Performanța trece prin stomac (P)

Atunci când vorbim despre mediul de business din România nu trebuie să pierdem din vedere combustibilul acestuia, și anume oamenii săi. Fiecare cu titulaturi care mai de care mai lungi și sofisticate, consideră, într-o măsură mai mică sau mai mare că succesul – rareori eșecul le este datorat în mod individual, în totalitate. Din experiența mea de coaching în România am remarcat că aceștia pierd din vedere, în mod voit sau nu, contribuția și efortul colectiv care au condus la rezultatele obținute.

După cum am mai spus, nimeni nu evoluează singur. Nici personal, nici la job. Când ne referim la locul de muncă și la parcursul nostru profesional, cel mai potrivit mediu de dezvoltare este echipa din care faci parte și oamenii cu care interacționezi regulat și care te cunosc. În coaching este foarte importantă gandirea sistemică, care constă în înțelegerea unui sistem prin examinarea legăturilor și interacțiunilor dintre comportamentele care îl alcătuiesc în ansamblu, deci, implicit, dezvoltarea individuală se leagă direct și profund de dezvoltarea întregului mediu de care aparții.

În practica mea de coaching în România am întâlnit mulți manageri care caută soluții complexe pentru creșterea coeziunii de grup și pentru facilitarea echipelor din cadrul organizațiilor în care activează. Nevoia de unitate a echipelor este într-adevăr una reală, dar să începem cu lucrurile mici … precum prâzul.

Motivele pentru care mâncatul pe tastatură are un impact negativ asupra angajaților sunt bine cunoscute. Ce ar fi dacă am privi acest moment al zilei din perspectiva beneficiilor pe care mâncatul prânzului împreună cu colegii le are asupra echipelor?

Să privim simplu: nevoia de hrană este una fundamentală, fără de care nu ne putem desfășura activitățile de zi cu zi, ce să mai vorbim despre sarcini complexe care necesită atenție și organizare. Putem spune astfel că performanța trece prin stomac, în drumul ei de la idee la rezultat.

De asemenea, prânzul cu colegii este un act de legare al relațiilor dintre aceștia, un moment de relaxare si de diminuare a anxietăților cauzate de stresul de la locul de muncă. Nu vei găsi adversitate într-un mediu unde oamenii sunt legați unii de ceilalți prin ceva mai mult decât relații profesionale.

Astfel, ca angajator, poți avea grijă de nevoile angajaților tăi într-un mod eficient, cu beneficii mutuale, prin oferirea de tichete de masă. Această formă de recompensare creează un tip de motivație extrinsecă angajaților și le oferă sentimentul de recunoaștere prin intermediul unei adăugiri la salariu, iar angajatorii beneficiază de diverse scutiri sau reduceri de impozite.

UP România este o companie cu și despre oameni care oferă clienților lor diverse unelte pentru recompensarea și recunoașterea angajaților precum: tichete pe suport de hârtie și carduri de masă Chèque Déjeuner, tichete cadou Cadhoc, vouchere de vacanță Chèque Vacances, tichete sociale Chèque de Services, tichete sociale pentru grădiniță și tichete de creșă Chèque Bébé.

Dacă decizi că acest instrument poate funcționa și în compania ta apelează cu încredere la compania UP România, însă să nu pierzi din vedere și celelalte modalități de a le transmite angajaților tăi apreciere și recunoaștere pentru că aduc un plus de valoare prin munca lor.

Despre intelepciune: Coaching cu bufnita

In timp ce toti aspiram sa fim intelepti, nu multi dintre noi au in plan in a deveni astfel. Se pare ca multi dintre noi lasam realitatea acestei minunate virtuti la voia intamplarii si ca urmare, asta poate fi o modalitate de a evada din parcursul obtinerii ei.

