Coaching-ul echipei de management

Ce se intampla cu echipele de management?

Echipa de management este, din mai toate punctele de vedere, cel mai important grup din orice organizatie. Ei au cea mai mare putere de a influenta mersul lucrurilor. Deciziile lor au reverberatii nu numai pentru orice alt membru din organizatie, ci si pentru viitorul intregii companii. Foarte multi dintre voi isi doresc cu putere sa ajunga la acest nivel. Multi dintre voi sunt deja acolo si au realizat ca, de cele mai multe ori, echipa de management are prea putine resurse si abilitati pentru a-si atinge obiectivele.

Membrii echipei de conducere sunt alesi, de obicei, din cauza responsabilitatilor lor functionale. In plus, mai exista un criteriu care, indiferent cat de emotional suna, atarna greu in balanta extinderii echipei de management: „pe X nu trebuie sa il lasam pe dinafara, e …important!„. Implicit, majoritatea echipelor nu se simt suficient de sigure cat sa isi asume pana la capat design-ul si viitorul companiei. De cele mai multe ori, echipele de management sunt de fapt grupuri de manageri seniori, fiecare cu responsabilitati departamentale si fara nici o idee de a lucra impreuna, altfel decat in interactiuni si dezbateri individuale.

Poate te voi surprinde cu informatia urmatoare: folosirea echipelor de conducere in varful organizatiilor este un fenomen relativ nou. Modul in care leadership-ul structural si functional este organizat in companii este rezultatul unor modele culturale foarte puternice. Hegemonia modelelor de business din Occident (si din USA) a modelat definitiv aparitia si functionarea echipei de management din varfurile organizatiilor. Insa altceva este foarte important, in acest contezt: in ultimele decade, folosirea echipei de management a devenit din ce in ce mai importanta din cauza cresterii complexitatii si diversitatii problemelor, atat in piata specifica (care a devenit globala!), cat si in interiorul companiei (care a fost nevoita sa se adapteze la modele globale de business!).

Citește mai mult

Cum să tratăm cea mai puternica resursă (regenerabilă) din business.

Stilul de conducere concentrat pe comenzi militaresti și control drastic al executarii lor scade ca și impact în mai toate companiile din România. Din ce în ce mai des, aud cum acest mod de a face lucrurile să meargă e înlocuit cu o nouă întelepciune managerială, bazată pe resursa cea mai importantă pe care o are România la ora actuală: oamenii săi!

Nu cred că e o surpriză pentru nimeni, deja: noul val de tineri angajați nu mai suportă să li se spună – obsesiv de exact – ce să facă, cum să o facă și până când să o facă. Bine-înțeles, vorbesc despre cei care chiar și-au propus să își construiasca o cariera, să facă performanță și să fie campioni la locul de muncă. “Oamenii buni” au din ce în ce mai multă nevoie să exploreze soluții alternative, să descopere noi feluri de a munci și să fie recunoscuți pentru asta.

Dacă aveți măcar un angajat sau partener de business care vrea să fie învingător “în piață și în viață”, vă ofer câteva sugestii practice despre cum să îl/o tratați: Citește mai mult

Regula de aur: trateaza-i pe altii cum vrei sa fii tratat

In toti acesti ani, in care am lucrat cu o multime de companii locale si multinationale, IMM-uri si antreprenori, persoane publice si private, am observat un lucru: majoritatea oamenilor cu care am lucrat in coaching aveau cel putin o nevoie clara, bine definita, in directia „cum vreau sa se comporte ceilalti cu mine„. De aceea titlul postului de astazi. Aproape nimeni nu isi pune, la inceput, problema regulii de aur: poarta-te cu ceilalti exact in modul in care vrei ca ei sa se poarte cu tine.  

Dincolo de practicalitatea ei imediata, aceasta regula de aur pare a fi unul dintre principiile absolute in care noi oamenii putem avea incredere, in drumul nostru sinuos prin turbulentele vietii. In practica mea de coaching in Romania acest sens profund se manifesta in viata de zi cu zi a clientilor mei: daca acced la aplicarea imediata a regulii de mai sus, incep sa vada comportamente si atitudini clare in ceilalti. Ba mai mult, isi dau seama aproape imediat cine vrea intr-adevar si cine refuza colaborarea si cooperarea in echipe.

