Vă invit să vedeți un filmuleț, așa, de duminică seara.
httpv://www.youtube.com/watch?v=uy0HNWto0UY
V-a plăcut?
[mulțumesc, Paula!]
Etichetă: viata
coaching la pliculet (1)
Imi toooot sta in minte o intrebare de 1000 de puncte:
Care sunt lucrurile pe care le poti schimba AZI in viata ta,
in pofida tuturor contra-argumentelor pe care ti le dai de ceva vreme?
Intrebarea nu e inventia mea si nu se refera neaparat la „big things”. Va dau cateva raspunsuri, pe care le-am primit si eu de-a lungul timpului:
– drumul catre birou (sa las masina acasa!);
– costumul/taiorul, in ceva mai casual;
– sa fac acel business plan pe urmatorii 2 ani;
– sa aduc un mare buchet de flori acasa;
– sa-mi cumpar trakker-ii aia si sa plec pe munte (un project manager dintr-o multinationala);
– sa beau o singura cafea (un jurnalist online);
– sa decid unde imi petrec vacanta;
– sa le multumesc colegilor pentru support;
– sa o iau mai incet, de dimineata;
– sa nu deschid televizorul;
– sa fac o pauza de 10 minute, la serviciu…ba nu, doua! (director de companie);
– sa lucrez de acasa (tot manager, tot multinationala)
– sa meditez minim 15 minute pe zi;
– sa ma apuc de sport;
– sa incep sa-mi schitez viata ideala…
Va astept cu raspunsurile voastre!
Schimbarea poate fi fun!
Coaching-ul insemna schimbare catre dezvoltarea autonomiei tale, a echipei din care faci parte, a grupurilor in care traiesti, a societatilor noastre. De cele mai multe ori, schimbarea asta e conotata negativ in primii pasi: „de ce s-o fac?!… e greu!!… lucrurile merg acceptabil si asa”. Dupa aceasta iesire din confortul personal, rezultatele destind atmosfera si ne putem bucura impreuna de noutatea implicita a dezvoltarii noastre.
Uneori, schimbarea se poarta pe sine, cu ajutorul umorului. Haideti sa radem de lucrurile care ni se par ca ne blocheaza si sa pasim mai departe! Asa ca va invit: uitati-va bine la acest experiment!
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=2lXh2n0aPyw]
Cum vi s-a parut? Eu am fost impresionat de cat de putin efort au depus cei care au ales sa urce pe scari…
In ce parte a vietii ai putea aplica aceasta idee?
Linistea
Urechea este mai importanta decat toate celelalte organe luate in comun. Exceptie facand ochii, poate, vizualul a cucerit o lume intreaga (si nu vad cum ar putea auditivul sa recupereze). Si totusi, urechea este cel mai important organ al corpului uman.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=W7tM4-r7hHI]
Cred ca stiti cu totii regula comunicarii directe: 80% limbaj non-verbal, 20% limbaj verbal. La prima vedere, limbajul non-verbal ar cadea in proprietatea vizualului (uite-l cum se misca!), insa nu este chiar asa. Tonul vocii, cadenta cuvintelor si respiratiei, pauzele dintre cuvinte si modul in care se leaga ele unele de altele, totul este o marturie atat a momentului pe care il impartasim cu partenerul sau partenerii de conversatie, cat si a stadiului de dezvoltare interioara (sau personala) a participantului la o discutie.
Mai mult decat atat, urechea este un organ care acopera 360 de grade. Pur si simplu nu poti sa iti concentrezi auzul intr-o directie, vei auzi tot ce e imprejurul tau si vei alege sa te apropii si sa te departezi de sursele de sunet. Si din 360 de grade putem percepe infinitv mai multe lucruri importante pentru noi decat din bietele 120 de grade (more or less) ale campului vizual. De fapt, sunt 360 +… pentru ca – cel putin unii dintre noi – ne ascultam pe noi insine. Vocile noastre interioare, care ne ghideaza, ne interzic, ne indeamna si ne ofera un echilibru fata de vocile exterioare noua.
In acest context, tacerea devine un fenomen ultra-semnificativ. Mi s-a intamplat de mii de ori sa inteleg din tacerea unui om fraze intregi, in mai putin timp decat ar fi nevoie pentru a le rosti. Din tacere se nasc ideile profund originale, sigur ati remarcat asta. Exista dialog, implicare, informatii dar…. deodata se lasa tacerea si tot ce-am gandit pana atunci se schimba drastic. Dupa cateva momente, tacerea este „rupta” de cateva cuvinte, care de obicei incep cu „aha….!!!”.
Exista multe taceri: simpe, jenate, cu sens, prostesti, finale, conclusive, incapatanate, active, orgolioase, zambitoare, pline de talc, etc etc. De fiecare data, gasesc ca o tacere primita de la celalalt corespunde unei voci interioare pe care o ascult destul de rar. Adica tacerea e un fel de imbogatire, pentru mine. Si cand tacerea se transforma in liniste, parca se deschide campul acela de maci al lui Van Gogh: ne transpunem intr-un peisaj trans-figurat al propriei persoane, in care are suficient loc si celalalt, oricare ar fi el.
Cu oamenii cu care lucrez e simplu: se asteapta sa fiu tacut mai degraba decat vorbaret. Adica urechile lor isi asculta gura, mai degraba decat pe-a mea. Incercati sa creati SPATIU pentru o conversatie buna, nefacand nimic altceva decat sa mentineti linistea – a voastra si a celuilalt – atat cat exista. Imaginati-va o camera a tacerii, in care se elaboreaza planurile unui viitor incredibil de frumos. Si invitati-l pe celalalt (partener de discutie, de viata, de coada la supermarket, de afaceri, de drum, etc) sa intre in acest spatiu. Rezultatul: cel putin un zambet, cel mult o energie uriasa care apare si se manifesta creand lucruri de care va era dor.
