Coaching-ul echipei de management

Ce se intampla cu echipele de management?

Echipa de management este, din mai toate punctele de vedere, cel mai important grup din orice organizatie. Ei au cea mai mare putere de a influenta mersul lucrurilor. Deciziile lor au reverberatii nu numai pentru orice alt membru din organizatie, ci si pentru viitorul intregii companii. Foarte multi dintre voi isi doresc cu putere sa ajunga la acest nivel. Multi dintre voi sunt deja acolo si au realizat ca, de cele mai multe ori, echipa de management are prea putine resurse si abilitati pentru a-si atinge obiectivele.

Membrii echipei de conducere sunt alesi, de obicei, din cauza responsabilitatilor lor functionale. In plus, mai exista un criteriu care, indiferent cat de emotional suna, atarna greu in balanta extinderii echipei de management: „pe X nu trebuie sa il lasam pe dinafara, e …important!„. Implicit, majoritatea echipelor nu se simt suficient de sigure cat sa isi asume pana la capat design-ul si viitorul companiei. De cele mai multe ori, echipele de management sunt de fapt grupuri de manageri seniori, fiecare cu responsabilitati departamentale si fara nici o idee de a lucra impreuna, altfel decat in interactiuni si dezbateri individuale.

Poate te voi surprinde cu informatia urmatoare: folosirea echipelor de conducere in varful organizatiilor este un fenomen relativ nou. Modul in care leadership-ul structural si functional este organizat in companii este rezultatul unor modele culturale foarte puternice. Hegemonia modelelor de business din Occident (si din USA) a modelat definitiv aparitia si functionarea echipei de management din varfurile organizatiilor. Insa altceva este foarte important, in acest contezt: in ultimele decade, folosirea echipei de management a devenit din ce in ce mai importanta din cauza cresterii complexitatii si diversitatii problemelor, atat in piata specifica (care a devenit globala!), cat si in interiorul companiei (care a fost nevoita sa se adapteze la modele globale de business!).

Citește mai mult

Autentic = Vulnerabil x Creativ / Viu

Zilele trecute am avut o discutie cu unul dintre prietenii (foarte) apropiati, pe care il admir pentru multe lucruri. Unul dintre ele este ca, dincolo de figura de „dur”, are un suflet de aur: caldura, apropiere, bucurie, spirit. Ce mai, e un exemplu viu pentru mine!

Din vorba in vorba, am ajuns la un subiect foarte sensibil: vulnerabilitatea. Adica am ajuns in punctul in care am fost amandoi de acord ca daca vrei sa fii realmente autentic, e nevoie sa iti accepti vulnerabilitatea, sa le-o arati celorlalti si sa speri ca vei fi acceptat ca atare: imperfect, plin de greseli si de neconcordante cu tine insuti. Si de rusinea de a le avea.

Apoi am vazut discursul unei cercetatoare americane, dr. Brené Brown …care se ocupa tocmai de studiul vulnerabilitatii. Si te invit, ba chiar te rog sa te uiti la acest film TEDx si sa asculti cu atentie la ce spune ea:

httpv://www.youtube.com/watch?v=X4Qm9cGRub0

***

Iar daca ti-a placut, uite un alt discurs TEDx al Brenei Brown, intens si plin de sens, despre pretul invulnerabilitatii:

httpv://www.youtube.com/watch?v=_UoMXF73j0c

***

Cum ti s-a parut? Sa stii ca apreciez parerea ta…

Tu cum reactionezi la aceste vremi?

Sa stii ca eu chiar cred in principiul ca toti putem face doar lucrurile care conteaza intr-adevar pentru noi. Mai ales pe plan profesional, la job sau cu afacerea proprie.

Crezand asta, ma uit imprejur si vad ca majoritatea oamenilor pe care ii cunosc investesc prea multe ore in activitatea sau profesia lor, acumuleaza prea mult stres sau pur si simplu se complac in lucruri care nu le creaza nici un sentiment de implinire personala. Prea multi dintre noi stam in peisaje profesionale complet nesatisfacatoare doar din cauza “partii materiale” a succesului nostru. Mai mult decat atat, din ce in ce mai multi oameni se definesc pe ei insisi prin ceea ce fac, nu prin ceea ce sunt.

