Motive pentru care inca nu ti-ai implinit visele

Revin aici dupa o perioadă mai lungă de pauză. Pauză în care am acompaniat mai mulți manageri din organizațiile mari și foarte mari din România să își deseneze – creativ și concret – viețile profesionale, individuale și de grup, în lumina succeselor pe care și le doresc. Din toată această perioadă de intensă practică de coaching în România și în alte țări alăturate am extras câteva concluzii. Cea mai pură și dură este aceea că mulți dintre oamenii pe care i-am intâlnit nu pot exprima, verbal sau în alte moduri, motivațiile lor ultime de activitate. Nu știu sau nu vor să știe răspunsul la clasica întrebare de coaching: „care este visul tău?”.

Poți să marșezi pe ideea foarte atrăgătoare că deh, executivii de top, CEOii și proprietarii de business-uri sunt personaje care au un grad ridicat de realism, sunt pragmatice și bine ancorate în realitatea cotidiană. Sau îți poti servi un alt fel de explicație, mai moralizatoare, care să conțină cuvinte gen umilință, servitudine și leadership. Indiferent cum ai apuca-o, realitatea pe care o percep rămâne aceeași: oamenii uită, de cele mai multe ori, să își concentreze resursele personale în a-și împlini visele cele mai profunde. Citește mai mult

i don't have time…

mirrorAstazi, umbland prin arhivele personale dupa ceva materiale despre comunicarea non-verbala, am trait un moment foarte frumos, generat de o fila primita la randu-mi de la unul dintre oamenii care si-au indeplinit, in viata mea, rolul de mentori.

Rezultatul a fost o reamintire plina de caldura (stiti sentimentul, cand gasiti telefonul unui prieten drag, cu care nu ati mai reusit sa tineti legatura?), pe care m-am gandit sa v-o impartasesc: am sa postez aceasta poezie regasita de mine dupa 9 ani.

Ca si atunci, si acum imi place foarte mult. Si va indemn sa reflectati un moment asupra ei, poate va deschide cateva porti personale, orecum-intepenite de viata de zi cu zi.

I don’t have time

to have time for everything

I don’t have seasons enough to have

a season for every purpose, Ecclesiastes

was wrong about that.

I need to love and to hate at the same moment,

to laugh and cry with the same eyes,

with the same hands to cast away stones and to gather them,

to make love in war and war in love.

And to hate and forgive and remember and forget,

to set in order and confuse, to eat and to digest

what history

takes years and years to do.

I don’t have time. When I lose, I seek, when I find

I forget, what I forget I love, when I love

I begin to forget.

And my soul is experienced, my soul is very professional.

Only a body remains forever

an amateur. It tries and it misses,

get muddled, doesn’t learn a thing,

drunk and blind in it’s pleasures

and in it’s pains.

I will die as figs die in autumn,

shriveled and full of ourselves and sweet,

the leaves growing dry on the ground,

the bare branches already pointing to the place

where there’s time for everything.

Yehuda Amichai