Dar ce este intelepciunea? Ce inseamna sa fii intelept? Pentru inceput, stim ca o persoana inteleapta este in general descrisa ca cineva care este capabila sa gandeasca si sa actioneze intr-o maniera considerabila folosind cunostiintele, experienta, intelegerea si bunul simt. Ei au tendinta sa fie persoana din camera care abia vorbeste, gandeste mult si este adesea privita de catre colegi pentru validare, reasigurare si confort. Stim intelepciunea cand o vedem, dar inca ne chinuim sa o calificam si mai mult decat atat, sa o atingem.

Pentru a ne ajuta sa intelegem intelepciunea, sa incepem cu natura, in particular, cu magnificele bufnite. Bufnitele sunt creature remarcabil de frumoase nu numai in aparenta, dar si in talentele pe care le poseda. Acestea includ abilitatile de a-si folosi simtul auzului pentru a indica locatia oricarui obiect dupa sunetul pe care il face (auz binaural), penele care sunt adaptate la zborul silentios (in detrimentul prazii care nu simte nimic), sublima lor adaptare la viata nocturna si de asemenea, vederea binoculara. Bufnitele pot sa si controleze cantitatea de lumina ce le intra in fiecare ochi, independent, prin extiderea pupilei drepte sau stangi pentru a compensa umbrele din noapte. Complexitatea vederii bufnitelor ne conduce catre adevarata esenta a intelepciunii: abilitatea de a vedea lucrurile asa cum sunt ele cu adevarat.

bufnita-848x478

Barbatii si femeile intelepte sunt identificati ca facand parte din neamul omenesc asa cum bufnitele fac parte din specia pasarilor. Ei se evidentiaza in multime nu prin cat de mult vorbesc sau actioneaza ci mai degraba din cauza nivelului ridicat de calitate pe care il emana atunci cand fac asta. Am incercat sa extrag ceea ce am vazut eu ca si caracteristica principal a oamenilor intelepti. Rezultatul a fost un total de 7 caracteristici comune pe care consider ca oamenii intelepti le impart.

  • Inteleptii vorbesc putin si asculta (mai) mult.

“Inteleptii vorbesc pentru ca au ceva de spus; prostii doar pentru ca trebuie sa spuna ceva” – Platon

Inteleptii tind sa vorbeasca mai putin pentru ca, asa cum Platon sugereaza, exista intotdeauna un volum mic de cuvinte de calitate care trebuie sa fie spuse in orice subiect dat. Mai putin devine mai mult cand vine vorba de a vorbi cu intelepciune. Grecii antici au numit aceasta practica Laconism. Oamenii intelepti acorda mai multa atentie ascultatului decat vorbitului. Ei stiu ca doar ascultand, ascultarea reala, pot stapani intelegerea. Cu cat oamenii devin mai intelepti, cu atat mai mult valoreaza actul de a asculta si ascultarea devine principiul primar al angajamentului lor fata de ceilalti.

  • Inteleptii invata din experienta

“Intelepciunea este fiica experientei” – Leonardo Da Vinci

Oamanii intelepti tind sa invete din schimbarile cu care se confrunta si din greselile pe care le-au facut in viata pentru a-i ghida in deciziile pe care le iau. Esecul, in particular, este un profesor excelent si multi oameni intelepti il apreciaza ca atare. De aceea este firesc sa auzi oameni care spun ca intelepciunea vine odata cu varsta. Este imporatant sa realizezi ca in timp ce intelepciunea cere experienta, experienta nu cere intelepciune. De aceea este ok sa facem greseli, in fond suntem cu totii oameni. Insa e necesar sa ne amintim ca invatand din greseli nu inseamna sa le repetam. Aceasta este cea mai benefica parte a timpurilor  grele experimentate.