Insa lucrurile nu sunt atat de simple decat aparent. Aceasta regula a suferit cateva critici extrem de puternice. Si e foarte bine asa, in lumea oamenilor maturi si autonomi – viziunea maximala a coachingului – regulile sunt discutate si re-discutate in momentele de schimbare. Bun, care a fost critica? Pai simplu: problema apare atunci cand, aplicand regula de aur, ne confruntam cu impactul ei asupra celorlalti. Ce-ar fi daca o a treia sau a patra persoana va fi impactata de comportamentul nostru in relatie cu un singur om? Si ce se intampla daca acest impact este negativ, per total? Sa zicem ca ajuti un oportunist sau pe cineva realmente periculos. Asta ar determina un impact negativ asupra altor oameni, desi tu ai respectat regula de aur si te simti bine cu asta. Si mai e ceva: s-ar putea sa nici nu iti dai seama cat rau indifect ai facut, fiind complet iluzionat de bunatatea de care ai dat dovada, in relatia directa.

Am o multime de exemple pe tema asta. Cel mai simplu de ilustrat este exemplul „Filantropica”: cersetorii romani sunt organizati in caste si ceea ce ne produce mila nu coincide deloc cu folosirea banilor pe care cersetorii ii primesc.

O alta critica a regulii de aur se refera la inocenta presupunere ca toti oamenii merita increderea noastra. Situatia de translatare a increderii devine problematica atunci cand ii incurajam pe altii sa aiba la fel de multa incredere ca si noi intr-un anume om. Mi s-a intamplat de mai multe ori in ultimii 10 ani sa recomand pe cineva care mi-a parut de mare incredere, pentru ca apoi terti sa imi marturiseasca schimbari mari de comportament in acelasi om. Implicit, am produs ujn anumit rau celor carora le-am recomandat pe cineva anume.

Cu toate acestea, aplicarea regulii de aur si-a dovedit eficienta pentru mine. Aplicand-o de cate ori am avut ocazia, direct, cu persoana din fata mea, am inceput sa inteleg ca asa poti deveni un om mai fericit. Si ca regula poate fi baza construirii de comunitati de incredere, stabile si pe termen lung. Asa ca ti-o recomand din toata inima!

Succes!

100 de chestii care ma duc mai departe

Zilele trecute am decis ca inainte de a reincepe sa scriu aici despre subiectele mele favorite – legate de dezvoltare umana, de coaching si leadership etc. – sa mai fac un exercitiu de forta. Rezultatul il aveti mai jos, insotit de speranta ca il veti aprecia ca atare.

