Coaching-ul echipei de management

Ce se intampla cu echipele de management?

Echipa de management este, din mai toate punctele de vedere, cel mai important grup din orice organizatie. Ei au cea mai mare putere de a influenta mersul lucrurilor. Deciziile lor au reverberatii nu numai pentru orice alt membru din organizatie, ci si pentru viitorul intregii companii. Foarte multi dintre voi isi doresc cu putere sa ajunga la acest nivel. Multi dintre voi sunt deja acolo si au realizat ca, de cele mai multe ori, echipa de management are prea putine resurse si abilitati pentru a-si atinge obiectivele.

Membrii echipei de conducere sunt alesi, de obicei, din cauza responsabilitatilor lor functionale. In plus, mai exista un criteriu care, indiferent cat de emotional suna, atarna greu in balanta extinderii echipei de management: „pe X nu trebuie sa il lasam pe dinafara, e …important!„. Implicit, majoritatea echipelor nu se simt suficient de sigure cat sa isi asume pana la capat design-ul si viitorul companiei. De cele mai multe ori, echipele de management sunt de fapt grupuri de manageri seniori, fiecare cu responsabilitati departamentale si fara nici o idee de a lucra impreuna, altfel decat in interactiuni si dezbateri individuale.

Poate te voi surprinde cu informatia urmatoare: folosirea echipelor de conducere in varful organizatiilor este un fenomen relativ nou. Modul in care leadership-ul structural si functional este organizat in companii este rezultatul unor modele culturale foarte puternice. Hegemonia modelelor de business din Occident (si din USA) a modelat definitiv aparitia si functionarea echipei de management din varfurile organizatiilor. Insa altceva este foarte important, in acest contezt: in ultimele decade, folosirea echipei de management a devenit din ce in ce mai importanta din cauza cresterii complexitatii si diversitatii problemelor, atat in piata specifica (care a devenit globala!), cat si in interiorul companiei (care a fost nevoita sa se adapteze la modele globale de business!).

Citește mai mult

Motive pentru care inca nu ti-ai implinit visele

Revin aici dupa o perioadă mai lungă de pauză. Pauză în care am acompaniat mai mulți manageri din organizațiile mari și foarte mari din România să își deseneze – creativ și concret – viețile profesionale, individuale și de grup, în lumina succeselor pe care și le doresc. Din toată această perioadă de intensă practică de coaching în România și în alte țări alăturate am extras câteva concluzii. Cea mai pură și dură este aceea că mulți dintre oamenii pe care i-am intâlnit nu pot exprima, verbal sau în alte moduri, motivațiile lor ultime de activitate. Nu știu sau nu vor să știe răspunsul la clasica întrebare de coaching: „care este visul tău?”.

Poți să marșezi pe ideea foarte atrăgătoare că deh, executivii de top, CEOii și proprietarii de business-uri sunt personaje care au un grad ridicat de realism, sunt pragmatice și bine ancorate în realitatea cotidiană. Sau îți poti servi un alt fel de explicație, mai moralizatoare, care să conțină cuvinte gen umilință, servitudine și leadership. Indiferent cum ai apuca-o, realitatea pe care o percep rămâne aceeași: oamenii uită, de cele mai multe ori, să își concentreze resursele personale în a-și împlini visele cele mai profunde. Citește mai mult

Coaching la pliculet (10)

Prin seria „coaching la pliculet” a incercat sa formulez cele mai puternice intrebari din coaching, intrebari care impacteaza orice om – indiefrent de varsta, sex, convingeri religioase si politice – in drumul lui/ei catre mai bine. Si cred ca am reusit: multi oameni imi spun ca asteapta cu nerabdare o noua intrebare, altii si le-au scris si le poarta cu ei, cativa chiar au „importat” conceptul in blogurile si site-urile lor.

E timpul sa merg mai departe. Asa ca va anunt ca acest mic proiect va deveni un pic mai matur: voi face in continuare pliculete aici, dar cu trimiteri clare si specifice (ex: pliculet pentru antreprenorul care are 2 ani de afaceri). In plus, va pregatesc o mica surpriza de tip social media, bazata tot pe seria aceasta. Detalii in 2-3 zile!

Acestea fiind spuse va invit la inca un pliculet:

Ce-ti lipseste acum, ceva care ar face imediat o mare diferenta in bine?

Ca de obicei, astept raspunsurile voastre.

Soluția simplă la problemele crizei: staruri, talente și eroi necunoscuți.

[Scriu acest articol pe două planuri: unul al ideilor globale, care s-au evidențiat deja ca soluții clare pentru ieșirea din criză, și altul local, în care vă voi da câteva exemple și ilustrări proaspete și la obiect ale acelorași idei.]