  • Inteleptii sunt mereu in cautarea cunoasterii

“Cunoasterea este castigata prin colectarea de informatii, in timp ce intelepciunea este castigata trecand prin experientele vietii” – Maestrul Jin Kwon

Fara cunostinte, nimeni nu poate fi intelept. Intelepciunea poate fi definita practic ca o aplicatie a invataturilor castigate prin intermediul experientei. Fara o buna cunoastere a subiectului care conteaza in luarea deciziei, este imposibil sa actionezi intelept in luarea deciziei. Oamenii intelepti tind sa fie foarte invatati in mai multe domenii, nu doar in specialitatea lor. Ei isi aplica cunoasterea in alte discipline, iar acest gest le permite sa aduca o perspectiva noua si mult mai informata in crearea unor provocari sau oportunitati. Fiind condusi de foamea de a invata, oamenii intelepti isi extind mereu cunoasterea si cauta noi perspective prin faptul ca ei nu spun niciodata nu noilor si diferitelor provocari.

  • Intelepciunea include adversitatea

“ Let me embrace thee, sour adversity, for wise men say it is the wisest!” – William Shakespeare (Am lasat-o in engleaza pentru ca suna prea frumos in varianta originala!)

Oamenii intelepti sunt foarte familiari si foarte bine experimentati in ceea ce priveste relatia cu adversitatea. Ei tind sa aiba o intelegere mai profunda si o apreciere aparte pentru rezistenta oamenilor la schimbare. Oamenii intelepti sunt destul de priceputi la a imbratisa si la a depasi adversitatea prin a-i lua pe ceilalti in calatoria lor mai degraba decat sa isi impuna punctul de vedere in fata lor.

  • Atentia inteleapta

“Intelepciunea vietii consta in eliminarea a ceea ce nu este important!” – Lin Yutang

Oamenii intelepti filtreaza constant informatiile asupra carora vor sa isi indrepte atentia. Ei au o abilitate remarcabila de a reflecta zgomotul, lucrurile nesemnificative si ingrijorarile care nu au importanta in orice situatie.  Ei par sa fie capabili sa aplice lentilele transparentei pentru a separa florile de ierburi. Oamenii intelepti stiu ce are nevoie de atentie si ce nu, ce trebuie sa consume energie si ce nu, ce merita facut si ce nu. Fraza “nu te obosi pentru lucruile marunte” este buna pentru sanatatea ta asa cum este pentru intelepciunea ta.

  • Intelepciunea necesita rabdare

“Rabdarea este compania intelepciunii” – Sf. Augustin

Oamenii intelepti stiu ca timpul este cel mai mare activator al luarii deciziilor. Ei au invatat secretul folosirii discernamantului pentru luarea deciziilor. Ei au incredere si respecta faptul ca altii au nevoie de timp pentru a procesa informatiile. Ei nu grabesc deciziile. Ei aduna cat de multe informatii pot pentru luarea deciziei si apoi asteapta rabdatori. Ei isi lasa subconstientul sa faca ce e mai bine; lucrarea asupra deciziei si considerarea tuturor aspectelor tangibile si intangibile. Ei mediteaza la asta. Neurostiintele au dovedit ca intelegerea conventionaala prin care decizile sunt luate este nepotrivita, chiar daca deciziile noastre sunt facute pentru noi de catre subconstient si sunt conduse in mare parte emotional. Vorba “mediteaza la asta” cantareste mult in special pentru deciziile importante. De aceea este atat de important sa acorzi timpul necesar luarii deciziilor si sa nu sari direct la concluzii.

  • Inteleptii se cunosc pe ei insisi

“Sa te cunosti pe tine insusi este inceputul intelepciunii” – Aristotel

Cunoasterea de sine, echilibrarea si acceptarea de sine sunt obiceiuri pe care oamenii intelepti le practica cu intentie. Tot ceea ce stim si intelegem este subiectul propriilor interpretari asupra lumii. Sa fii intelept, sa te cunosti pe tine, referintele, inclinarile si prejudecatile tale si sa le izolezi de procesul de luare a deciziilor. Oamenii intelepti sunt intr-o intima atingere cu propria minte si emotii, sunt constienti de propria prezenta si de cea a celor din jurul lor.