  1. Sa rad copios (pe dinauntru sau la vedere).
  2. Sa inot, preferabil in mare (dar si in bazin ma simt bine).
  3. Sa degust bauturi rare.
  4. Cuvantul de gentleman, mai presus de orice contract sau intelegere.
  5. Sa dorm, macar 6-7 ore pe zi.
  6. Muzica (de jazz sau clasica, in special).
  7. Legat de muzica, o sonorizare foarte buna (urechile sunt cele mai sensibile organe ale mele).
  8. Linistea (ca opus al galagiei, de cele mai multe ori cand ajung intr-un loc foarte galagios ma retrag).
  9. Profesiunea mea.
  10. O ora libera pe zi (…in care nu ma intreaba nimeni ce, cum, unde, de ce, cat, cand etc. )
  11. Prietenii (cei mai apropiati, chiar daca sunt departe si uneori uitam sa vorbim mai des)
  12. Filmele vechi (preferabil din anii ’50).
  13. Banii (aia cu sens, munciti, ajutati sa ajunga unde trebuie, distribuiti cu cap si redistribuiti ca sa faca mai mult bine).
  14. Aerul curat, rece, cu mult oxigen in el.
  15. Dialogurile intense.
  16. Masaj (de cate ori este posibil, dar nu mai mult de o data pe zi!).
  17. (Auto)biografiile marilor inaintasi.
  18. Trabucurile cubaneze.
  19. Macar un fresh sau o limonada pe zi.
  20. In legatura cu asta, fructele proaspete si „originale” (you know what I mean!)
  21. Podcast-urile Financial Times.
  22. Sa fac fotografii (instantanee si nu numai).
  23. Yachting-ul (vara)
  24. Prezentarile de moda si evenimentele mondene discrete.
  25. Vinul fiert (iarna)
  26. Sa merg prin zapada (tot iarna, doh!).
  27. The Rat Pack (toate povestile cu si despre ei mi se par extrem de amuzante!).
  28. Mandria de a fi deschis un domeniu profesional nou in Romania (da, coaching-ul).
  29. Galeriile de arta.
  30. Echipa mea (motivati, rapizi, decisi, amuzanti, calzi, …)
  31. Rumi.
  32. Copiii (mai ales cand nu sunt prea multi si pusi pe distrugere, hehe!).
  33. „Proiectele speciale” (toti folosim expresia asta, la mine inseamna ceva nou, inedit, iesit din norme).
  34. Vacantele lungi. Nu, nu „si dese”. Si rare.
  35. Sa il ascult sau sa il citesc pe Alain de Botton (in ordinea asta).
  36. Instrumentele de scris deosebite.
  37. Cartile extrem de tehnice despre dezvoltarea umana (haha, nu o vedeati venind pe asta..!!).
  38. Oamenii foarte siguri pe ei, care isi pun tot timpul intrebari.
  39. O cafea buna „la sosea”.
  40. Regalitatea, spiritul viu al monarhiei (se vede pe mai toate cladirile frumoase din acea perioada).
  41. Europa. Cam toata.
  42. Deciziile rapide, insotite de intelegerea profunda a consecintelor lor (adica opusul lui „las’ ca merge s’asa!”).
  43. Sa ascult povesti de peste mari si tari.
  44. Sa ma duc acolo, sa verific povestile (macar cadrul, scenele..).
  45. Tinerii din ziua de azi.
  46. Sesiunile de stranut din fiecare dimineata (imi dau energie!).
  47. Sa-mi dau seama, again & again, ca lucrurile sunt, de fapt, simple.
  48. Constantin Brancusi.
  49. Constantin Noica.
  50. Pantofii bine facuti (italienesti sau britanici) si bine curatati.
  51. George Enescu.
  52. George Gershwin (si Ira, frate-sau).
  53. Filosofii antici (mai ales Marcus Aurelius, prietenii stiu de ce).
  54. Olloclip.
  55. Cumparatul de branza de capra si struguri.
  56. Limba germana.
  57. Distanta respectata, care apropie (voi scrie despre asta, aici).
  58. Limba franceza (de ceva vreme).
  59. Sa ma rog.
  60. Drumurile lungi (cand conduce altcineva si cand nu alerg catre o destinatie anume).
  61. Deadline-urile scurte.
  62. Libertatea de exprimare (poate radeti, dar dincolo de acordul fals-admirativ, detectez judecatile foarte usor).
  63. Produsele Apple (fara alte comentarii).
  64. Alexandru cel Mare (si elenismul de dupa).
  65. Power nap-urile.
  66. Visele (cele de noapte, din care inteleg in ce relatii sunt cu lumea si istoria personala).
  67. Excusiile de doua-trei zile intr-un capitala.
  68. Mezzo (noaptea).
  69. Cei cativa oameni care m-au ales ca mentor (indraznind sa ceara asta in mod repetat!).
  70. Nichita (iar, fara alte comentarii).
  71. Amintirea povestilor interbelice din familie (si din alte familii).
  72. Tinuta eleganta a domnilor.
  73. Tinuta eleganta a doamnelor.
  74. Sa ma gandesc invers la lucruri. Apoi inca o data, invers in alt fel.
  75. Tinuta eleganta a tuturor celor care nu intra in ultimele doua categorii.
  76. Lumina unei lumanari, in intuneric.
  77. Albumele cu poze (alb-negru).
  78. Masa din colt, rezervata pentru mine.
  79. Sa fiu in contact cu ultimele descoperiri din stiinta.
  80. Similitudinile care devin coincidente.
  81. Podelele de lemn masiv.
  82. Tocurile (in sens cel mai general, daca vreti; eu ma refer doar la tocul de stilou, cel de trabuce si altele asemenea).
  83. Conferintele lui Krishnamurti (vedeti pe Youtube).
  84. Formarea profesionala continua (nu, nu glumesc deloc..suntem inconjurati de „experti” care fac acelasi lucru de ‘jdemii de ani).
  85. Flipboard-ul de pe Ipad.
  86. Serviciile ultra-personalizate.
  87. Cei cativa oameni pe care ii stiu ca sunt morali pana in ultimul fir al sufletului lor frumos.
  88. Vantul. Da, vantul ma umple de energie.
  89. Increderea pe care reusesc sa o insuflu oamenilor pe care nu ii cunosc.
  90. Olimpiadele si fazele finale ale competitiilor mondiale.
  91. Conceptia despre lume in care totul este viu & conectat.
  92. Strategiile cu mici sorti de izbanda, care schimba lumea (sau o parte a ei, indiferent cat de mica).
  93. Miracolele (le vad destul de des).
  94. Schimbarile pozitive de comportament (la mine si la ceilalti).
  95. Povestile cu Nastratin Hogea.
  96. Parfumurile de la ‘case mari’.
  97. Fiecare nou client de coaching.
  98. Principiul acela cu „do what you say and say what you do”. Si toate aplicatiile sale.
  99. Fericirea, bucuria celor din jurul meu.

