profesie sunt psiholog. Ca ocupatie sunt Coach si Aerobic Trainer.

In 2002 am absolvit un training de formare in Coaching & Mentoring cu Jerome Chidarom, Master Coach, moment care a marcat fundamental traseul carierei mele: am renuntat la invatamant dupa 7 ani de experienta si la psihoterapie (dupa 3 ani de formare) si am ales mediul organizational in care mi-am petrecut 4 ani.

In prezent sunt Associate Coach in cadrul RoCoach.

Am asistat multi profesionisti si echipe. Am antrenat oameni care si-au asumat noi responsabilitati, manageri care isi doreau sa se dezvolte permanent, am asistat echipe in formare, am ajutat la formarea de echipe, am lucrat cu oameni care cautau directia in cariera.

Obiectivul meu este continui sa-mi traiesc viata cat mai deplin cu putinta si sa-i ajut pe cei care imi cer acest lucru sa-si atinga propriile obiective.

Puncte forte: sunt un bun ascultator, nu judec, sunt dinamica, intuitiva, stiu sa facilitez gasirea de solutii in situatiile dificile.

Clientii mei au gasit in cadrul sedintelor de coaching un spatiu sigur, confidential, care le-a permis transpunerea viziunii in actiune.

Cand nu sunt implicata in proiectele de dezvoltare sau in sedintele de coaching fac cu multa placere sport, scriu, citesc, merg la spectacole de tot felul, ma intalnesc cu prieteni vechi si noi.

Email: [email protected]

Care-i rostu' afacerilor? Despre criza si mentalitati

point of view

Zilele trecute am participat la conferinta anuala de HR a Ziarului Financiar. Pana aici, nimic iesit din comun, acest eveniment este unul la care tin sa particip in fiecare an. De ce? In fiecare an revad persoane care au contat si conteaza pentru mine din punct de vedere personal si profesional: directori de companii, consultanti, recruiteri, etc. cu fiecare dintre ei am cate ceva de discutat, de impartasit, de schimbat.

Recunosc, la aceste conferinte sunt mai degraba pe holuri, discutand in liniste cu cate o persoana sau intr-un grup mic de “holisti” asemanatori mie. Din acest punct de vedere, imi asum folosirea acestui prilej ca instrument de networking (in special, pentru intarirea retelei de idei/abordari care inspira liderii din domeniul HR).

Tema conferintei a fost o intrebare: “cum modifica criza piata muncii?”. Sincer, noua nu ni s-a raspuns direct la aceasta intrebare, cel putin din cat am reusit sa decantam impreuna din discutiile si panel-urile la care am participat. Insa am retinut O idee, UNA singura: nevoia de transformare a eticii si moralitatii de business, ca si instrument de adaptare, sau mai bine, de evolutie a business-urilor prezente pe piata locala. Fie ele multi-nationale sau uni…romanesti.

De aici si ideea acestui post: care e rostul unei afaceri – indifferent de magnitudinea ei? ROSTUL, adica sensul, adica intelesul ei profund. Romanul foloseste cuvantul “rost” in doua mari situatii:

1. in expresia “are un rost in viata”

2. in negatia “fara (nici un) rost”

Buun, atunci intrebarea care, in opinia mea, duce la un moment de reflectie in directia a “ce ne impinge-n lupta” ar fi:

Care e rostul afacerilor noastre?

· Sa avem profit. Orice initiativa care aduce un dolar in plus este un business. Nu radeti, e cea mai veche si generala definitie a business-ului, de undeva de langa pe-atunci-viitorul Wall Street.

· Sa traim decent din profit, sa dam salarii dragilor nostri angajati, sa platim taxe – primind in schimb…mai nimic -, sa fim siguri ca “avem ce pune pe masa maine”.

· Sa ne dovedim ca suntem buni, sa crestem profiturile si sa scadem costurile, sa ne incadram in deadline-uri si sa capitalizam diversele beneficii obtinute pe aceasta cale.