***

In timp ce sunt mult mai multe aspecte asociate cu a fi intelepti decat cele listate mai sus, aceste 7 caracteristici sunt, cred, la baza a ceea ce reprezinta a fi intelept. In timp ce nu exista ghidul “cum sa” pentru a dobandi intelepciunea, practicand mai bine abilitatile de ascultare si vorbind mai putin, imbratisand greseala ca o experienta informala, invatand constant lucruri noi, acceptand diversitatea in opinii, concentrandu-te, este ceea ce conteaza cu adevarat. Fiind rabdatori si cu noi insine si cu altii si devenind mai constienti de sine, sunt toate puncte bune pentru inceperea acestei fructuoase calatorii.

Cu totii ne dorim sa fim intelepti. Cu totii ne dorim sa trezim bufnita din noi. Intelepciunea, cu toate acestea, este una dintre acele caracteristici care este in esenta destul de dificil de definit. Nu e nicio regula de urmat, nu e niciun un ghid pentru a deveni intelept. Calea pe care trebuie sa o urmam intru asta este la fel de unica precum calatoria vietii noastre.

„Prin trei metode putem invata intelepciunea:

Prima, prin reflectare, care este nobila,

A doua prin imitare, care este usoara,

Si a treia prin experienta, care este chinuitoare”

 

Coaching-ul echipei de management

Ce se intampla cu echipele de management?

Echipa de management este, din mai toate punctele de vedere, cel mai important grup din orice organizatie. Ei au cea mai mare putere de a influenta mersul lucrurilor. Deciziile lor au reverberatii nu numai pentru orice alt membru din organizatie, ci si pentru viitorul intregii companii. Foarte multi dintre voi isi doresc cu putere sa ajunga la acest nivel. Multi dintre voi sunt deja acolo si au realizat ca, de cele mai multe ori, echipa de management are prea putine resurse si abilitati pentru a-si atinge obiectivele.

Membrii echipei de conducere sunt alesi, de obicei, din cauza responsabilitatilor lor functionale. In plus, mai exista un criteriu care, indiferent cat de emotional suna, atarna greu in balanta extinderii echipei de management: „pe X nu trebuie sa il lasam pe dinafara, e …important!„. Implicit, majoritatea echipelor nu se simt suficient de sigure cat sa isi asume pana la capat design-ul si viitorul companiei. De cele mai multe ori, echipele de management sunt de fapt grupuri de manageri seniori, fiecare cu responsabilitati departamentale si fara nici o idee de a lucra impreuna, altfel decat in interactiuni si dezbateri individuale.

Poate te voi surprinde cu informatia urmatoare: folosirea echipelor de conducere in varful organizatiilor este un fenomen relativ nou. Modul in care leadership-ul structural si functional este organizat in companii este rezultatul unor modele culturale foarte puternice. Hegemonia modelelor de business din Occident (si din USA) a modelat definitiv aparitia si functionarea echipei de management din varfurile organizatiilor. Insa altceva este foarte important, in acest contezt: in ultimele decade, folosirea echipei de management a devenit din ce in ce mai importanta din cauza cresterii complexitatii si diversitatii problemelor, atat in piata specifica (care a devenit globala!), cat si in interiorul companiei (care a fost nevoita sa se adapteze la modele globale de business!).

Citește mai mult

Vesti bune (sau pe ce bazam increderea)

Așa cum scriam în articolul anterior, nivelul de încredere în economia globală nu prea are nici un fel de legatură cu ceea ce se întamplă în România. Părerea mea! Însă în buna tradiție derivată de la conu’ Iancu, mai există și vești îmbucurătoare. Cele mai evidente mi se par investițiile care crează locuri de muncă în comunități.

De ce? Pentru că unul dintre marile beneficii ale atingerii super-performanței organizaționale  prin programele de coaching in România pe care le-am dezvoltat împreuna cu clienții, este transformarea mentalității de „noi împotriva tuturor” în „noi ca parte dintr-un ecosistem socio-economic„. Astfel, companiile devin responsabile de comunitățile pe care le girează.