..si, legat de ultimul lucru de pe lista,

101. ZAMBETUL OAMENILOR.

Zambiti, va rog!

Tu cum reactionezi la aceste vremi?

Sa stii ca eu chiar cred in principiul ca toti putem face doar lucrurile care conteaza intr-adevar pentru noi. Mai ales pe plan profesional, la job sau cu afacerea proprie.

Crezand asta, ma uit imprejur si vad ca majoritatea oamenilor pe care ii cunosc investesc prea multe ore in activitatea sau profesia lor, acumuleaza prea mult stres sau pur si simplu se complac in lucruri care nu le creaza nici un sentiment de implinire personala. Prea multi dintre noi stam in peisaje profesionale complet nesatisfacatoare doar din cauza “partii materiale” a succesului nostru. Mai mult decat atat, din ce in ce mai multi oameni se definesc pe ei insisi prin ceea ce fac, nu prin ceea ce sunt.

Pe de alta parte, vad agregandu-se si in Romania un curent de opinii si actiuni care lupta activ cu cele mentionate mai sus: oamenii incep sa se “trezeasca” din amorteala cotidiana, simtind nevoia sa regaseasca ceea ce conteaza intr-adevar pentru ei. Ceea ce are intr-adevar impact pozitiv in nevoile noastre fundamentale: siguranta, securitate si calitate a vietii. Daca acum 5 ani acest lucuri erau private de la intaltimea unor rezultate profesionale atribuibile mai degraba ritmului de crestere a pietei – in cam orice domeniu! -, in prezent observ din ce in ce mai multi oameni de afaceri, manageri si antreprenori care au inceput sa isi re-evalueze directia si sensul in care vor sa depuna eforturi. Iar aceasta re-evaluare se manifesta acum ca o criza profunda.

In perioadele de schimbari profunde – personale, profesionale sau de orice alta natura – oamenii tind sa reactioneze in doua mari feluri:

  • se retrag, din nevoia de a-si pastra intacte valorile, fortele sau chiar averile

sau

  • isi confrunta fara echivoc frica de schimbare si incep sa inainteze.

Ce mi se pare foarte interesant este ca ambele reactii sunt motivate de aceeasi nevoie, pe care o impartasim cu totii: nevoia de a avea (macar un pic de) certitudine in propria viata. Fie ea profesionala sau personala.

Schimbarea este prin definitie un proces care aduce cu sine multa incertitudine. Reactia oamenilor la schimbare este, de fiecare data, o incercare disperata de a castiga macar un pic de control. Insa pana la urma urmei, prin orice schimbare ai trece, poti alege sa treci prin ea sau sa te ascunzi de ea. Cei care aleg sa trateze schimbarea ascunzandu-se cu capul in nisip in momentele dificile sunt exact acei oameni care se inched in sine, in limitele sigurantei business-ului lor, in cifre sau rapoarte clare si fara echivoc. Adica sunt cei care se retrag din lumea reala, mereu schimbatoare. Si-o fac pentru a se proteja, in primul rand din punct de vedere emotional: frustrarile, furia si anxietatile le sunt prea greu de trait in momentul in care ele apar. Din pacate, aceste evitari ii ajuta sa piarda legaturile. Nu numai cu ei insisi si cu nevoile lor, dar si cu ceilalti (parteneri, proprii manageri, clienti, furnizori, etc) si chiar cu intreaga lume.

