Increderea economica si conu’ Iancu

Citeam ieri pe Twitter un sondaj al World Economic Forum, în care oamenii de acolo prezic că încrederea în starea economiei mondiale începe să se restaureze odată cu venirea anului 2013. Pe o scară de la 0 la 1, Indicele de Încredere Economică (Economic Confidence Index) a crescut de la 0.38 la 0.43. Mai puțin de jumătate din cei 390 de experți chestionați au agreat ideea unui șoc financiar în următoarele 12 luni, cu 20 de procente mai puțini decât participanții la sondajul efectuat cu 6 luni în urmă. Procentul de respondenți care se așteaptă la tulburări sociale majore, geopolitice, de mediu sau tehnologice stagnează la 46%, 50%, 35% și respectiv 19%.

Totuși, 51% din respondenți nu au încredere în guvernarea globală și 45%, în cooperare la nivel global.

***

…Și brusc m-a lovit o întrebare: oare ce rezultate ar avea acest sondaj în România? M-am întrebat asta pentru că clienții mei de coaching in România folosesc aceste date, la nivel de general management. Adică nu sunt numai cifre la TeVeu, ci chiar lucruri care contează pentru fiecare dintre noi. Buuun. Uite ce spun datele statistice românești ale anului 2012[1].

  • Conform primelor estimări, PIB în trimestrul III 2012 a fost, în termeni reali, mai mic cu 0,5% comparativ cu trimestrul II 2012.
  • În 2012 (ianuarie – septembrie), producţia industrială a crescut în serie brută cu 0,1%, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 0,4%. În luna noiembrie 2012, cifra de afaceri din industrie per total (piaţa internă şi piaţa externă), în termeni nominali, a scǎzut faţă de luna precedentă cu 2,8%, iar faţă de luna corespunzătoare din anul precedent a crescut cu 4,6%.
  • Investiţiile realizate în economia naţională au crescut atât în trimestrul III 2012, cât şi în perioada 01.I-30.IX.2012, faţă de perioadele similare din anul precedent, cu 16,0%, respectiv cu 17,9%.
  • Câştigul salarial mediu nominal net în noiembrie 2012 a fost de 1575 lei, mai mare cu 5,6% comparativ cu luna noiembrie a anului 2011.
  • Rata şomajului în trimestrul III 2012 a fost de 6,8%, în scădere atât faţă de trimestrul anterior (6,9%) cât şi faţă de trimestrul corespunzător din anul precedent (7,2%).

Mai mult decât atât, opiniile exprimate în luna decembrie 2012 de managerii societăţilor comerciale (cei despre care vă spuneam că folosesc aceste date!), conturează pentru perioada decembrie 2012 – februarie 2013 o tendinţă de relativă stabilitate în sectorul de comerţ si servicii, scădere moderată în industria prelucrătoare şi scădere în construcţii în raport cu cele trei luni anterioare. Ergo!

Adică Indicele de Încredere Economică nu pare să aibă vreo relevanță pentru România. De ce? Simplu: în momentul de față, economia României arată ca o piramidă inversă[3]: 3,1 mil. angajați ai sectorului privat susțin pe cei 500 de mii de angajați ai companiilor de stat, 1,2 mil. salariați bugetari, 5,3 mil. pensionari, 4 mil. copii și adolescenți și fac business și cu cei 3-4 mil. angajați ”la negru”. Mai simplu spus, companiile pe care le antrenez prin coaching – fie ele multinaționale sau cu capital integral local, sunt mica bază pe care se susține întreaga societate românească.

Și-atunci întrebarea devine caragialesc de simplă: de unde, dom’le, atâta Încredere Economică?

Revin cu informații pozitive, in post-ul următor. Nu desperați!

Ora Pamantului

Putini dintre voi stiu asta: inainte de a fi coach, inainte de a face psihologie, antropologie si alte stiinte umaniste, inainte de a ma muta in Bucuresti, inainte vreme am fost aspirant-ecologist. Membru in WWF (unul dintre primele zeci din Romania), cu excursii facute la Marea Neagra, reviste din UK si Africa de Sud si fundraising-uri pentru salvarea balenelor albastre. Ba chiar bunicul meu m-a sfatuit sa imi fac o profesie din asta, cand am inceput liceul.

Dupa cum vedeti, nu am ajuns chiar atat de departe de ideea ecologiei: coaching-ul este cel mai eficient mod de a dezvolta ecologia in relatiile dintre oameni si orice fel de resurse.

Bun, de ce scriu asta? Pentru ca WWF a reusit sa declanseze o miscare mondiala, inca o data. Este vorba de Earth Hour. Va invit sa urmariti prezentarea Earth Hour 2010:

httpv://www.youtube.com/watch?v=FclcMfzjwug

Iar pentru cei interesati, iata cum a inceput povestea Earth Hour:

httpv://www.youtube.com/watch?v=1CRs-7lRlPo

Retineti: Ora Pamantului va incepe pe data de 27 Martie la ora 20:30.