Etichetă: cotidian

Motive pentru care inca nu ti-ai implinit visele

Mihai Stănescu 6 Comentarii

Revin aici dupa o perioadă mai lungă de pauză. Pauză în care am acompaniat mai mulți manageri din organizațiile mari și foarte mari din România să își deseneze – creativ și concret – viețile profesionale, individuale și de grup, în lumina succeselor pe care și le doresc. Din toată această perioadă de intensă practică de coaching în România și în alte țări alăturate am extras câteva concluzii. Cea mai pură și dură este aceea că mulți dintre oamenii pe care i-am intâlnit nu pot exprima, verbal sau în alte moduri, motivațiile lor ultime de activitate. Nu știu sau nu vor să știe răspunsul la clasica întrebare de coaching: „care este visul tău?”.

Poți să marșezi pe ideea foarte atrăgătoare că deh, executivii de top, CEOii și proprietarii de business-uri sunt personaje care au un grad ridicat de realism, sunt pragmatice și bine ancorate în realitatea cotidiană. Sau îți poti servi un alt fel de explicație, mai moralizatoare, care să conțină cuvinte gen umilință, servitudine și leadership. Indiferent cum ai apuca-o, realitatea pe care o percep rămâne aceeași: oamenii uită, de cele mai multe ori, să își concentreze resursele personale în a-și împlini visele cele mai profunde. Citește mai mult

Romanian Greatness – is it possible?!

Mihai Stănescu 1 Comentariu

De catva timp ma intreb cum s-ar putea aplica ideea de „greatness” in cultura noastra (de business, in special). And I’m asking: How can a Romanian be great? Aceasta-i intrebarea care nu-mi da pace. Nu e vorba de trecutul glorios, sau de intreaga gasca de „descalecatori” intr-ale administratiei, stiintelor si literaturii. Ci de noi, oamenii de rand, care mergem in fiecare zi la serviciu, primim bani pentru asta, mancam sarmalute si injuram – in gand sau cu voce tare – cand ne simtitm frustrati sau furiosi.

Unii spun ca maretia unui om e inauntrul lui. Eu sunt de acord cu asta, am vazut multi oameni care au pornit-o pe acest drum, doar schimband cateva lucruri simple in viata lor. Si tot stand si gandindu-ma la lucrurile astea simple, am ajuns incet-incet la cateva idei-forta (spuneti-le „recomandari”). Pe care ma grabesc sa vi le impartasesc aici.

poarta spre cer

1. Pentru fiecare lucru pe care il avem de facut, propuneti-va inca de la inceput sa deveniti cat se poate de buni in a-l face.

Adica sa nu fim multumiti ca „il dam gata”. Sa fim multumiti cand il facem foarte bine, foarte repede, fara prea mari eforturi, din joaca, etc. Afirmatia asta coreleaza cu unul din modelele de gandire cel mai des intalnit in Romania de business: managerii si echipele lor sunt pusi sa rezolve problemele firmei, institutiei, ministerului, etc. Cu alte cuvinte, daca le rezolva e ok, putem sa ne oprim. Nimic despre cum sa le rezolvam data viitoare mai bine, nimic despre calcularea eficientei cu care s-a rezolvat o situatie critica.

2. Daca v-ati apucat de-un lucru, concentrati-va la ce se intampla cu acel lucru. Si fiti atenti la motivele care ne imping sa il faceti asa.

Mai filosofic, invitati-va sa descoperiti ce legatura are situatia in care ne aflam cu „the big picture”, cu viata voastra profesionala, cu ceilalti, cu trecutul si cu viitorul, in acelasi timp. Mai sintetic: care e relatia dintre ceea ce fac si Eu? Cum se schimba ceea ce fac? Cum MA schimb facand asta?

3. Imediat dupa ce terminam, cereti idei mai bune de la ceilalti.

Cu cat mai multe idei, cu atat mai bine. Spuneti-i „feedback”, daca va suna mai profesionist. Sau „positive/constructive feedback”, ca sa fie toata lumea fericita. Cereti idei de la colegi, prieteni, specialisti si nespecialisti. „Cum pot sa fac mai bine?” e o intrebare centrala, aici. Va recomand sa o memorati, fie numai ca sa scapati de cea mai mare piedica romaneasca in obtinerea de idei („Ee!? Ce PARERE AI?”).

4. Folositi feedback-ul invers: cum v-a schimbat pe voi lucrul pe care l-ati terminat acum?

Ce puteti sa schimbati in comportamentele voastre? Ce e imperios necesar sa nu mai faceti niciodata, desi nu a fost neaparat o greseala? Adaptati-va comportamentul de fiecare data, dureaza mai putin de 5 minute sa faceti o scanare completa a comportamentelor pe care le-ati folosit. Si ca sa nu pierdeti achizitiile acestei analize rapide, va recomand sa va faceti note (mentale sau pe hartie, pc, etc) despre cum se vede schimbarea de comportament, de la o zi la alta.

4. Construiti continuu modele mentale ale situatiilor cu care va confruntati.

Incepand de la lucrurile cotidiene, continunad cu planul de cariera, compania in care lucrati, industria in care aceasta functioneaza… si adaugati continuu factori noi, filtre noi, moduri diverse de a privi aceeasi problema. Eu le numesc „harti”. Aici trebuie sa va marturisesc ceva: de cele mai multe ori, eu uit situatiile prin care trec. Dar imi raman „hartile” mentale, cu ajutorul carora imi amintesc pana in cel mai mic detaliu, de exemplu, fiecare sedinta de coaching pe care am facut-o, cu fiecare client de pana acum. Ganditi-va numai la un singur beneficiu al acestui pas: veti avea in scurt timp la dispozitie o suma impresionanta de experiente usor accesabile si usor de comunicat. Eee?