Deconectarea asta violenta este o reactie dictata de frica. Iar daca fugi de frica, cu siguranta vei rata complet oportunitatea de a invata, de a creste interior si de a atrage lucrurile pe care ti le doresti intr-adevar in business-ul tau. Pana la urma si la urma, frica de schimbare ridica barierele comportamentelor si valorilor auto-limitative (adica te limitezi singur cu ele!) si inchide orice posibilitate de a cauta si gasi noi adevaruri de invatat. Cele mai multe sunt despre si pentru tine.

O reactie la fel de normala, insa mult, mult mai pozitiva si productiva este sa confrunti frica de schimbare si sa continui sa inaintezi. In loc sa te deconectezi de la nevoile tale si ale celorlalti, te re-conectezi cu ceea ce esti cu adevarat, in miezul miezului credintelor tale. In business si in viata personala, e la fel. Mai tii minte de ce ai inceput afacerea asta? Sau cu ce ganduri veneai la birou pe cand compania la care lucrezi crestea de pe o zi pe alta? Aprinde din nou acea flacara, gaeste-ti motivatia ta unica, primara, cea care te face de neoprit si confrunta provocarile acestor timpuri. Nu uita sa fii autentic (razi cand te bucuri, strigi  cand te doare, plangi cand pierzi si aplauda cand castigi!), conectat la resursele pe care le ai la indemana si con-centrat pe ceea ce ai realmente de facut. In plus, sa stii ceva de la mine: cand vei putea sa vezi fiecare provocare ca pe o oportunitate sa cresti, sa mai inveti ceva sis a contribui la un fel de bine comun, atunci iti vei dezvolta capacitatea de a reusi cu 1000%. Si vei putea sa folosesti resurse necunoscute pentru toti ceilalti, in momentele cele mai bune. Sa obtii tot ce-I mai bun de la tine, de la job-ul tau, compania ta, oamenii tai, clienti, parteneri…

In aceste vremuri ale schimbarii si piedicilor de tot felul, esti provocat sa faci alegeri si sa iei decizii. OK, poate nu esti in totalitate responsabil pentru circumstantele inc are se desfasoara viata ta (desi, sincer, te-as considera responsabil peste 50%!). Insa esti singurul responsabil de alegerile si deciziile pe care le faci/iei in aceste circumstante.

Poti alege sa te retragi sau sa te re-conectezi. Daca alegi a doua varianta, alegi de fapt sa creezi ceva care are mari sanse sa fie mai bun, mai de succes si mai adevarat decat tot ce ai facut pana acum.

Repet, este alegerea ta.

10 citate extraordinare

Pentru ca este vineri, pentru ca a inceput primavara, pentru ca am avut o saptmana foarte buna, pentru ca am intrat in 2010 cu entuziasm moderat si cu o claritate mult mai mare, pentru ca va admir si va respect…

httpv://www.youtube.com/watch?v=wGRW3q_SkmM

Ora Pamantului

Putini dintre voi stiu asta: inainte de a fi coach, inainte de a face psihologie, antropologie si alte stiinte umaniste, inainte de a ma muta in Bucuresti, inainte vreme am fost aspirant-ecologist. Membru in WWF (unul dintre primele zeci din Romania), cu excursii facute la Marea Neagra, reviste din UK si Africa de Sud si fundraising-uri pentru salvarea balenelor albastre. Ba chiar bunicul meu m-a sfatuit sa imi fac o profesie din asta, cand am inceput liceul.

Dupa cum vedeti, nu am ajuns chiar atat de departe de ideea ecologiei: coaching-ul este cel mai eficient mod de a dezvolta ecologia in relatiile dintre oameni si orice fel de resurse.

Bun, de ce scriu asta? Pentru ca WWF a reusit sa declanseze o miscare mondiala, inca o data. Este vorba de Earth Hour. Va invit sa urmariti prezentarea Earth Hour 2010:

httpv://www.youtube.com/watch?v=FclcMfzjwug

Iar pentru cei interesati, iata cum a inceput povestea Earth Hour:

httpv://www.youtube.com/watch?v=1CRs-7lRlPo

Retineti: Ora Pamantului va incepe pe data de 27 Martie la ora 20:30.

Guestpost: Legătura dintre învățare adultă, joc și performanță personală?

