Tu cum reactionezi la aceste vremi?

Sa stii ca eu chiar cred in principiul ca toti putem face doar lucrurile care conteaza intr-adevar pentru noi. Mai ales pe plan profesional, la job sau cu afacerea proprie.

Crezand asta, ma uit imprejur si vad ca majoritatea oamenilor pe care ii cunosc investesc prea multe ore in activitatea sau profesia lor, acumuleaza prea mult stres sau pur si simplu se complac in lucruri care nu le creaza nici un sentiment de implinire personala. Prea multi dintre noi stam in peisaje profesionale complet nesatisfacatoare doar din cauza “partii materiale” a succesului nostru. Mai mult decat atat, din ce in ce mai multi oameni se definesc pe ei insisi prin ceea ce fac, nu prin ceea ce sunt.

Pe de alta parte, vad agregandu-se si in Romania un curent de opinii si actiuni care lupta activ cu cele mentionate mai sus: oamenii incep sa se “trezeasca” din amorteala cotidiana, simtind nevoia sa regaseasca ceea ce conteaza intr-adevar pentru ei. Ceea ce are intr-adevar impact pozitiv in nevoile noastre fundamentale: siguranta, securitate si calitate a vietii. Daca acum 5 ani acest lucuri erau private de la intaltimea unor rezultate profesionale atribuibile mai degraba ritmului de crestere a pietei – in cam orice domeniu! -, in prezent observ din ce in ce mai multi oameni de afaceri, manageri si antreprenori care au inceput sa isi re-evalueze directia si sensul in care vor sa depuna eforturi. Iar aceasta re-evaluare se manifesta acum ca o criza profunda.

In perioadele de schimbari profunde – personale, profesionale sau de orice alta natura – oamenii tind sa reactioneze in doua mari feluri:

  • se retrag, din nevoia de a-si pastra intacte valorile, fortele sau chiar averile

sau

  • isi confrunta fara echivoc frica de schimbare si incep sa inainteze.

Ce mi se pare foarte interesant este ca ambele reactii sunt motivate de aceeasi nevoie, pe care o impartasim cu totii: nevoia de a avea (macar un pic de) certitudine in propria viata. Fie ea profesionala sau personala.

Schimbarea este prin definitie un proces care aduce cu sine multa incertitudine. Reactia oamenilor la schimbare este, de fiecare data, o incercare disperata de a castiga macar un pic de control. Insa pana la urma urmei, prin orice schimbare ai trece, poti alege sa treci prin ea sau sa te ascunzi de ea. Cei care aleg sa trateze schimbarea ascunzandu-se cu capul in nisip in momentele dificile sunt exact acei oameni care se inched in sine, in limitele sigurantei business-ului lor, in cifre sau rapoarte clare si fara echivoc. Adica sunt cei care se retrag din lumea reala, mereu schimbatoare. Si-o fac pentru a se proteja, in primul rand din punct de vedere emotional: frustrarile, furia si anxietatile le sunt prea greu de trait in momentul in care ele apar. Din pacate, aceste evitari ii ajuta sa piarda legaturile. Nu numai cu ei insisi si cu nevoile lor, dar si cu ceilalti (parteneri, proprii manageri, clienti, furnizori, etc) si chiar cu intreaga lume.

Deconectarea asta violenta este o reactie dictata de frica. Iar daca fugi de frica, cu siguranta vei rata complet oportunitatea de a invata, de a creste interior si de a atrage lucrurile pe care ti le doresti intr-adevar in business-ul tau. Pana la urma si la urma, frica de schimbare ridica barierele comportamentelor si valorilor auto-limitative (adica te limitezi singur cu ele!) si inchide orice posibilitate de a cauta si gasi noi adevaruri de invatat. Cele mai multe sunt despre si pentru tine.

O reactie la fel de normala, insa mult, mult mai pozitiva si productiva este sa confrunti frica de schimbare si sa continui sa inaintezi. In loc sa te deconectezi de la nevoile tale si ale celorlalti, te re-conectezi cu ceea ce esti cu adevarat, in miezul miezului credintelor tale. In business si in viata personala, e la fel. Mai tii minte de ce ai inceput afacerea asta? Sau cu ce ganduri veneai la birou pe cand compania la care lucrezi crestea de pe o zi pe alta? Aprinde din nou acea flacara, gaeste-ti motivatia ta unica, primara, cea care te face de neoprit si confrunta provocarile acestor timpuri. Nu uita sa fii autentic (razi cand te bucuri, strigi  cand te doare, plangi cand pierzi si aplauda cand castigi!), conectat la resursele pe care le ai la indemana si con-centrat pe ceea ce ai realmente de facut. In plus, sa stii ceva de la mine: cand vei putea sa vezi fiecare provocare ca pe o oportunitate sa cresti, sa mai inveti ceva sis a contribui la un fel de bine comun, atunci iti vei dezvolta capacitatea de a reusi cu 1000%. Si vei putea sa folosesti resurse necunoscute pentru toti ceilalti, in momentele cele mai bune. Sa obtii tot ce-I mai bun de la tine, de la job-ul tau, compania ta, oamenii tai, clienti, parteneri…

In aceste vremuri ale schimbarii si piedicilor de tot felul, esti provocat sa faci alegeri si sa iei decizii. OK, poate nu esti in totalitate responsabil pentru circumstantele inc are se desfasoara viata ta (desi, sincer, te-as considera responsabil peste 50%!). Insa esti singurul responsabil de alegerile si deciziile pe care le faci/iei in aceste circumstante.