Contextul reușitei în criză

Majoritatea populației de manageri și modelatori ai marilor business-uri din lume au reacționat la criza economică globală și prin restructurarea sistemelor care țin de capitalul uman din companii. Cei mai vizionari dintre ei au trecut deja de faza în care își pun întrebări despre cât de bune au fost investițiile la capitolul resurse umane, cum pot aceste investiții să fie recuperate și – de ce nu! – care poate fi profitul acestor investiții pe termen mediu și chiar scurt. Nivelul următor este deja în actualitate: ei recunosc rolul central al sistemelor de “people management” pentru orice business: să ai oamenii potriviți în job-urile potrivite, la timpul potrivit și pe costurile potrivite. Afacerile exemplare, de orice nivel, sunt centrate în jurul efortului unor oameni și echipe care duc business-ul către rezultat.

Săptămâna trecută am avut ocazia să mă întâlnesc cu un VP dintr-o multinațională locală. Subiectul întâlnirii a fost reordonarea echipelor de vânzări și de ”sales support” în jurul unor produse certificate ca fiind potrivite pentru contextul actual al pieții din România. Rezultatul a fost reconfigurarea completă a structurii echipelor. Iar ”cireașa de pe tort” a fost acceptarea în fiecare dintre echipele de vânzări a unui om din producție.

Investițiile în capitalul uman au nevoie de o orientare clară și bine măsurată către deblocarea factorilor critici ai sistemelor de business din companie: produsele, relația cu clienții, competitorii și structurile interne (de sprijin). De obicei, leader-ii se concentrează pe eforturile oamenilor din companii percepuți ca fiind talente interne în speranța că aceștia vor menține cash-flow-ul în limitele agreate strategic. Și mai important, în companiile de succes se găsesc resurse pentru dezvoltarea profesionalismului și responsabilității oamenilor, în pofida aridității bugetelor din ultimii 2 ani. În timpul evoluției acestei crize mondiale, ne interesează să găsim acei manageri care își pot asuma o serie de decizii pragmatice în modul de gestionare a capitalului uman cu scopul de a rezolva problemele urgente ale business-ului. În același timp, acești manageri sunt chemați să sprijine dezvoltarea pe termen lung a echipelor lor, fără să înregistreze pierderi la capitolul eficiență operațională sau retenție de talente.

Practic, asta înseamnă într-un prim pas o analiză atentă a cash-flow-ului companiei corelată cu cea a nevoilor clientului (vechi, noi, diverse sau asemănătoare, chiar nu contează!). Al doilea este o concentrare strategică a resurselor umane în punctele în care se aplică soluțiile identificate în primul pas. Ținta poate fi formulată într-o frază: “pentru 2010 ne propunem ca talentele noastre interne să se concentreze în punctele-cheie ale business-ului, pentru a genera cât mai mult profit operațional”.

Zilele trecute am primit un telefon de la un fost client, un antreprenor care și-a întrerupt ședințele de coaching pe strategia anilor viitori din cauza unor constrângeri legate de redimensionarea dură a pieței n care activează. “Mihai, am renunțat la două dintre departamentele de “support”: marketing și dezvoltare de produse. Dar nu am dat pe nimeni afară, ci i-am îndrumat să se concentreze pe găsirea a cel puțin două nișe alternative pentru produsele noastre. Au existat vociferări, dar deja o nișă a fost găsită! Am sentimentul că cei mai buni oameni ai mei și-au găsit locul, în sfârșit!”

Dezvoltare & coaching

Bineînțeles, natura acestor adevărate provocări investiționale variază în funcție de tipul de persoană implicată în proces. Așa putem delimita cel puțin 3 tipologii:

  • managerii-staruri, cei care au rezultate oriunde s-ar duce și în orice tip de organizație,
  • experții pe o anume funcțiune și
  • eroii necunoscuți, cei care nu văd nici un fel de recunoaștere din partea organizației, deși sunt dedicați 100% ei.

Managerii-staruri sunt candidații viitoarelor poziții de conducere. De multe ori i-am observat cum schimbă departamentele și companiile, ba chiar și domeniile economice, pentru a câștiga experiență. Provocarea principală în relație cu ei și dezvoltarea lor este să le găsești un proiect potrivit pentru a-și exersa competențele fără să le minimizezi input-ul experenței acumulate deja. În criză este necesar să faci compromisuri pozitive între urgența acțiunii imediate și nevoile de dezvoltare ale unui astfel de om.

Aud din rețeaua proprie de contacte că în piața de management din România există multe persoane din această categorie care sunt momentan “libere de contract”. O soluție a depașirii cu succes a tranzitiei profesionale pentru talentele noastre o incerc aici.

Experții sunt aceia care au o contribuție decisivă la profitul și dezvoltarea business-ului, prin cunoștințele, intelectul și capaciățile lor creative. Provocarea dezvoltării lor este să- menții proaspeți și motivați. Înainte de criză, asta însemna să le variezi proiectele și să le dai timp liber pentru învățare (cursuri specializate, conferințe, etc.). Acum se pune aceeași problemă ca la prima categorie: cum îi păstrezi, împăcând capra rezultatelor imediate cu varza de Bruxelles a dezvoltării profesionale continue.

Cunosc cel putin 10 persoane aflate în situația de a fi depășit cu mult competențele necesare poziției actuale. 3 dintre ei încă nu și-au găsit un job pe măsura intelectului și experienței proprii, ceilalți sunt implicați de câțiva ani în aceleași proiecte de uzură. Culmea culmilor, 9 din 10 sunt sub 40 de ani! Cu unul am vorbit chiar ieri și mi-a mărturisit că va allege drumul străinătății. Aceeași soluție o propun și acestei categorii.