· Sa… fim bogati! Euro, dolari, franci elvetieni… transferabili in Porsche, Lexus, Mercedes, Bentley sau chiar Aston Martin, Lamborghini, Ferrari… sau in apartament in centru, sediu in office building clasa A+, casa de vacanta, vila la mare …sau in bursa, fonduri de investitii, capital de dezvoltare, cercetare, etc. etc.

· Sa le demonstram “intelectualilor” de mama si tata ca se poate si altfel decat salariat. Iara’ va invit sa nu radeti, cunosc o gramajoara de lideri locali de business care din aceasta tensiune creatoare au dezvoltat afaceri marete. Si reale.

· Sa fim in topuri, formal sau informal. Sa fim apreciati pentru putere, desteptaciune si dati ca exemplu catre ceilalti, sa putem sa spunem ca am ajuns in varf si am privit lumea de acolo.

Pana aici, am impresia ca am descris o mare parte a Romaniei, cu doua omisiuni:

1. “Tunarii” – cei care trag tunuri …nu cred ca mai e nevoie de explicatii.

2. Statul” – cel mai dorit CLIENT (dar in cele mai multe cazuri si cel mai prost platitor).

Cu aceste doua categorii, cred ca am trasat o imagine grosiera a generatorilor locali de profit, strict din punctual de vedere al unui tip de mentalitate general intalnit in perioada pre-criza. De ce am facut aceasta enumerare de posibile raspunsuri? In nici un caz pentru a va trasmite lucruri bine-cunoscute deja. Ci mai degraba pentru a decanta o mentalitate care – dupa parerea mea – ne-a dus in criza. Care ne-a impins de la spate toti anii acestia, catre hau.

In incheiere, va propun o lista de raspunsuri alternative la aceeasi intrebare. Ele sunt parte dintr-o colectie personala, stransa cu destul spor de la clientii nostri de coaching.

· Sa-mi vad clientii fericiti” – patroana companie catering

· Sa-mi trimit copiii la studii in Franta” – director executiv firma de distributie

· Sa imi exercit puterea alegerii a ceea ce-i mai bun, pentru mine si oamenii mei” – director general, companie producatoare

· Sa dau mai departe un stil si o filosofie de viata care mi-a adus succes si implinire” – consultant international in mergers & acquisitions

· “Sa simt ca lucrurile facute de mine vor dura sute de ani” – presedinte companie constructii

· “ Sa salvez cat mai multe vieti” – patron de cabinet veterinar, chirurg

· Sa promovez la nivelul intregii societati integritatea si spiritul liber” – presedinte companie training

· “Sa pot sa traiesc urmatorii 5 ani alaturi de copiii mei” – owner, firma de asset management

· Sa dau inapoi societatii ce am primit” – patroana gradinita

· Sa arat lumii ca Romania este un loc semnificativ pe harta” – CEO, firma software

· Sa pot lupta impotriva inselatoriei si a minciunii” – CEO, companie de consultanta legala si financiara

…bine-nteles, lista poate continua. Sa-mi spuneti daca vreti sa o continui. 🙂

Cum sa pastrezi angajatii motivati in “anotimpul concedierilor”

anotimpurile efortului comunCare este diferenta dintre recesiune si depresie? Recesiune este atunci cand vecinul tau isi pierde locul de munca si depresie este atunci cand il pierzi tu.” Acesta vorba de spririt nu mai provoaca zambete acum, cand resimtim cu totii zguduirea climatului economic.

Concedierile sunt dramatice nu numai pentru cei care sunt nevoiti sa paraseasca locul de munca, ci si pentru “supravietuitori” – care se regasesc in situatia de a “aduna cioburile sparte”, de multe ori obligati sa munceasca de 3 ori mai mult pentru a inlocui responsabilitatile colegilor plecati.

Prin urmare poate fi destul de dificil sa te mentii motivat ca manager nemaivorbind despre a-i mentine motivati pe angajatii ramasi. Dar nu imposibil.

Cateva optiuni pentru mentinerea motivatiei subalternilor sunt urmatoarele:

Spune-le adevarul!

Fii onest cu angajatii. Cu cat mai sincer vei fii, cu atat angajatii se vor simti mai in siguranta. Celor mai multi le este teama. Astfel, daca le vei spune cu onestitate care este situatia, ei isi vor da seama ca lucrurile nu sunt atat de negative pe cat si le imaginau.