Poti alege sa te retragi sau sa te re-conectezi. Daca alegi a doua varianta, alegi de fapt sa creezi ceva care are mari sanse sa fie mai bun, mai de succes si mai adevarat decat tot ce ai facut pana acum.

Repet, este alegerea ta.

Linistea

Urechea este mai importanta decat toate celelalte organe luate in comun. Exceptie facand ochii, poate, vizualul a cucerit o lume intreaga (si nu vad cum ar putea auditivul sa recupereze). Si totusi, urechea este cel mai important organ al corpului uman.

Cred ca stiti cu totii regula comunicarii directe: 80% limbaj non-verbal, 20% limbaj verbal. La prima vedere, limbajul non-verbal ar cadea in proprietatea vizualului (uite-l cum se misca!), insa nu este chiar asa. Tonul vocii, cadenta cuvintelor si respiratiei, pauzele dintre cuvinte si modul in care se leaga ele unele de altele, totul este o marturie atat a momentului pe care il impartasim cu partenerul sau partenerii de conversatie, cat si a stadiului de dezvoltare interioara (sau personala) a participantului la o discutie.

Mai mult decat atat, urechea este un organ care acopera 360 de grade. Pur si simplu nu poti sa iti concentrezi auzul intr-o directie, vei auzi tot ce e imprejurul tau si vei alege sa te apropii si sa te departezi de sursele de sunet. Si din 360 de grade putem percepe infinitv mai multe lucruri importante pentru noi decat din bietele 120 de grade (more or less) ale campului vizual. De fapt, sunt 360 +… pentru ca – cel putin unii dintre noi – ne ascultam pe noi insine. Vocile noastre interioare, care ne ghideaza, ne interzic, ne indeamna si ne ofera un echilibru fata de vocile exterioare noua.

In acest context, tacerea devine un fenomen ultra-semnificativ. Mi s-a intamplat de mii de ori sa inteleg din tacerea unui om fraze intregi, in mai putin timp decat ar fi nevoie pentru a le rosti. Din tacere se nasc ideile profund originale, sigur ati remarcat asta. Exista dialog, implicare, informatii dar…. deodata se lasa tacerea si tot ce-am gandit pana atunci se schimba drastic. Dupa cateva momente, tacerea este „rupta” de cateva cuvinte, care de obicei incep cu „aha….!!!”.

Exista multe taceri: simpe, jenate, cu sens, prostesti, finale, conclusive, incapatanate, active, orgolioase, zambitoare, pline de talc, etc etc. De fiecare data, gasesc ca o tacere primita de la celalalt corespunde unei voci interioare pe care o ascult destul de rar. Adica tacerea e un fel de imbogatire, pentru mine. Si cand tacerea se transforma in liniste, parca se deschide campul acela de maci al lui Van Gogh: ne transpunem intr-un peisaj trans-figurat al propriei persoane, in care are suficient loc si celalalt, oricare ar fi el.

Cu oamenii cu care lucrez e simplu: se asteapta sa fiu tacut mai degraba decat vorbaret. Adica urechile lor isi asculta gura, mai degraba decat pe-a mea. Incercati sa creati SPATIU pentru o conversatie buna, nefacand nimic altceva decat sa mentineti linistea – a voastra si a celuilalt – atat cat exista. Imaginati-va o camera a tacerii, in care se elaboreaza planurile unui viitor incredibil de frumos. Si invitati-l pe celalalt (partener de discutie, de viata, de coada la supermarket, de afaceri, de drum, etc) sa intre in acest spatiu. Rezultatul: cel putin un zambet, cel mult o energie uriasa care apare si se manifesta creand lucruri de care va era dor.

Va lansez cateva intrebari. Repetati-le cu voce tare (chiar daca inauntru, nu in afara) si incercati sa va dati un raspuns:

– De cate ori pe zi imi vine sa creez/pastrez linistea?

– Cand sunt in linistea mea, ce ma perturba cel mai adesea? Un gand, o amintire, imaginatia?

– De fapt, ce incerc sa spun cand tac?

– Ce aud si inca nu vad la celalalt?

– Cine/ce imi tot distruge linistea? Cu ce scop? De ce are nevoie?

– Cum pot sa meditez in tacere macar 10 minute pe zi? Ce limite e nevoie sa trasez?

The human being is a self-actualizing and self-realizing being. Adica nu e nevoie sa facem ceva iesit din comun, ca sa evoluam (mental, emotional, spiritual). Doar sa ne oferim o super-tacere, plina de energie si de zambet.

Enjoy…the silence!