Eroii necunoscuți sunt cei care rămân în poziții de middle management și care nu au nici o posibilitate de a avansa. Însă aceeași oameni sunt cei care poartă organizația literalmente în spate. Dezvoltarea lor are două mari provocări. Prima: trebuie făcuți să înțeleagă și să accepte că vor rămâne pe termen nedefinit în aceeași poziție. A doua: dacă au acceptat deja asta, e nevoie să-i păstrăm foarte implicați în munca lor de zi cu zi, mai ales în condițiile actuale de criză. Una dintre cele mai bune metode de a face asta este să-i implicăm în deciziile și proiectele considerate cruciale în această perioadă, proiecte care le lasă posibilitatea de a vedea dincolo de sarcinile de zi cu zi.

Mă pregătesc pentru o sedință de coaching de echipă cu un grup de “eroi necunoscuți”. Fiind prima întâlnire cu această echipă, vom discuta 2 mari axe ale colaborării noastre, din punct de vedere practic: obiectivele de dezvoltare pe careși le propun pe termen foarte scurt, scurt și mediu și cât de motivați sunt fiecare să atingă aceste obiective, împreună. Fără aceste două laturi ale contractului nostru, nici o echipă nu poate deveni performantă. Chiar și la nivel individual, lucrurile stau exact la fel. O enumerare a punctelor critice de atins o găsiți în soluția propusă mai sus (vezi link).

În concluzie, soluția simplă de ieșire din criză face apel la calitățile tale de leader al oamenilor. Și de propriul angajament în a te conduce către valoarea pe care ei o pot adauga la business-ul în care sunteți implicați.

[articol publicat pe standard.ro]

Review: Cum sa traiesti ca un invingator

Portalul 3ner.ro a publicat un sumar excelent scris despre ce s-a intamplat sambata trecuta, la British Council. Atunci am vorbit despre coaching si cum te ajuta acest proces sa reusesti in viata (personala, profesionala, sociala, etc.). Iata-l:

„Aceasta ediţie s-a dovedit a trezi cel mai mare interes pentru public, întrucât, deşi regula de participare permite doar primilor 20 înscrişi să ia parte la eveniment, au venit şi cei de pe lista de aşteptare precum şi invitaţi ai participantilor, toţi cu o dorinţă nestăvilită de a asculta speaker-ul anunţat, Mihai Stănescu.

Acestă întâlnire-impact a reuşit să-mi creeze  o imagine de ansamblu asupra a ceea ce înseamna coaching-ul şi cum îl putem folosi pentru a atinge un nivel superior de dezvoltare. Coaching-ul este privit ca un instrument firesc al dezvoltării competenţelor ce te obligă mereu să performezi şi care dă naştere multor “învingatori”.

Un coach experimentat, cu studii în domeniu şi numeroase cazuri practicate te poate ajuta sa iţi creezi nu numai o viziune a destinaţiei afacerii tale, ci şi o viziune de ansamblu asupra a ceea ce iţi doreşti să realizezi în viaţă.

Asa cum scrie şi Mihai Stănescu pe blogul său (www.mihaistanescu.ro), poti utiliza şendiţele de coaching pentru “a genera în tine energia necesară propagării constante şi accelerate către visul tău de împlinire personală şi succes în afaceri.”

Prin intermediul acestui instrument de dezvoltare personală, intrat tardiv  pe piaţa românească din păcate, iţi lărgesti cadrul de referinţă, înveţi să-ţi setezi obiective potrivite ritmului propriu şi să fii responsabil pentru deciiziile pe care le iei.

Întâlnirea a fost una revelatoare atât pentru întelegerea fenomenului de coaching în România cât şi datorită impulsului şi motivaţiei pe care le-a oferit participanţilor de a-şi largi puţin cadrul de referinţă, de ai găsi elementele necesare unui echilibru interior.

În final, din seria trips&tricks, Mihai ne-a sugerat şi exemplificat cum ne putem îmbunătăţi gradul de satisfacţie emoţională şi astfel viaţa în fiecare zi cu 1%, sfat pe care l-am urmat şi datorită căruia până în momentul de faţă mă bucur de o viaţă cu 5% mai bună:. Merită să încerci şi tu! Nu trebuie decât să-ţi aloci un timp cât de mic pentru o activitate care îţi produce plăcere: fie sport, fie meditaţie, fie muzica sau 10 minute de vorba cu un prieten vechi! Totul stă în puterea ta de a trăi aşa cum îţi doresti!

În urma discuţiilor post-eveniment cu participanţii, nu putem decât să-i  mulţumim lui Mihai pentru energia pe care ne-a împărtăşit-o şi Empower Live pentru oferirea cadrului!

Pentru a vă crea o imagine completă vă invităm să accesaţi galeria foto.”

Multumesc empower.ro pentru oportunitate si multumesc 3ner.ro pentru asa review!