Impartaseste-le situatia!

Spune-le tot ce stii. Cu cat vor avea mai multe informatii legate de ce se intampla cu adevarat in present, cu atat mai usor le va fi sa accepte situatia. Si cel mai important este sa nu iti fie frica sa recunoasti aspectele pe care nu le cunosti.

Trateaza-i asa cum ti-ar placea sa fii tratat!

Fii constient de situatia in care sunt ei. Angajatii stiu ca din moment ce compania traverseaza perioada de concedieri oricand ar putea fi urmatorii. Tratandu-i asa cum ti-ar placea sa fii tratat, ii ajuti sa depasesca problemele, ingrijorarile si temerile prezentului.

Concentreaza-te pe viitorul imediat!

Vorbind despre viitor ii vei ajuta sa se concentreze asupra unui lucru pozitiv. Ii vei ajuta sa devina constienti de proiecte, activitati si idei care-i vor motiva sa mearga inainte.

Identifica si promoveaza ce este pozitiv!

Chiar daca situatia prezenta poate parea incerta, in voia curentului, intareste-le credinta ca au inca un loc de munca si afacerea este inca solida. Daca se vor simti in siguranta cu locul de munca actual, vor gasi motive pentru care sa se dezvolte. Concentrandu-te asupra imbunatatirii situatiei prezente veti descoperi impreuna oportunitati pe care le intrezareati inainte.

Invata-i cum sa performeze cu mai putine resurse!

Cu un numar mai mic de angajati si resurse si cu necesitatea de a face mai mult cu mai putin, angajatii vor simti nevoia de a sti cum sa se descurce intr-o astfel de situatie. Ii poti indruma sa delege mai mult, sa imparta proiectele cu alti colegi, sa stabileasca prioritatile sau sa elimine sarcinile redundante.

Imparte sarcinile suplimentare!

Sarcinile suplimentare reprezinta marea ingrijorare a celor ramasi in companie. Cei mai multi gandesc probabil: “Sunt deja coplesit. Cum sa mai fac fata unor sarcini suplimentare?” Aseaza-te alaturi de subalterni si gasiti solutii pentru impartirea echitabila a noilor responsabilitati. Asa vei reduce stresul si costurile asociate lui, avand un program de munca mai echilibrat.

by Monique

antreprenorul roman

Trebuie sa va marturisesc, din start, ca sunt realmente pasionat de antreprenoriatul romanesc. De ceea ce statul/guvernul numeste prin celebra expresie „IMM-isti”. Sau cum spun americanii, „small to medium business owners”. Cred cu tarie ca ei sunt motorul dezvoltarii Romaniei, atat din punct de vedere al varietatii pietei de business, cat mai ales din punctul de vedere al mentalitatii de business locale.

Majoritatea dintre antreprenorii romani au mai multe business-uri. La prima vedere, acest fenomen poate fi (si este!) interpretat ca lipsa de stabilitate, nevoie de income din mai multe directii. Insa mie mi se pare ca nevoia la care raspunde acest fenomen este proprie antreprenorului balcanic: sa se exprime intr-o diversitate controlata. Intr-un mediu aparent dezordonat, dar plin de oportunitati.

Majoritatea antreprenorilor romani sunt tineri. Tineri si chiar foarte tineri. Chiar daca biologic nu mai sunt la varsta primei tinereti, sunt capabili de lucruri asociate in general cu tineretea: re-orientari drastice, adaptari surprinzatoare, infinite variatii ale nevoii de recunoastere, contact cu „latest IT gadgets”, samd… Nu ma intelegeti gresit, nu va vorbesc despre un grup de oameni care isi pierd vremea rasfoind revistele de business prin cafenele. Sau care abia asteapta sa iasa urmatorul aparat de telefonie mobila de la firma X. Aceste lucruri sunt captabile in registrul imediat, al primei-vederi (vezi nevoia de recunoastere de mai sus! 🙂 ). Dincolo de aceste semne, acesti oameni au ceva in comun: dedicatia pentru afacerile lor.

Pana in momentul prezent, am antrenat zeci de antreprenori. Multi dintre ei isi doreau – si aici citez un prieten – ca afacerea lor sa evolueze „de la o firma foarte mica la o firma mica„. Unii au avut surpriza sa constate ca in 6 luni de antrenament de business au devenit proprietarii/managerii unor firme mai degraba mijlocii, sarind de 1 milion de euro income lunar si/sau de 100 de angajati. In nici un „caz” de client antreprenor nu am intalnit un om limitat in viziune sau incoerent fata de sine. Ingredientele succesului sunt prezente la toti, fara exceptie. Si ei stiu asta. Chiar daca pe moment nu e masurabil, succesul business-ului propriu e de cele mai multe ori undeva in fata lor, eventual umbrit de cate un mic obstacol.

De cele mai multe ori, cand antrenez un antreprenor, am senzatia ca ne putem foarte usor proiecta in America anilor 1900, in spatiul fantasmat de multi ca fiind „the land of possibilities”. Practic, pe acesta baza de credinta aproape absoluta in fortele proprii se poate construi orice. Nu ramane decat de ales si de implementat acele comportamente care sunt la intersectia dintre eficienta in business si eficacitate personala.

[Am uitat sa va impartasesc un lucru fundamental: oamenii astia STIU SA SE BUCURE! Cand ajung la obiectivele pe care si le stabilesc, te coplesesc cu veselia si energia lor.Sau cand gasesc acel „aha!” specific coaching-ului si isi schimba punctele de vedere asupra a ceea ce fac, devin aproape niste copii care au gasit MARELE FRIGIDER PLIN CU INGHETATA. Va doresc sa ajungeti sa vedeti macar un moment din acesta, va veti umple de energie…]

Te salut, antreprenorule!

Fa business, creaza legaturi si comunitati in mediu tau.

Da un sens societatii in care traiesti!

Are nevoie!

de ce blog?

In ultimele luni am avut ocazia sa ma familiarizez cu ce inseamna „web 2.0”. Dincolo de relativa usurinta a folosirii acestei interfete sociale, ceea ce m-a atras in aceasta adevarata aventura a crearii unui blog este pur si simplu posibilitatea de a crea un alt tip de comunicare intre mine si cei interesati de coaching.

O alta motivatie este nevoia mea de a impartasi celor interesati intamplari si situatii cu care ma confrunt in cotidian, privite din perspectiva unui coach, a unui individ care a ales ca si profesie o constanta orientare catre imbunatatirea atat a comportamentelor, abilitatilor si atitudinilor, cat si – mai general – a calitatii vietii clientilor mei. De exemplu, de multe ori am avut parte de intalniri care mi-au schimbat modul de a privi lucrurile care ma interesau in mod fundamental. De si mai multe ori, am fost pus in situatii amuzante, ciudate si chiar aparent conflictuale. Iar pe multe dintre ele le-am notat sau le-am memorat, in ideea de a le oferi cel putin celor care vor decide sa avanseze in directia coaching-ului.

Cea de-a treia categorie de motivatie o constituie fascinatia mea pentru povestile scurte. Incepand cu clasicele povesti Zen si terminand cu hazoasele „poante” de zi cu zi, va marturisesc ca de mult prea multe ori am intalnit oameni si momente pe care le-am „decupat” mental. Si care vor aparea, cu timpul, aici. Aceasta fascinatie mi-am dezvoltat-o ocupandu-ma in facultate si dupa de ceea ce stiintele sociale numesc prin „antropologia de acasa” sau „a prezentului”. Cu alte cuvinte, nu e nevoie sa te duci in capatul lumii si sa fotografiezi „salbatici”, ca sa iti dai seama de omenescul care ne apropie; si in imediata noastra apropiere exista destine si intamplari care ne indeamna sa reflectam la diferentele care ne aseamana.

In incheiere, marturisesc cu bucurie ca sunt pasionat de fotografie. Adica veti avea parte si de cateva fotografii reusite. Cel putin asa imi place sa cred ca vor fi!

Let’s start!