Hai să uităm pentru o clipă toate teoriile despre productivitate și performanță personală. Uităm de obiective SMART, planuri de acțiune, evaluări, KPI, ROI, GTD și tot jargonul aferent.

Râsul este manifestarea bucuriei. Ce-ar fi dacă performanța personală s-ar măsura în râsete? Dacă la sfârșitul zilei, în loc să mă uit peste lista de to do-uri și să văd ce am bifat și ce nu, m-aș întreba de câte ori am râs? Am râs cu poftă sau de complezență? Am râs în sinea mea sau m-a auzit tot biroul? Am râs de una singură sau împreună cu cineva? Am râs din tot sufletul sau am făcut haz de necaz?

maia by iulia macavei

Într-o lume în care performanța personală s-ar măsura în râsete, deci în care toți oamenii adaptați ar aspira să râdă cât mai mult, fiecare dintre noi și-ar concentra energia și creativitatea către a ne amuza și a ne bucura, orice am face: la birou, pe stradă, acasă, cu prietenii, cu familia, cu noi înșine. Cei mai performanți ar fi cei care găsesc căi de a se bucura de tot și de orice – o idee venită din senin, o conversație neașteptată cu un străin la metrou, o prăjitură, un mail deosebit de bine scris, sau un moment de liniște adevărată în mijlocul unei zile aglomerate, forma unui nor care le amintește de ceva simpatic.

În lumea asta, învățarea ar fi în mod cert experiențială. Nu ai cum să înveți pe cineva să se bucure fără să-i creezi un context în care să descopere senzația de bucurie, trăind-o pe pielea proprie. Acest context ar trebui să excludă orice risc de frică (de a greși, de a nu reuși, de a fi mai slab decât alții, de a se face de râs), pentru că în clipele în care trăiești frică, nu poți trăi bucurie. Aici intervine jocul, acea activitate de explorare a posibilităților, fără miză, fără frică.

În starea de joacă, frica e dispensabilă. În joacă nu există învingători și învinși, sau dacă se dă un premiu – a fost “doar un joc”, nu? Niciun joc nu se poate termina prost. Dacă finalul jocului nu este cel așteptat sau dorit, el devine o lecție învățată. Drept urmare, orice jucător care se respectă va aștepta cu nerăbdare următoarea partidă, adică ocazia de a aplica ceea ce tocmai a învățat. Prin prisma asta, jocul este cel mai prietenos învățător – îți dă energie, e “empowering”, transformă frica toxică în prudență sănătoasă, e surprinzător și nu în ultimul rând, ca să nu uităm de unde am pornit, este cel mai simplu mod de a învăța să ne bucurăm de drum cel puțin la fel de mult ca de destinație. De la geografie, la bucurie la abilități de public speaking, orice se poate învăța prin joacă.

Într-o lume în care misiunea fiecăruia dintre noi ar fi să râdă cât mai mult, goana spre performanță ar fi colaborativă. Logic, pentru că râsul e contagios, dacă fac pe altcineva să râdă, e clar că voi râde și eu, nu? Nu cunosc cale mai simplă de a face oamenii să râdă, decât a îi invita la joacă. Ar mai fi multe de reinventat în această lume: cum ar arăta casele, birourile, orașele, găștile de prieteni, cuplurile, familiile, relația cu natura… Dar să revenim cu picioarele pe pământ.

Vă invit la joacă. Pentru o singură zi, jucați-vă de-a lumea asta.

by Sandra Ghițescu

După 20 de ani, cârmaciul ești tot TU!

În ultimele 2-3 săptămâni am primit un număr semnificativ de telefoane și E-mail-uri având cam același subiect: „vreau să îmi găsesc un (nou) loc de muncă. De la început vreau să vă spun că nu ofer servicii de selecție, recrutare, „head-hunting” sau „job-matching”. Iar recomandările pe care le fac unor posibili angajatori sunt bazate numai și numai pe cunoaștere și interacțiune îndelungată cu scolicitantul, exclusiv în mediul profesional. Așadar, motivul nu poate fi unul gen „ai un job și pentru mine?”. Și pentru a spori neclaritatea, datele sociologice ale celor care mă contactează pe acest subiect sunt complet și egal distribuite pe vârstă, nivel salarial, expunere socială, abilități profesionale și realizări în carieră.

