Coaching-ul echipei de management

Ce se intampla cu echipele de management?

Echipa de management este, din mai toate punctele de vedere, cel mai important grup din orice organizatie. Ei au cea mai mare putere de a influenta mersul lucrurilor. Deciziile lor au reverberatii nu numai pentru orice alt membru din organizatie, ci si pentru viitorul intregii companii. Foarte multi dintre voi isi doresc cu putere sa ajunga la acest nivel. Multi dintre voi sunt deja acolo si au realizat ca, de cele mai multe ori, echipa de management are prea putine resurse si abilitati pentru a-si atinge obiectivele.

Membrii echipei de conducere sunt alesi, de obicei, din cauza responsabilitatilor lor functionale. In plus, mai exista un criteriu care, indiferent cat de emotional suna, atarna greu in balanta extinderii echipei de management: „pe X nu trebuie sa il lasam pe dinafara, e …important!„. Implicit, majoritatea echipelor nu se simt suficient de sigure cat sa isi asume pana la capat design-ul si viitorul companiei. De cele mai multe ori, echipele de management sunt de fapt grupuri de manageri seniori, fiecare cu responsabilitati departamentale si fara nici o idee de a lucra impreuna, altfel decat in interactiuni si dezbateri individuale.

Poate te voi surprinde cu informatia urmatoare: folosirea echipelor de conducere in varful organizatiilor este un fenomen relativ nou. Modul in care leadership-ul structural si functional este organizat in companii este rezultatul unor modele culturale foarte puternice. Hegemonia modelelor de business din Occident (si din USA) a modelat definitiv aparitia si functionarea echipei de management din varfurile organizatiilor. Insa altceva este foarte important, in acest contezt: in ultimele decade, folosirea echipei de management a devenit din ce in ce mai importanta din cauza cresterii complexitatii si diversitatii problemelor, atat in piata specifica (care a devenit globala!), cat si in interiorul companiei (care a fost nevoita sa se adapteze la modele globale de business!).

Citește mai mult

Tu cum reactionezi la aceste vremi?

Sa stii ca eu chiar cred in principiul ca toti putem face doar lucrurile care conteaza intr-adevar pentru noi. Mai ales pe plan profesional, la job sau cu afacerea proprie.

Crezand asta, ma uit imprejur si vad ca majoritatea oamenilor pe care ii cunosc investesc prea multe ore in activitatea sau profesia lor, acumuleaza prea mult stres sau pur si simplu se complac in lucruri care nu le creaza nici un sentiment de implinire personala. Prea multi dintre noi stam in peisaje profesionale complet nesatisfacatoare doar din cauza “partii materiale” a succesului nostru. Mai mult decat atat, din ce in ce mai multi oameni se definesc pe ei insisi prin ceea ce fac, nu prin ceea ce sunt.

Pe de alta parte, vad agregandu-se si in Romania un curent de opinii si actiuni care lupta activ cu cele mentionate mai sus: oamenii incep sa se “trezeasca” din amorteala cotidiana, simtind nevoia sa regaseasca ceea ce conteaza intr-adevar pentru ei. Ceea ce are intr-adevar impact pozitiv in nevoile noastre fundamentale: siguranta, securitate si calitate a vietii. Daca acum 5 ani acest lucuri erau private de la intaltimea unor rezultate profesionale atribuibile mai degraba ritmului de crestere a pietei – in cam orice domeniu! -, in prezent observ din ce in ce mai multi oameni de afaceri, manageri si antreprenori care au inceput sa isi re-evalueze directia si sensul in care vor sa depuna eforturi. Iar aceasta re-evaluare se manifesta acum ca o criza profunda.

In perioadele de schimbari profunde – personale, profesionale sau de orice alta natura – oamenii tind sa reactioneze in doua mari feluri:

  • se retrag, din nevoia de a-si pastra intacte valorile, fortele sau chiar averile

sau

  • isi confrunta fara echivoc frica de schimbare si incep sa inainteze.

Ce mi se pare foarte interesant este ca ambele reactii sunt motivate de aceeasi nevoie, pe care o impartasim cu totii: nevoia de a avea (macar un pic de) certitudine in propria viata. Fie ea profesionala sau personala.