Pe de alta parte, vad agregandu-se si in Romania un curent de opinii si actiuni care lupta activ cu cele mentionate mai sus: oamenii incep sa se “trezeasca” din amorteala cotidiana, simtind nevoia sa regaseasca ceea ce conteaza intr-adevar pentru ei. Ceea ce are intr-adevar impact pozitiv in nevoile noastre fundamentale: siguranta, securitate si calitate a vietii. Daca acum 5 ani acest lucuri erau private de la intaltimea unor rezultate profesionale atribuibile mai degraba ritmului de crestere a pietei – in cam orice domeniu! -, in prezent observ din ce in ce mai multi oameni de afaceri, manageri si antreprenori care au inceput sa isi re-evalueze directia si sensul in care vor sa depuna eforturi. Iar aceasta re-evaluare se manifesta acum ca o criza profunda.

In perioadele de schimbari profunde – personale, profesionale sau de orice alta natura – oamenii tind sa reactioneze in doua mari feluri:

  • se retrag, din nevoia de a-si pastra intacte valorile, fortele sau chiar averile

sau

  • isi confrunta fara echivoc frica de schimbare si incep sa inainteze.

Ce mi se pare foarte interesant este ca ambele reactii sunt motivate de aceeasi nevoie, pe care o impartasim cu totii: nevoia de a avea (macar un pic de) certitudine in propria viata. Fie ea profesionala sau personala.

Schimbarea este prin definitie un proces care aduce cu sine multa incertitudine. Reactia oamenilor la schimbare este, de fiecare data, o incercare disperata de a castiga macar un pic de control. Insa pana la urma urmei, prin orice schimbare ai trece, poti alege sa treci prin ea sau sa te ascunzi de ea. Cei care aleg sa trateze schimbarea ascunzandu-se cu capul in nisip in momentele dificile sunt exact acei oameni care se inched in sine, in limitele sigurantei business-ului lor, in cifre sau rapoarte clare si fara echivoc. Adica sunt cei care se retrag din lumea reala, mereu schimbatoare. Si-o fac pentru a se proteja, in primul rand din punct de vedere emotional: frustrarile, furia si anxietatile le sunt prea greu de trait in momentul in care ele apar. Din pacate, aceste evitari ii ajuta sa piarda legaturile. Nu numai cu ei insisi si cu nevoile lor, dar si cu ceilalti (parteneri, proprii manageri, clienti, furnizori, etc) si chiar cu intreaga lume.

Deconectarea asta violenta este o reactie dictata de frica. Iar daca fugi de frica, cu siguranta vei rata complet oportunitatea de a invata, de a creste interior si de a atrage lucrurile pe care ti le doresti intr-adevar in business-ul tau. Pana la urma si la urma, frica de schimbare ridica barierele comportamentelor si valorilor auto-limitative (adica te limitezi singur cu ele!) si inchide orice posibilitate de a cauta si gasi noi adevaruri de invatat. Cele mai multe sunt despre si pentru tine.

O reactie la fel de normala, insa mult, mult mai pozitiva si productiva este sa confrunti frica de schimbare si sa continui sa inaintezi. In loc sa te deconectezi de la nevoile tale si ale celorlalti, te re-conectezi cu ceea ce esti cu adevarat, in miezul miezului credintelor tale. In business si in viata personala, e la fel. Mai tii minte de ce ai inceput afacerea asta? Sau cu ce ganduri veneai la birou pe cand compania la care lucrezi crestea de pe o zi pe alta? Aprinde din nou acea flacara, gaeste-ti motivatia ta unica, primara, cea care te face de neoprit si confrunta provocarile acestor timpuri. Nu uita sa fii autentic (razi cand te bucuri, strigi  cand te doare, plangi cand pierzi si aplauda cand castigi!), conectat la resursele pe care le ai la indemana si con-centrat pe ceea ce ai realmente de facut. In plus, sa stii ceva de la mine: cand vei putea sa vezi fiecare provocare ca pe o oportunitate sa cresti, sa mai inveti ceva sis a contribui la un fel de bine comun, atunci iti vei dezvolta capacitatea de a reusi cu 1000%. Si vei putea sa folosesti resurse necunoscute pentru toti ceilalti, in momentele cele mai bune. Sa obtii tot ce-I mai bun de la tine, de la job-ul tau, compania ta, oamenii tai, clienti, parteneri…