Asta este motivația listei de mai jos. Listă care conține exclusiv noi investiții și locuri de muncă, din 2012. Ceea ce poate fi îmbucurător pentru noi.

Iată-le[1]:

  • Lidl – 1300-3600 angajați noi, deschiderea a 66 noi magazine, investiție de 70 mil. Euro
  • Mega Image: 1600 angajați noi, deschiderea a 80 noi magazine
  • De’Longhi: 600-1000 noi angajați, inaugurarea unei noi fabrici la Jucu, investiție de 30 mil. Euro
  • Eolenvest: 880 noi angajați, noi proiecte eoliene, investiție de 600 mil. Euro
  • Autoliv: 600 noi angajați, achiziționarea unei noi facilități de producție în Sfântu Gheorghe, jud. Covasna
  • Profi: 500 noi angajați, deschiderea a 40 de noi magazine
  • Billa: 500 noi angajați, deschiderea a 10 noi magazine, investiție de 20-25 mil. Euro
  • Wienerberger: 400 noi angajați, construcția unei noi fabrici de cărămizi în Iași, investiție de 22 mil. Euro
  • Emerson: 400 noi angajați, extinderea capacității de producție
  • Kaufland: 400 noi angajați, deschiderea a 3 noi magazine, investiție de 25-30 mil. Euro
  • Bosch: 300 noi angajați, investiție de 77 mil. Euro până în decembrie 2015 în noul centru de la Jucu
  • Cesiro din Sighișoara: 150 noi angajați, achiziționarea de echipamente pentru mărirea capacității de producție
  • Preh Romania: 120 noi angajați, mărirea capacității de producție de la Ghimbav
  • Yazaki: 100 noi angajați, mărirea capacității de producție din Arad, investiție de 5 mil. Euro
  • Energias de Portugal (EDP): 100 noi angajați, construcția a două noi parcuri eoliene în Vaslui și Tulcea, investiție de 85,5 mil. Euro
  • Deichmann: 85-90 noi angajați, deschiderea a 10 noi magazine
  • Iberdrola: 80 noi angajați, construcția unui parc eolian la Constanța, investiție de 120 mil. Euro
Vești bune, deci, pe 2012! Un 2013 în consecință vă doresc!

Ce inseamna „metode inovative” in management?

Pe 3 Iulie sustin primul workshop cu participantii la programul Empowering Entrepreneurs. Tema acestui workshop este – dupa cum arata si titlul acestui post – despre metode inovative de management antreprenorial. Si mi-am propus sa explorez cateva dintre intelesurile acestei expresii, in ideea ca participantii vor avea deja cateva directii calauzitoare in minte, inainte de-a incepe efectiv intalnirea.

Inainte de a face asta, insa, vreau sa clarific un aspect care mi-a fost semnalizat de mai multi parteneri de business ca fiind neclar: programul Empowering Entrepreneurs, cu cele 2 workshop-uri care au fost stabilite pana in clipa de fata, este GRATUIT din punctul meu de vedere. De la inceput, mi-am dat acordul sa sprijin JCI Bucuresti prin livrarea acestor workshop-uri de coaching, fara sa solicit vreun beneficiul material in urma acestei actiuni. (Intre noi fie vorba, daca il faceam pe tariful meu obisnuit, fee-ul minim de participare se ridica la minim 300 Euro / participant. Fara TVA.)

Buun. Deci metode inovative. Haideti sa vedem cateva inovatii foarte posibil de discutat in acest workshop:

1. „Daca comunic suficient de bine cu piata, clientii ma vor alege pe mine!”. Adica fantasma marketingului si comunicarii ca instrumente de vanzare. Nimic mai fals! In acest workshop, ca si in viata mea de zi cu zi, voi face diferenta clara si irefutabila intre cele doua servicii: vanzarile si suport-ul pentru vanzari. O tehnica inovativa in climatul romanesc antreprenorial ar fi aceea de a face aceasta delimitare, in fiecare zi.