Schimbarea este prin definitie un proces care aduce cu sine multa incertitudine. Reactia oamenilor la schimbare este, de fiecare data, o incercare disperata de a castiga macar un pic de control. Insa pana la urma urmei, prin orice schimbare ai trece, poti alege sa treci prin ea sau sa te ascunzi de ea. Cei care aleg sa trateze schimbarea ascunzandu-se cu capul in nisip in momentele dificile sunt exact acei oameni care se inched in sine, in limitele sigurantei business-ului lor, in cifre sau rapoarte clare si fara echivoc. Adica sunt cei care se retrag din lumea reala, mereu schimbatoare. Si-o fac pentru a se proteja, in primul rand din punct de vedere emotional: frustrarile, furia si anxietatile le sunt prea greu de trait in momentul in care ele apar. Din pacate, aceste evitari ii ajuta sa piarda legaturile. Nu numai cu ei insisi si cu nevoile lor, dar si cu ceilalti (parteneri, proprii manageri, clienti, furnizori, etc) si chiar cu intreaga lume.

Deconectarea asta violenta este o reactie dictata de frica. Iar daca fugi de frica, cu siguranta vei rata complet oportunitatea de a invata, de a creste interior si de a atrage lucrurile pe care ti le doresti intr-adevar in business-ul tau. Pana la urma si la urma, frica de schimbare ridica barierele comportamentelor si valorilor auto-limitative (adica te limitezi singur cu ele!) si inchide orice posibilitate de a cauta si gasi noi adevaruri de invatat. Cele mai multe sunt despre si pentru tine.

O reactie la fel de normala, insa mult, mult mai pozitiva si productiva este sa confrunti frica de schimbare si sa continui sa inaintezi. In loc sa te deconectezi de la nevoile tale si ale celorlalti, te re-conectezi cu ceea ce esti cu adevarat, in miezul miezului credintelor tale. In business si in viata personala, e la fel. Mai tii minte de ce ai inceput afacerea asta? Sau cu ce ganduri veneai la birou pe cand compania la care lucrezi crestea de pe o zi pe alta? Aprinde din nou acea flacara, gaeste-ti motivatia ta unica, primara, cea care te face de neoprit si confrunta provocarile acestor timpuri. Nu uita sa fii autentic (razi cand te bucuri, strigi  cand te doare, plangi cand pierzi si aplauda cand castigi!), conectat la resursele pe care le ai la indemana si con-centrat pe ceea ce ai realmente de facut. In plus, sa stii ceva de la mine: cand vei putea sa vezi fiecare provocare ca pe o oportunitate sa cresti, sa mai inveti ceva sis a contribui la un fel de bine comun, atunci iti vei dezvolta capacitatea de a reusi cu 1000%. Si vei putea sa folosesti resurse necunoscute pentru toti ceilalti, in momentele cele mai bune. Sa obtii tot ce-I mai bun de la tine, de la job-ul tau, compania ta, oamenii tai, clienti, parteneri…

In aceste vremuri ale schimbarii si piedicilor de tot felul, esti provocat sa faci alegeri si sa iei decizii. OK, poate nu esti in totalitate responsabil pentru circumstantele inc are se desfasoara viata ta (desi, sincer, te-as considera responsabil peste 50%!). Insa esti singurul responsabil de alegerile si deciziile pe care le faci/iei in aceste circumstante.

Poti alege sa te retragi sau sa te re-conectezi. Daca alegi a doua varianta, alegi de fapt sa creezi ceva care are mari sanse sa fie mai bun, mai de succes si mai adevarat decat tot ce ai facut pana acum.

Repet, este alegerea ta.

freedom is…

Disciplina de care dam dovada este direct proportionala cu libertatile pe care ni le putem permite. puteti sa nu fiti de acord cu aceasta afirmatie. E ok, multi nu sunt. Poate pentru ca multi dintre voi cred ca disciplina este tocmai absenta libertatii personale, un fel de inchisoare din care iesi doar daca urmezi aceleasi ritualuri plicticoase si consumatoare de energie. De fapt, disciplina = libertate. Am gasit un citat din Stephen R. Covey: “the undisciplined are slaves to moods, appetites and passions”. As zice Q.E.D. inca de pe acum, dar vreau sa va semnalez si alt efect al lipsei de disciplina: cei care nu au fost disciplinati in viata/activitatea proprie, pur si simplu nu au libertatea oferita de niste abilitati bine invatate si de care ne folosim aproape zilnic (de ex: fast typing, limba engleza, etc).

Revenind la subiectul principal al acestui blog, in organizatiile pe care le antrenez am intalnit de nenumarate ori persoane cu „scoruri joase” la capitolul disciplina. Departe de mine gandul ca „la birou ca la armata”! Nu am facut armata si sunt 100% sigur ca aportul meu la dezvoltarea societatii nu are ca punct forte angajarea efortului meu in structuri rigide de comanda si control. Insa va pot spune ca disciplina personala se „miroase” de la mare distanta. La fel ca si lipsa ei. Pe cei carora le lipseste disciplina ii recunosc destul de usor. Si am de gand sa va ajut sa faceti acelasi lucru, descriindu-va cateva situatii foarte banale ale lipsei de disciplina:

1. Cand ajungeti intr-o intalnire sau la o sedinta, uitati-va la cei care inca isi verifica E-mail-ul (blackberry-ul, laptop-ul, etc) dupa ce ora stabilita de incepere a intalnirii. Sau la cei care isi permit sa faca o prezentare indelungata a subiectului deja cunoscut de toti participantii la intalnire. Aia sunt ne-disciplinatii.

