66 de intrebari care fac diferenta

Daca vorbim despre dezvoltarea managerilor in organizatiile care functioneaza in spatiul european, trebie sa luam in considerare o diferenta fundamentala intre zona est-europeana si Occident: piata de dezvoltare de „soft skills” o intrece cu milioane de euro pe cea din vest. Nu o spun eu, ci studiile din ultima decada. Implicit, ceea ce iese la suprafata dupa o sumara analiza este necesitatea acerba de a recupera decalajul de educatie de leadership dintre economiile dezvoltate si cele aflate in curs de dezvoltare. Pana in acest punct, nimic nou. Intrebarea fundamentala mi se pare a fi – dupa o experienta de mai mult de 10 ani in coaching in Romania si Europa Centrala si de Est – ce mentine inca aceasta diferenta la un nivel atat de ridicat? Care este adevarata natura a acestui decalaj? Ca vorba aia, prosti nu suntem! Si am exportat o multime de creiere extrem de valoroase, creiere care au primit o buna parte a educatiei de leadership in zona de provenienta. La noi, in …est.

Voi incerca, in randurile urmatoare, o explicatie. Pornind de la ce imi este evident din practica de coaching cu lideri de organizatii pe subiecte concentrate pe leadership, primul lucru care imi vine in minte este viziunea liderilor asupra ideii de „ordine”. Ordinea implicita a efortului de a crea valoare si de a atrage profit, ordinea in care procesele organizationale se developeaza, ordinea in care sarcinile si proiectele sunt executate. Citește mai mult

Paradoxul meu si vorbirea in public

Inceputul acesta de an a venit cu o dezvoltare paradoxala pentru mine: am fost deja invitat sa fiu „keynote speaker” la 5 evenimente. Adica sa vorbesc in fata unor grupuri de oameni, unele complet inchise (cum ar fi intalniri sau conferinte ale unor companii multinationale), altele mai deschise (conferinte ale breslelor profesionale) si nu in ultimul rand la evenimente publice, cu participanti veniti din toate domeniile, activitatile si cu o multime de interese.

Paradoxal, am spus. Deoarece in coaching tacerea este cel mai important instrument. Tacem si facem. Dialogul clientilor se modifica, creste si devine excelent doar in tacerea coach-ului. Si mai mult de-atat: nu am o teorie, un model pe care sa il apar, sa il promovez, sa il vand. Nu pot si nu vreau sa vorbesc pe o tema comerciala. Imi doresc sa ajut oamenii sa isi depaseasca nivelul actual si sa fie din ce in ce mai buni in ceea ce fac ei. Eu nu stiu ce fac ei, nu sunt expert in activitatea si viata celor cu care lucrez. Eu ghidez.

***

Revenind: la unul dintre ele am reusit, in colaborare cu organizatorii, sa transformam insusi formatul, sa il facem mai apropiat de coaching: prima jumatate este vorbita (am o gramada de povesti din realitatea noastra a tuturor) iar a doua este o secventa de coaching practic, cu toti participantii. Am scris AICI despre ce se poate intampla, intr-un asemenea eveniment. Click pe sigla lor si vezi ce si cum, direct de la sursa:

Din experienta mea, in masura in care vii cu scopuri sau ambitii foarte bine formulate, aceste intalniri pot avea rezultate realmente extraordinare pentru tine. Cum? Simplu: e nevoie de curaj, determinare si concentrare sa iti atingi adevarata valoare. Si sa ti-o mentii. Cand vii intr-un astfel de grup, singura cerinta este sa traiesti la inaltimea visurilor tale.