In aceste vremuri ale schimbarii si piedicilor de tot felul, esti provocat sa faci alegeri si sa iei decizii. OK, poate nu esti in totalitate responsabil pentru circumstantele inc are se desfasoara viata ta (desi, sincer, te-as considera responsabil peste 50%!). Insa esti singurul responsabil de alegerile si deciziile pe care le faci/iei in aceste circumstante.

Poti alege sa te retragi sau sa te re-conectezi. Daca alegi a doua varianta, alegi de fapt sa creezi ceva care are mari sanse sa fie mai bun, mai de succes si mai adevarat decat tot ce ai facut pana acum.

Repet, este alegerea ta.

burnout… anyone?

Nu stiu cati dintre voi stiu ce inseamna intr-adevar „burnout syndrome”. Cred insa ca multi l-au simtit pe pielea lor. Nu voi face un articol stiintific pe aceasta tema, insa va voi oferi cateva informatii in legatura cu aceasta pacoste moderna. Sper sa va ajute, pe voi si pe cei de langa voi.

Am de ieri un client nou, un antreprenor destul de „celebru”, cel putin la nivelul industriei in care ii functioneaza afacerile. Un tip super-inteligent, activ, cu simt critic sanatos si …foarte, foarte obosit. Va marturisesc sincer, nu am mai vazut de mult pe cineva atat de consumat de activitatea zilnica. Cat am stat impreuna, in cele 90 de minute ale primei sedinte de coaching, am delimitat rapid tintele si obiectivele pe care si le propune, modul in care putem inainta catre ele si toate detaliile legate de contractul de coaching. Spun „rapid” pentru ca totul a durat cam 10 minute, puse cap la cap. Insa in timpul acestor 10 minute au existat 4-5 pauze lungi, in care mi-a fost dat sa vad un om care incerca din rasputeri sa isi recupereze energia…

stormysky

In intalnirea de ieri, am putut vedea inca din primele minute cateva semne ale burn-out-ului. Sau,mai bine spus, ale fazelor premergatoare lui (da, cei care au trecut prin asta isi pot identifica pasii care i-au adus in postura asta ingrata de viata):

– nervii. Omul era nervos cu toata lumea dimprejur, mai putin cu mine. Nu tipa, dar tonul era rastit de fiecare data cand incerca sa relationeze cu cineva (la telefon sau chiar direct). Asta e un semn clar si usor de identificat, in engleza se numeste „displacement of conflict” si inseamna ca persoana nu-si da seama de unde vine, de fapt, sursa stresului propriu.

– dorinta nestavilita de a dovedi ca e mai bun. Da, am fost martorul unei insiruiri de succese impresionante. La inceput, am crezut ca e vorba de echipa lui de manageri, insa am constat cu stupoare ca era vorba de o singura persoana: el. Ca si cum nu ar exista o limita la „work harder”.

– negarea problemelor. Adica cinism si frustrare, bine ascunse intr-un limbaj elevat, in cateva constatari generale de genul „asa-i pe la noi, ce sa-i faci!”.

