Confruntarea cuvintelor

De ceva vreme, sunt în război cu un cuvânt din limba română. Cuvânt care apare din ce în ce mai des pe buzele oamenilor de afaceri și mai ales ale comentatorilor lor. Parcă-mi face în ciudă, știind cât de mult l-am îndrăgit (în pofida tuturor celorlalte cuvinte cu aproximativ același înțeles) și, implicit, folosit în anii anteriori. Un cuvânt care a ajuns să fie folosit în cele mai suprinzătoare momente, încercând de fiecare dată să ofere garanții valide. Cuvântul este: profesionist.

Ultima dată mi-a apărut în urechi astăzi, în timpul unei discuții cu câțiva manageri. Prima dată nu i-am dat prea multă atenție, a doua oară m-a făcut să-mi ciulesc atent urechea iar la a treia pomenire (citez: „fooarte profi, tipii ăia!”) am oprit cam abrupt discuția și am întrebat cu voce tare: „Ce înseamnă pentru voi să fii profesionist?”. Primind câteva răspunsuri destul de vagi de la convivii mei multinaționali, am început contra-atac în micul meu război: am căutat pe internet înțelesuri mai practice (în română, ingliș, franse und doitci), am cerut explicații și definiții operaționale la „case mai mari”, mi-am întrebat prietenii și asociații și-am stat să reflectez la cum să mă re-împrietenesc cu acest cuvânt.

Așa am reușit să deslușesc că de fapt atacam 3 fronturi deodată. Adică în linii mari, calitatea  de a fi profesionist posedă o triadă de înțelesuri pragmatice, acroșabile mai mult sau mai puțin ușor de către cei care se declară posesori și/sau utilizatori ai termenului pus în discuție:

  1. Standardele formale: să faci studii de specialitate în domeniul în care funcționezi, să publici articole și/sau volume, să participi la programe de formare profesională continuă, să ai o etică declarată și de la care nu te abați orice-ar fi, să ai recunoașteri palpabile (premii, distincții profesionale) etc.
  2. Standarde informale: să ai rezultatele pe care le promiți, să termini la timp, calitatea să fie cel puțin peste media pieței, să comunici eficient, să devii generator de opinie pe domeniul tau, etc.
  3. Standarde „emoționale”: să ai atitudine de învingător, să te recunoască oricine drept un om integru, relaxat, cu păreri clare și ușor comunicabile, să convingi în primele 2-3 minute de calitatea ta profesională, să obții recomandări fără a le solicita, etc.

Mă opresc aici, înainte ca lucrurile să devină mai stufoase de-atât. Oricum, am făcut pace din nou cu dragul de profesionist, după toată această călătorie printre înțelesuri practice. Mi-am dat seama că nu mă deranja aproape nimic la acest cuvânt, ci la un văr de-al lui din limbajul vorbit, proaspăt venit de la țară și oprit prin cafenelele marilor centre de afaceri: profi.

Vărul „profi” arată precum „profesionist”, se comportă ca și cum ar fi el și speră să beneficieze de aceeați recunoaștere. Numai că n-are nimic din cele 3 înțelesuri. Doar le mimează. La fel și cu majoritatea oamenilor de afaceri români, victime nefericite ale crizei.

Sunt curios, ați întâlnit în ultima vreme profesionisti? Dar din cei care arată „profi”?

(articol publicat in VoxPublica)