5. In final, cea mai puternica recomandare: faceti acesti pasi REGULAT.

Fara practica, nu veti face decat sa aveti o idee despre ceea ce va propun. Si ocazional ceilalti vor vedea posibilitatea voastra de a deveni „oameni mari”, dar niciodata aceasta nu va fi adusa in realitate.

Haideti sa vedem: cine incepe azi? 🙂

Mancare de ocazie…

Mihai Stănescu Lasă un comentariu

Desi aveam 2 articole numai bune de postat pe blog ( indelung scrise si rescrise si cu fraze periate de stangaciile scriitoricesti) un drum cu metroul ieri dupa-amiaza a fost suficient pentru a-mi schimba planul.

Ne-am urcat impreuna in metrou de la statia Aviatorilor dar aveam sa-l observ abia cand s-a asezat la un scaun distanta de mine… Un batran sarac si murdar (cum din nefericire sunt multi pe strazile din Bucuresti), sprijinit intr-o din ramura groasa de copac lustruita de timp si cu cateva sacose voluminoase la picioare.
La urmatoarea statie “golul” dintre noi avea sa fie ocupat de un copil de 7-8 ani insotit de mama lui. Dupa ce a avut grija ca pustiul cu ochii intr-o revista sa stea pe jumatatea de scaun ce se invecina cu mine, punandu-i ghiozdanul intre el si batran, mama a desfacut cu grija un sendvis si l-a dat copilului.
L-am observat pe batran ca-l priveste pa copilul ce mananca. M-am gandit ca-i e foame…
In cele ce urmeaza n-am sa redau decat dialogul ce-a urmat intre batran si mama copilului:

Batranul: Asta nu-i mancare serioasa… Asta-i mancare de ocazie… Mancarea adevarata e mancarea facuta acasa, de mana de mama sau de bucatar.
Mama: E o zi speciala. De obicei mancam acasa dar astazi nu se putea.
Batranul: Mancarea asta pe care o vand comerciantii nu face decat sa pacaleasca foamea copilului. Si in loc sa manance acasa isi umple burta cu ceva ce nu-i de calitate. Asta e mancare pentru oamenii mari grabiti…care lucreaza toata ziua. Mancare de ocazie, a repetat batranul
Mama: Dar sa stiti ca sendvisul eu i l-am facut acasa…
Batranul: Eh, e mai bine daca i l-ai facut dumneata…dar tot sendvis este…Nu se compara cu o ciorba calda.

A trebuit sa cobor.
Dar mintea mi-a ramas la “Mancare de ocazie”… un principiu de viata si hrana sanatoasa, enuntat in 5 minute de un batran pe care marea majoritate n-ar fi dat 2 bani si pe care l-ar fi ocolit. Nu inspira decat mila amestecata cu groaza de a fi atins de hainele lui murdare…
In viteza si zgomotul unei lumi contemporane prea grabite uneori si cu castile IPod-ului in urechi…o voce plina de resursele unei vieti asezate.

by Monique

de ce blog?

Mihai Stănescu 1 Comentariu

In ultimele luni am avut ocazia sa ma familiarizez cu ce inseamna „web 2.0”. Dincolo de relativa usurinta a folosirii acestei interfete sociale, ceea ce m-a atras in aceasta adevarata aventura a crearii unui blog este pur si simplu posibilitatea de a crea un alt tip de comunicare intre mine si cei interesati de coaching.

O alta motivatie este nevoia mea de a impartasi celor interesati intamplari si situatii cu care ma confrunt in cotidian, privite din perspectiva unui coach, a unui individ care a ales ca si profesie o constanta orientare catre imbunatatirea atat a comportamentelor, abilitatilor si atitudinilor, cat si – mai general – a calitatii vietii clientilor mei. De exemplu, de multe ori am avut parte de intalniri care mi-au schimbat modul de a privi lucrurile care ma interesau in mod fundamental. De si mai multe ori, am fost pus in situatii amuzante, ciudate si chiar aparent conflictuale. Iar pe multe dintre ele le-am notat sau le-am memorat, in ideea de a le oferi cel putin celor care vor decide sa avanseze in directia coaching-ului.

Cea de-a treia categorie de motivatie o constituie fascinatia mea pentru povestile scurte. Incepand cu clasicele povesti Zen si terminand cu hazoasele „poante” de zi cu zi, va marturisesc ca de mult prea multe ori am intalnit oameni si momente pe care le-am „decupat” mental. Si care vor aparea, cu timpul, aici. Aceasta fascinatie mi-am dezvoltat-o ocupandu-ma in facultate si dupa de ceea ce stiintele sociale numesc prin „antropologia de acasa” sau „a prezentului”. Cu alte cuvinte, nu e nevoie sa te duci in capatul lumii si sa fotografiezi „salbatici”, ca sa iti dai seama de omenescul care ne apropie; si in imediata noastra apropiere exista destine si intamplari care ne indeamna sa reflectam la diferentele care ne aseamana.

In incheiere, marturisesc cu bucurie ca sunt pasionat de fotografie. Adica veti avea parte si de cateva fotografii reusite. Cel putin asa imi place sa cred ca vor fi!

Let’s start!