2. Intelectualizarile extreme. Sau generalizarile succesive. Nu ati observat ca unii dintre prieteni, colegi sau chiar sefi vorbesc de dragul de a se auzi? Fara sa spuna absolut nimic? Un astfel de individ, indiferent de pozitia lui sociala si de competentele lui profesionale, a deraiat major de la auto-disciplina. Toti avem pareri, insa ni le putem exprima dupa ce acestea au trecut (sau nu!) de un simplu filtru intern: is my point helping the discussion & others move forward?

3. Cei care ajung „la timp”. Adica la …si 5. Sau la …si 10. Sau si mai rau, cei care va spun „acum, acum vin/termin/va trimit raportul”. Multe dintre intalnirile de coaching de grup exploreaza recuperarea acestor frimituri de timp, care genereaza frustrari si stopuri involuntare. De fiecare data, incep sedintele de coaching la ora stabilita, indiferent de cati participanti sunt in sala, pe principiul: daca cei care intarzie nu au disciplina suficient dezvoltata si noi ii asteptam, rezulta ca ii incurajam sa ramana la nivelul la care sunt.

4. Multi zic ca au inceput ieri (un proiect, o actiune, etc). Si maine ii vedem ca nici nu s-au apucat inca. Daca ii intrebam ceva, apar faimoasele scuze: „n-am avut timp”, „inca ma gandesc la cea mai corecta abordare”, „imi lipsesc niste date”, „m-a chemat Xulescu la raport” etc. etc. Eu numesc asta o relatie indisciplinata cu timpul propriu.

5. Maldarul de hartii de pe birou. Care migreaza catre acasa, restaurant, masina. „Lasa-le asa, ca le stiu eu ordinea!!” …si dupa jumatate de ora…”Auzi, stii pe unde e stick-ul cu prezentarea aia de acum 2 luni?”.

6. Telefonul mobil care taraie intr-una, desi am fost asigurati ca intalnirea asta e de maxima importanta. E interesant cum in Romania manageriala, a primi telefoane echivaleaza cu „a fi de succes”! Te cauta lumea, esti un tip important. Importanta de sine merita macar 2 minute de absenta completa a disciplinei, corect?

7. Multi-task-erii. Incredibil, dar adevarat! In 95% din cazuri, acest tip special de fiinta umana se amageste profund, crezand ca rezolva mai multe chestii deodata. De cele mai multe ori nu stiu sa prioritizeze. Sau sa refuze. Si sa va pazeasca bunul Dzeu de un sef multi-tasker!! Cred ca stiti la ce ma refer…

Ma opresc aici, pentru ca am senzatia ca pot continua la nesfarsit. Am vazut sute si sute de oameni ai muncii, care coordoneaza alti oameni ai muncii, relatiile, resursele si procesele dintre ei si care, dincolo de aparenta, nu au nici pe departe gradul de disciplina pe care realitatea il solicita. Pentru toti acestia, o mica definitie:

Auto-disciplina implica sa faci ceea ce iti propui in loc de a face ceea ce simti in acel moment. Adica sa sacrifici placerea si excitarea momentului pentru ceea ce conteaza mai mult in zilele si anii care vin. Pentru asta ai nevoie de cateva ingrediente:

– sa te cunosti. Sa stii ce comportamente iti reflecta cel mai bine valorile, ambitiile si visele.

– sa fii antent cu tine si cu ceilalti. Sa pre-vezi deraierile de la o disciplina agreata.

– sa fii dedicat. Sa depui efort in directia asta, fara sa eziti, fara sa te razgandesti.

– sa ai curaj. Curaj de a recunoaste ca disciplinarea de sine nu e un lucru asa de usor cum ti se pare citind post-ul asta.

– sa te antrenezi, tu pe tine. Adica self-coaching: sa te incurajezi, sa iti oferi recompense, sa te accepti asa cum esti si sa te provoci sa mai faci un pas.

Acestea fiind scrise, va doresc o zi relaxata in explorarea propriei discipline. Si nu uitati:

Pretul disciplinei este intotdeauna mai mic decat durerea regretului!