2. „Nu am un plan de afaceri, dar stiu ca prin efortul meu personal voi atinge succesul!”. I-as zice cheguevarism economic. Iar fals. dar foarte, foarte des intalnit, la nivel de antreprenori „tineri”. Inovatia aici ar fi sa nu mai alergi in cerc, sa te opresti si sa iti pui totul pe o hartie, pe urmatorii 2-3 ani. Si sa iti urmezi planul.

3. „Trebuie sa educ clientul ca sa-mi cumpere…!”. Iti permiti? Ai resurse pentru asa ceva? Aceasta fraza, auzita iarasi de sute de ori, ma face sa ma mir. E un fel de profesorat ascuns in haine de antreprenoriat. Din nou fals. Clientul nu trebuie educat, el va cumpara orice i se pare ca ii aduce un beneficiu de vreun fel. In plus, daca te crezi mai educat decat clientii tai, cred ca ar fi bine sa realizezi ca …nu e chiar asa. Fiecare are clientii pe care si-i merita, sa stii!

As putea continua cu inca pe-atat. Sper insa ca v-am deschis apetitul suficient cat sa ne vedem sambata pe 3 Iulie. Daca nu ati nimerit, inscrierile se fac AICI.

Haideti sa intarim antreprenoriatul!

Intr-o buna dimineata, ma suna Alex Gavriliu si ma roaga sa ne vedem la o cafea sa-mi impartaseasca o idee. Zis si facut, imi place sa raspund rapid la idei proaspete si …legate de coaching. Da, legate de coaching, daca nu stiati Alex este unul dintre coach-ii in formare la o scoala pe care o apreciez foarte mult: Metasysteme Coaching Academy.

Trecand peste detalii, in mai putin de o ora am stabilit formatul unui program de coaching/mentoring de business pentru tinerii antreprenori care sunt membrii JCI Bucuresti. In cateva zile, i-am gasit un nume – foarte sincer, dupa parerea mea – si s-au apucat de treaba. Uitati ce-a iesit:

Ce inseamna Empowering Entrepreneurs? Deocamdata, inseamna 2 workshop-uri in care voi concretiza cateva solutii pentru un antreprenor tanar. Ca o marturisire pentru cei cu care inca nu m-am intalnit offline, va spun ca m-am implicat in acest proiect cu mari sperante si cu toata experienta pe care am acumulat-o in 10 ani de coaching pentru antreprenori si manageri din Romania. Nu se poate sa nu iasa ceva foarte bun!

Pe final, il citez pe Alex, care a sintetizat forte bine pe blogul lui ideea proiectului:

Primele actiuni sub egida Empowering Entrepreneurs vor avea loc pe data de 3 si 10 iulie; este vorba despre 2 workshopuri, iar ce ne propunem  acolo este mai jos:

  • sa experimentam  abilitati de manageri de top, la nivel international
  • sa  invatam sa construim sisteme de afaceri autonome, atat in interiorul companiei, cat si in relatie cu piata
  • sa incercam sa deprindem comportamente performante ca antreprenori
  • sa gasim sisteme de masurare a performantei activitatilor dintr-o firma mica
  • sa incercam sa ne imbunatatim managementul timpului si al stresului
  • sa aflam despre tranzitiile si momentele de dezvoltare ale unei companii antreprenoriale
  • sa invatam cum putem construi o echipa si cum sa o conducem
  • sa intelegem ce inseamna leadership antreprenorial
  • sa experimentam cum sa trecem de la o idee la un plan lunar/anual de business
  • sa descoperim  ca putem integra activitatile de zi cu zi cu echilibrarea tuturor planurilor vietii.”

Acestea fiind spuse, va astept pe 3 Iulie la primul workshop Empowering Entrepreneurs. Detalii despre proiect vom vorbi si in aceasta seara, live la Radio Lynx.