Pentru claritate, vă dau două exemple: Sorin P. și Daniela R.

Sorin P. are aproape 50 de ani, este Vice-Președinte (VP) într-o multinațională respectabilă, are 2 copii adolescenți și o îndelungată istorie profesională în funcții de conducere (10 ani). A schimbat mai multe locuri de muncă, chiar și domenii, de câteva ori. Sorin mă invită la o cafea că să (citez)”discutăm pe marginea unui subiect care devine din ce în ce mai important pentru mine: vreau să-mi redefinesc complet cadrul profesional, atât ca job de zi cu zi, cât și ca impact asupra comunității.

Daniela R. este abia trecută de 20 de ani, absolventă de științe politice, voluntară în mai multe proiecte sociale [Intermezzo: ați remarcat și voi câte proiecte sociale au apărut în România ultimilor ani? Din punctul meu de vedere, este un semn bun, de sănătate nou-descoperită a românilor.], cu practică făcută la o publicație centrală și cu o energie debordantă. Ea mă invită să (citez)”mă ajutați să explorăm împreună ce posibilități aș avea eu să-mi găsesc rapid un loc de muncă stabil, care să-mi permită să mă întrețin și să-mi placă atât de mult încât să mă implic total!„.

M-am întâlnit cu amândoi în aceeași seară de luni, 14 decembrie 2009 A.D. După câteva ore bune de discuții, am observat că cei doi aveau mai multe în comun, în afara unui mesaj către mine și a unei aparente probleme de ordin profesional (sau vocațional). Ambii vizitaseră multe site-uri cu teme de dezvoltare personală și profesională, ambii ceruseră sfaturi de la rude și prieteni apropiați, ambii primiseră mai multe sfaturi decât pot duce și, în final, ambii voiau de fapt un singur lucru: să își găsească SINGURI soluția, cea mai bună dintre toate cele sugerate de ceilalți. SOLUȚIA PROPRIE. Rapid, dacă se poate.

Eu unul nu am sfaturi de dat. Fără nici o falsă modestie, nu mă pot compara nici cu experiența solidă a lui Sorin, nici cu energia debordantă a Danielei. Însă le-am pus câteva întrebări și am aflat de la ei – ca și de la alții, în alte situații – că i-au ajutat să își formuleze soluția proprie aproape imediat. Soluția practică și pragmatică, nu jumătăți de măsură exprimabile în diatribe intelectualiste cu iz de misionarism.

O singură întrebare am repetat-o în seara de luni. V-o împărtășesc și vouă, invitându-vă să vă dați un răspuns:

„Dacă am presupune că sărim în viitor, care ar fi situația profesională aleasă de tine pentru care te-ai felicita și acum, după 20 de ani?”

(articol publicat si pe VoxPublica)

my personal power statements

1. imi voi onora reusitele, pentru ca o merit; si-mi voi intampina obstacolele, pentru ca ele sunt provocarile mele.

2. voi comanda si ma voi supune comenzilor mele.

3. voi face lucrurile pe care un om ratat, increzut si „destept” le va gresi cu siguranta.

4. imi voi incuraja prietenii pana cand imi devin ca fratii.

5. imi voi indura tristetile pentru ca ele imi deschid sufletul.

6. imi voi crea obiceiuri bune si voi deveni sclavul lor.

7. voi intampina fiecare zi cu speranta si voi reusi.

8. imi voi lauda oponentii si ei imi vor deveni prieteni.

9. voi rade stand in fata raului si el va pieri fara nici o ocazie de a ma atinge.

10. ma voi uita la toate lucrurile cu intelegere si respect si ma voi naste din nou.

11. voi persista pana cand voi reusi.

12. voi vorbi cand greselile nu-si vor gasi glasul.

13. voi depune tot efortul de care sunt capabil si voi indura.

14. voi accepta fericirea mea, pentru ca-mi largeste inima.

15. ma voi ridica iar si iar, deoarece caderile nu ma vor interesa.

16. voi fi precum natura, care nu cunoaste infrangere.

17. voi pasi in locuri in care ceilalti nu indraznesc inca.

18. voi munci atunci cand toti ceilalti vor cauta odihna.

19. voi avea timp numai de apreciere si dragoste, nu de prostie si ura.

20. voi vedea fiecare sfarsit ca pe un germene al unui nou inceput, misterios si plin de speranta.