…si inca 2-3 din acelasi registru comportamental. De obicei, cand ajung la 3 observatii de acest gen, il confrunt direct pe pmul din fata mea cu acestea. Ceea ce am si facut, in ultimele minute alea intalnirii noastre. Stiti ce s-a intamplat? Acest om de afaceri de succes, plin de idei si de planuri, cu o cultura manageriala impresionanta si cu o experienta de viata cat 3 vieti obisnuite, …s-a oprit. Si a inceput sa zambeasca, sincer si cu ochii inchisi. Eu numesc asta „gol in minutul 90”! 🙂

Acestea fiind scrise, inchei aici. Nu inainte de a va mai da cateva chei de identificare ale „burn-out syndrome”. Asa ca veti sti ca va indreptati catre asta, atunci cand:

1. Fiecare zi devine o povara.

2. Nu mai puteti simti nimic pozitiv in ceea ce munciti.

3. Nu credeti ca sunteti apreciati sau ca nu aduceti nici o imbunatatire prin ceea ce faceti.

4. Diferenta dintre valorile proprii si ce faceti e ca de la cer la pamant.

5. Obiectivele pe care vi le definiti sau care va sunt definite sunt total nerealiste si imposibile.

6. Fiecare zi (sau o buna parte din ea) este ocupata cu lucruri care nu va aduc nici cea mai mica bucurie/implinire.

7. Nu v-ati mai vazut prietenii si pe cei dragi de „ceva” vreme si daca s-a intamplat, era intr-o pauza auto-impusa.

Solutii? Sunt o multime, chiar la degetul mic. Si daca nu reusiti sa le gasiti, dati-mi un telefon, iesim la o cafea si exploram cateva solutii. Ca-i pacat…

Mancare de ocazie…

Desi aveam 2 articole numai bune de postat pe blog ( indelung scrise si rescrise si cu fraze periate de stangaciile scriitoricesti) un drum cu metroul ieri dupa-amiaza a fost suficient pentru a-mi schimba planul.

Ne-am urcat impreuna in metrou de la statia Aviatorilor dar aveam sa-l observ abia cand s-a asezat la un scaun distanta de mine… Un batran sarac si murdar (cum din nefericire sunt multi pe strazile din Bucuresti), sprijinit intr-o din ramura groasa de copac lustruita de timp si cu cateva sacose voluminoase la picioare.
La urmatoarea statie “golul” dintre noi avea sa fie ocupat de un copil de 7-8 ani insotit de mama lui. Dupa ce a avut grija ca pustiul cu ochii intr-o revista sa stea pe jumatatea de scaun ce se invecina cu mine, punandu-i ghiozdanul intre el si batran, mama a desfacut cu grija un sendvis si l-a dat copilului.
L-am observat pe batran ca-l priveste pa copilul ce mananca. M-am gandit ca-i e foame…
In cele ce urmeaza n-am sa redau decat dialogul ce-a urmat intre batran si mama copilului:

Batranul: Asta nu-i mancare serioasa… Asta-i mancare de ocazie… Mancarea adevarata e mancarea facuta acasa, de mana de mama sau de bucatar.
Mama: E o zi speciala. De obicei mancam acasa dar astazi nu se putea.
Batranul: Mancarea asta pe care o vand comerciantii nu face decat sa pacaleasca foamea copilului. Si in loc sa manance acasa isi umple burta cu ceva ce nu-i de calitate. Asta e mancare pentru oamenii mari grabiti…care lucreaza toata ziua. Mancare de ocazie, a repetat batranul
Mama: Dar sa stiti ca sendvisul eu i l-am facut acasa…
Batranul: Eh, e mai bine daca i l-ai facut dumneata…dar tot sendvis este…Nu se compara cu o ciorba calda.

A trebuit sa cobor.
Dar mintea mi-a ramas la “Mancare de ocazie”… un principiu de viata si hrana sanatoasa, enuntat in 5 minute de un batran pe care marea majoritate n-ar fi dat 2 bani si pe care l-ar fi ocolit. Nu inspira decat mila amestecata cu groaza de a fi atins de hainele lui murdare…
In viteza si zgomotul unei lumi contemporane prea grabite uneori si cu castile IPod-ului in urechi…o voce plina de resursele unei vieti asezate.

by Monique