Va lansez cateva intrebari. Repetati-le cu voce tare (chiar daca inauntru, nu in afara) si incercati sa va dati un raspuns:
– De cate ori pe zi imi vine sa creez/pastrez linistea?
– Cand sunt in linistea mea, ce ma perturba cel mai adesea? Un gand, o amintire, imaginatia?
– De fapt, ce incerc sa spun cand tac?
– Ce aud si inca nu vad la celalalt?
– Cine/ce imi tot distruge linistea? Cu ce scop? De ce are nevoie?
– Cum pot sa meditez in tacere macar 10 minute pe zi? Ce limite e nevoie sa trasez?
The human being is a self-actualizing and self-realizing being. Adica nu e nevoie sa facem ceva iesit din comun, ca sa evoluam (mental, emotional, spiritual). Doar sa ne oferim o super-tacere, plina de energie si de zambet.
Enjoy…the silence!
Mancare de ocazie…
Desi aveam 2 articole numai bune de postat pe blog ( indelung scrise si rescrise si cu fraze periate de stangaciile scriitoricesti) un drum cu metroul ieri dupa-amiaza a fost suficient pentru a-mi schimba planul.
Ne-am urcat impreuna in metrou de la statia Aviatorilor dar aveam sa-l observ abia cand s-a asezat la un scaun distanta de mine… Un batran sarac si murdar (cum din nefericire sunt multi pe strazile din Bucuresti), sprijinit intr-o din ramura groasa de copac lustruita de timp si cu cateva sacose voluminoase la picioare.
La urmatoarea statie “golul” dintre noi avea sa fie ocupat de un copil de 7-8 ani insotit de mama lui. Dupa ce a avut grija ca pustiul cu ochii intr-o revista sa stea pe jumatatea de scaun ce se invecina cu mine, punandu-i ghiozdanul intre el si batran, mama a desfacut cu grija un sendvis si l-a dat copilului.
L-am observat pe batran ca-l priveste pa copilul ce mananca. M-am gandit ca-i e foame…
In cele ce urmeaza n-am sa redau decat dialogul ce-a urmat intre batran si mama copilului:
Batranul: Asta nu-i mancare serioasa… Asta-i mancare de ocazie… Mancarea adevarata e mancarea facuta acasa, de mana de mama sau de bucatar.
Mama: E o zi speciala. De obicei mancam acasa dar astazi nu se putea.
Batranul: Mancarea asta pe care o vand comerciantii nu face decat sa pacaleasca foamea copilului. Si in loc sa manance acasa isi umple burta cu ceva ce nu-i de calitate. Asta e mancare pentru oamenii mari grabiti…care lucreaza toata ziua. Mancare de ocazie, a repetat batranul
Mama: Dar sa stiti ca sendvisul eu i l-am facut acasa…
Batranul: Eh, e mai bine daca i l-ai facut dumneata…dar tot sendvis este…Nu se compara cu o ciorba calda.
A trebuit sa cobor.
Dar mintea mi-a ramas la “Mancare de ocazie”… un principiu de viata si hrana sanatoasa, enuntat in 5 minute de un batran pe care marea majoritate n-ar fi dat 2 bani si pe care l-ar fi ocolit. Nu inspira decat mila amestecata cu groaza de a fi atins de hainele lui murdare…
In viteza si zgomotul unei lumi contemporane prea grabite uneori si cu castile IPod-ului in urechi…o voce plina de resursele unei vieti asezate.
by Monique
Despre Monique
Monique:
Citate care imi plac, foarte potrivite ideii mele despre coaching:
“Even if you are on the right track, you’ll get run over if you just sit there.” (Will Rogers)
„Nu poti invata pe nimeni nimic. Poti doar ajuta oamenii sa se descopere.” (Galileo Galilei)
„Never do for others what they can do for themselves.” (The Iron Rule)
Ca profesie sunt psiholog. Ca ocupatie sunt Coach si Aerobic Trainer.
In 2002 am absolvit un training de formare in Coaching & Mentoring cu Jerome Chidarom, Master Coach, moment care a marcat fundamental traseul carierei mele: am renuntat la invatamant dupa 7 ani de experienta si la psihoterapie (dupa 3 ani de formare) si am ales mediul organizational in care mi-am petrecut 4 ani.
In prezent sunt Associate Coach in cadrul RoCoach.
Am asistat multi profesionisti si echipe. Am antrenat oameni care si-au asumat noi responsabilitati, manageri care isi doreau sa se dezvolte permanent, am asistat echipe in formare, am ajutat la formarea de echipe, am lucrat cu oameni care cautau directia in cariera.
Obiectivul meu este continui sa-mi traiesc viata cat mai deplin cu putinta si sa-i ajut pe cei care imi cer acest lucru sa-si atinga propriile obiective.
Puncte forte: sunt un bun ascultator, nu judec, sunt dinamica, intuitiva, stiu sa facilitez gasirea de solutii in situatiile dificile.
Clientii mei au gasit in cadrul sedintelor de coaching un spatiu sigur, confidential, care le-a permis transpunerea viziunii in actiune.
Cand nu sunt implicata in proiectele de dezvoltare sau in sedintele de coaching fac cu multa placere sport, scriu, citesc, merg la spectacole de tot felul, ma intalnesc cu prieteni vechi si noi.
Email: [email protected]