Argument: cu echipa la coach.

După părerea multor manageri cu care am stat de vorbă de-a lungul anilor, dacă am putea să rezolvăm toate problemele inerente unui business de unii singuri, lumea ar fi un loc mult mai liniștit. Numai că business-urile sunt activități complexe și, cu cat mai mari, cu atât mai greu de manevrat. Supriza majoră vine din faptul că aceasta este doar o aparență. Pentru că, în realitate, un manager echilibrat poate da tonul cu ușurință și seta regulile pentru un joc de echipă foarte eficient și orientat către rezultate.

 © musicsavage.com

Bine-bine, dar echipele? Uneori sunt foarte numeroase, alteori sunt alcătuite din personalități diferite și cu aspirații diferite. Cum ar putea funcționa ele ca un tot unitar și cum se pot îndrepta ele în aceeași direcție, chiar și în condițiile unui manager performant?

Întrebarea cea mai importantă la care trebuie să răspundă managerul unei echipe se referă la claritatea cu care au fost setate obiectivele acesteia și la prezența tuturor mijloacelor necesare atingerii acestora. Fără baza creată de obiective și mijloace, edificiul reprezentat de rezultatele activității unei echipe nu are pe ce să se ridice. Ca urmare, dacă aceste condiții nu au fost îndeplinite, managerul trebuie să se întoarcă la planșetă și să se asigure că are răspunsul la această întrebare înainte de a lucra asupra performanței grupului.

Ghidat de coach, tot managerul este cel care trebuie să observe dinamica grupului. Cu alte cuvinte, modul în care membrii echipei interacționează și relaționează unii cu ceilalți, la care se adaugă identificarea corectă a problemelor care afectează funcționarea grupului. În urma acestor observații, managerul, alături de coach, poate alege un set de reguli de funcționare a echipei. Aceste reguli vor fi definite în principal de aspectele practice: echipa are obiective clare care trebuie atinse, aceasta fiind direcția de acțiune și cea care decide, într-un final, care este calea cea mai bună de urmat în rezolvarea oricărei situații apărute în decursul proceselor de lucru. În acest context, elementele de preferință individuală devin secundare interesului comun al grupului. Completate de un sistem clar și echilibrat de recunoaștere a meritelor și de recompensare, plus atenția la dezvoltarea individuală a fiecărui membru din echipă (întotdeauna coroborată cu dezvoltarea echipei, dar importantă pentru fiecare personalitate în parte), aceste coordonate vor rezulta în colaborare eficientă și armonioasă în grup.

Iar dacă echipa este alcătuită din manageri care, la rândul lor, au echipe în coordonare, se mai adaugă câteva repre extrem de importante care trebuie stabilite pentru ca atât echipa pe care o formează ei, cât și echipele pe care le coordonează să funcționeze foarte bine împreună. Astfel, un coach care lucrează cu aceștia va pune accent pe alegerea corectă a interacțiunilor benefice productivității echipei, ca și pe conștientizarea puterii și influenței în grup, atât pe orizontală (către echipa de manageri), cât și pe verticală (către echipa proprie). De asemenea, un lucru extrem de important pentru comunicarea eficientă într-o echipă, de altfel un vector esențial în stabilirea clară a raporturilor de forțe și relaționale din cadrul acesteia, este capacitatea managerului de a verbaliza cât mai simplu și fără echivoc ceea ce are de transmis.

“Magia” pe care o exercită un executive coach profesionist în lucrul cu un manager de echipă sau chiar cu echipa în sine este practic descoperirea butoanelor corecte care declanșează inteligența emoțională a acesteia. Cu alte cuvinte, tratarea cu maximă onestitate a dinamicii de grup și echilibrarea relaționării în cadrul acestuia, totul orientat în direcția atingerii obiectivelor de business propuse (și, de cele mai multe ori, chiar depășirea acestora), rezultă în performanțe extraordinare. Și într-o lume mai liniștită pentru manageri, oricât de mare ar fi echipa din care fac parte sau pe care o coordonează.

© 2012, Mihai Stănescu. All rights reserved.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *