Michelangelo si coachingul

Cele peste 4000 de ore de executive şi business coaching pe care le-am numărat de-a lungul acestor 10 ani mi-au revelat un lucru cel puţin fascinant: cu cât mai experimentat managerul, cu atât relaţia dintre coach şi partenerul lui de discuţie este mai simplă şi în acelaşi timp mai profundă. Este un proces de sublimare prin care trecem amândoi şi care funcţionează pe principiul punctelor de contact – odată atinse, rezultatele ţâşnesc la suprafaţă aparent de la sine. Dar este un nivel la care managerii ajung în urma unui proces complex de descoperire de sine atât ca profesionist, cât şi personal. Pleacă, dacă vreţi, de la stânca pe care o avea în faţă Michelangelo înainte de a se decide dacă o transformă în David sau în Pieta. Doar „fiecare bucată de piatră ascunde o statuie”, după cum a spus însuşi artistul, conştient că stă în puterea lui să o scoată la lumină.

Şi, la fel ca marele sculptor, ne apucăm de îndepărtat surplusurile de piatră, simţind, intuind, că nu piatra masivă este esenţa, ci ce poate face mintea noastră cu ea, din ea. Ne descoperim pe noi şi-i descoperim pe ceilalţi. Învăţăm să lucrăm, întâi singuri şi apoi ajutaţi de ucenici. La început, suntem nesiguri şi greşim, piatra nu este tocmai cel mai uşor de modelat material. Dar, pe măsură ce lucrarea avansează, suntem din ce în ce mai atenţi la detalii, la ce instrumente folosim, începem să „simţim” piatra sub mână. Relaţia cu opera noastră se personalizează şi se modelează, se transformă în fiecare zi, cu fiecare daltă, şi la fel şi viziunea noastră iniţială capătă formă, devine reală.

Rezultatele nu întârzie să apară, avem vârfuri incredibile de succes care ne stimulează dincolo de orice închipuire. Statuia va fi clar un David. Şi ne ridică ştacheta şi mai sus. Deciziile asupra detaliilor devin vitale – ce atitudine să aibă David, ce poveste va spune trupul lui? Mai mult, imaginea de ansamblu asupra statuii trebuie să fie raportat permanent la viziune: iese din piatră şi din mâinile mele aşa cum l-am proiectat? Dacă unealta a „ciupit” piatra puţin prea tare şi statuia trebuie reaşezată în ea însăşi?

Lucrurile se complică direct proporţional cu nivelul de evoluţie profesională. Vria creativă a trecut, este momentul rafinării liniilor. Este momentul să dăm un contur elegant lucrării noastre. Dar eleganţa joacă după alte reguli. Şi este, de fapt, o (re)întoarcere la simplitatea primordială. Direcţia se schimbă de la „ce mai trebuie să învăţ, ce mai trebuie să fac” către „ce e redundant, ce aş putea elimina, unde este de fapt esenţa viziunii mele”.

Un astfel de nivel de sofisticare a abordării are uneori nevoie de instrumente croite special pentru a identifica şi înlătura straturile aparent invizibile care mai stau între noi şi desăvârşirea operei noastre. Şi vorbim de instrumente pe cât de simple (sic!), pe atât de uimitor de eficiente. Vorbim de instrumente care să ne redea nouă înşine maestrul pe care l-am crescut în noi cu atâta abnegaţie în toţi aceşti ani. Vorbim de coaching.

Un coach este cel mai bun ghid al sculptorului, indiferent de profesia pe care o are în viaţa de zi cu zi şi indiferent de ce reprezintă David-ul lui, opera lui. Este cel mai sofisticat, pentru că rolul lui este, de fapt, foarte simplu: acela de a-l ajuta să-şi finalizeze construcţia. Şi nu oricum, ci glorios. De 10 ori mai frumoasă. De 100 de ori mai solidă. De 1.000 de ori mai elegantă.

Dar ce mai poate fi dincolo de un tors impecabil, de o linie admirabilă, de o postură a trupului care îşi spune povestea prin ea însăşi? Ce mai poate fi dincolo de succesul suprem, odată ce l-am obţinut?

Ei bine, vestea mai puţin plăcută este că nu există o limită superioară a performanţei. Performanţa supremă este acolo unde ne punem noi ştacheta şi durează până când realizăm că, uimitor, ştacheta a fost prea jos. Şi aici intervine vestea bună: suntem deja, acum, aici, cei mai buni în ceea ce facem fiecare, genii chiar. Doar că, aşa cum acelaşi impecabil Michelangelo a spus, geniul presupune răbdare eternă. Pentru a-l descoperi în noi, mereu altfel, mereu în transformare – aş mai adăuga eu, cu respectul cuvenit faţă de marele maestru.

 

© 2012, Mihai Stănescu. All rights reserved.

2 thoughts to “Michelangelo si coachingul”

  1. In viziunea mea Coachingul are rolul de a-ti pune ordine in ganduri si a te face sa vezi lucrurile dintr-o alta perspectiva.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *