‘Antrenorul de antreprenori’ la Money Channel

Am primit invitatia la The Money Channel cu surprindere si bucurie: sunt 10 ani de cand practic coaching-ul de afaceri si in acest interval am fost putin acceptat in media ca si profesionist al unui domeniu bine definit si cu “nume propriu”. Daca vorbim de TV, cred ca am fost la 4-5 emisiuni in toata cariera mea de coach. Daca ne gandim la o televiziune de business, pot sa va marturisesc ca este (doar?) a doua oara cand ajung la TMCTV.

Trecand peste emotiile inerente si gandurile asociate lor (ce-ar suna suficient de interesant pentru consumatorul de Money Channel, din ce fac eu? cum ar fi bine sa ma prezint, sa vorbesc, sa gesticulez?) m-am pregatit intr-un mod foarte profund si specific mie: am tras de doua ori aer in piept, adanc, am expirat incet si-am pornit-o la drum cu gandul ca in ultimul an (2009) am facut cam tot ce am putut pentru a promova antreprenoriatul din Romania. De ce nu sa si vorbesc “pe sticla” despre asta?

I. Drumul catre TMCTV

Am pornit-o la drum, adica am chemat un taxi cu care am traversat o jumatate de Bucuresti. V-am spus vreodata cat apreciez conversatiile cu taximetristii? Nu cred. Ei bine, acest grup de oameni sunt pentru mine un canal informal extrem de eficient: aflu despre politica, sport, intamplari din capitala, povesti de viata, bancuri, idei chiar. Nici de data aceasta nu am fost dezamagit: dupa primele mormaituri de salut si priviri evaluative, am inceput o conversatie despre …ce credeti!? Antreprenoriat!

Iata ce-am aflat, pe scurt:

  • valoarea esentiala a resursei umane intr-o companie: “Domn’ patron, soferii te ridica, soferii te coboara!
  • diferentierea e cheia succesului: “I-am spus eu, trebuie sa fim mai usor de ales de pe strada. Si sa avem clienti care ne cheama tot timpu’!”
  • experienta profesionala valoreaza mai mult decat orice investitie: “Sunt taximetrist de 25 de ani si de 15 ani la firma asta. De fiecare data cand a hotarat ceva, patronu’ m-a ‘ntrebat ce parere am.
  • leadership-ul defineste valorile companiei: “Domnu’ patron ne-a spus ca nu-l intereseaza decat sa ne facem treaba corect si fara probleme
  • generatia Y este usor de implicat, dar mai greu de gestionat: “Pustii astia care a venit in ultimii ani au tot felu’ de idei, da’ niciunu’ n-ar pune mana sa munceasca la ele!”
  • networking-ul este cea mai puternica resursa: “Tata era macelar. El vroia sa ma casatoresc cu una, fiica lu’ colegu’ lui. Eu nu si nu. Asa am ajuns sa traiesc cu secretara presedintelui de la CEC. Si-asa am obtinut un apartament de 3 camere, pe care l-am platit din salar!”

Bine, n-am aflat lucrurile acestea in taxi. Insa mintea limpede si echilibrata a soferului m-a uimit: in mai putin de 30 de minute a reusit sa-mi faca un fel de harta intuitiva a antreprenorului roman. Si nu, nu i-am spus unde ma duc si ce am in program!

Am ajuns, am platit lasandu-i un bacsis oarecare si lovitura de gratie a venit, parca sa certifice valoarea acelui om: mi-a dat restul inapoi, cu un zambet ascuns. Apoi mi-a spus ca pentru el un lucru corect e… corect pana la capat. Am zambit si i-am strans mana.

II. La TeVeu’

Am ajuns in Casa Presei Libere, am urcat insotit (stiti liftul acela de inox?) si am intrat in etajul TMCTV. Pe drumul catre studio, am vazut 2 feluri de persoane: hiperactivii/hiperactivele sau adormitii/adormitele. Pareau sa coexiste intr-un acord tacit si aproape magic pentru mine: cum sa te concentrezi sa scrii ceva coerent cand cineva ridica vocea la 20 de centrimetri de urechea ta? Machiaj (am cearcane, de obicei), discutie relaxata cu Luiza Gireada, editorul emisiunii “Antreprenor”, apa plata si multa, multa agitatie imprejur. Care agitatie s-a potolit brusc in cercul magic acoperit de camere, devenind un tonus alert, numai bun pentru un canal de business care “da tonul” in media romaneasca.

Pana sa ajung acolo, am avut surpriza sa-l recunosc pe Radu Soviani in mica multime agitata. Nu omul m-a surprins – imi plac articolele lui, mi-l imaginam alert si “crispy” cum si este de fapt -, ci modul in care l-am gasit la munca: in toata acea agitatie, era pe un colt de birou cu castile la urechi si cu degetele-n laptop …scria, of course! Ne-am recunoscut, salutat cu deferenta, ne-am zambit sincer, am schimbat cateva fraze si cartile de vizita (deh, metehne de “batrani”) si m-am retras dupa ce l-am asigurat ca totul e ok si sunt oameni care au grija de mine.

Am intrat in “live”, am vorbit, am baut apa plata (alta!), am zambit si m-am scarpinat de 2 ori in barba. Emisiunea s-a incheiat, era sa plec cu microfonul acasa, noroc cu 2 vajnici oameni de platou care s-au tinut insistent de sacoul din dotare. Am ramas la o mica discutie cu Luiza, i-am promis ca-i propun cativa oameni interesanti, cu povesti frumoase, apoi mi-am inceput retragerea tactico-strategica inspre iesire. Si… mi-am deschis telefonul.

III. Back In Black

L-am deschis aproape inconstient, din reflex. Stiti cum face IPhone-ul cand ai mai multe mesaje? Daca nu stiti, nu va doresc sa stiti. E mai bine asa. M-am uitat pe ecran, dupa ce i-am luat piuitu’: 38 de mesaje!

Eu primesc maxim 4 mesaje pe zi, la care raspund. De Paste, Craciun si Revelion imi inchid telefonul. De ziua mea il pun pe silent. Capisci? Am fost complet …care-i verbul corespunzator substantivului “avalansa”?! Daca stie cineva, sa mi-l spuna si mie. Il voi folosi data viitoare, in aceleasi conditii.

Bun, sms-uri citite pe scari. Apoi au inceput telefoanele. Am vorbit exact cat am vorbit si in direct: 20 de minute. In conditiile in care m-au sunat 15 oameni. 14 din ei sa ma felicite. 1 sa discutam despre eficientizarea financiara a uneia din afacerile noastre. Dupa ce a trecut avalansa cea vesela, mi-am amintit ca promovasem cu cateva ore inainte participarea mea la emisiunea “Antreprenor” pe toate canalele online care imi sunt familiare: mail, LinkedIn, Twitter, Facebook… Da, retelele sociale devin o putere in Romania lui 2010, am simtit-o pozitiv si energic pe propria piele!

In drum catre urmatoarea intalnire, invaluit in noaptea umeda si fara nume a Bucurestilor, am facut o recapitulare a evenimentului. Concluzia? Voi face tot ce imi sta omeneste in putinta profesionala sa sprijin, antrenez, consiliez sau inspir pe orice antreprenor roman care vrea intr-adevar sa dezvolte una sau mai multe afaceri sanatoase si etice.

[intr-un “later edit” voi adauga si caption-ul emisiunii “Antreprenor” de la Money Channel, din 16.02.2010; pana atunci, link-ul catre inregistrare in gasiti AICI]

Despre mine

cover-blog

Sunt fondatorul companiei RoCoach, prima companie care furnizează servicii exclusive de coaching de nivel premium în România. În această calitate am la activ peste 10.000 de ore de executive & business coaching de nivel premium, livrate către clienţi individuali, către grupuri de oameni de afaceri şi echipe de management.

În ultimii 16 ani am implementat proiecte de dezvoltare organizaţională prin coaching cu peste 500 de companii private din România şi Sud-Estul Europei (Austria, Grecia, Ungaria, Bulgaria).

Activitatea companiei mele este axată pe două segmente principale ale mediului de afaceri: segmentul corporatist şi cel al IMM-urilor. În segmentul corporatist, returnarea investiţiei (ROI) serviciilor pe care le ofer este de minim 5 ori mai mare faţă de bugetul alocat iniţial (coaching-ului). În cel antreprenorial, ROI depăşeste cel mai adesea de 10 ori suma investită.

Proiectele de coaching pe care le-a dezvoltat şi implementat se concentrează pe:

  • dezvoltarea capacităţilor de management operaţional, tactic şi strategic
  • trasformarea modelelor de afaceri ale antreprenorilor către atingerea succesului în business
  • acompanierea liderilor de business în generarea şi implementarea de viziuni noi şi în găsirea de noi nişe de dezvoltare
  • schimbarea de cultură organizaţională: comportamente, relaţii, tipuri de interacţiuni între persoanele-cheie din companii
  • facilitarea accesului companiilor-client la nivele superioare de business: strategii noi, securizarea investiţiilor în dezvoltare, creşterea cifrei de afaceri, implementarea de noi produse şi servicii
  • acompanierea liderilor de business în schimbarea mentalităţilor şi a structurilor învechite

În prezent sunt membru al European Mentoring & Coaching Council (EMCC) şi membru fondator al Asociaţiei Române pentru Coaching (ARC). Deasemeni, sunt membru al câtorva reţele internaţionale de coaching şi consultanţă.

În 2007 și 2013 am avut onoarea de a primi premiul “Coach Of The Year”, ca recunoaştere atât a contribuţiei mele în creşterea notorietăţii coaching-ului în România, cât şi a rezultatelor activităţii de coaching.

Am absolvit Facultatea de Psihologie cu specializarea în Psihologie Organizatională, urmând apoi Master-ul în Antropologie şi Dezvoltare Comunitară (SNSPA). În paralel am participat la diverse cursuri şi formări în domeniile: coaching, mentoring, dezvoltare organizaţională, consiliere organizaţională, project management, strategic change management.

Ca hobby-uri am jazz-ul, yachting-ul (și multe alte sporturi!), budismul japonez (Zen) și beletristica.


Q. & A.: date despre piata de coaching din Romania in 2009

Q: care sunt tipurile de coaching existente pe piata din Romania? Care sunt cele mai dezvoltate? Care sunt cele mai cerute? Ce pondere detine din piata cel mai dezvoltat segment?

A: Coaching-ul este o o practica din ce in ce mai curenta in piata de business din Romania. Ca si tipuri, exista cel putin 2 mari diferentieri: coaching pentru job si coaching pentru viata personala. RoCoach isi asuma ca si oferta de servicii mai degraba serviciile de corporate, business si executive coaching, apartinand primei categorii. Insa coaching-ul pentru viata personala ocupa un loc important in activitatea noastra.

In ultima vreme, clientii nostri au devenit mult mai bine informati despre ce rezultate si ce impact are coaching-ul. Implicit, nisele pe care ne-am concentrat in ultimii ani sunt generatori de business pentru RoCoach: companiile multinationale, afacerile locale – mari si medii – si antreprenorii din piata de business. Cele mai cerute servicii raman, pentru RoCoach, cele de executive coaching si cele de coaching de echipa.

Din punctul nostru de vedere, ponderea de contracte de executive coaching reprezinta mai mult de 70% din cererile de coaching din piata.

Q: pe ce sub-domenii de coaching sunt cei mai multi jucatori?

A: La o evaluare extrem de sumara putem constata ca majoritatea coach-ilor provin din medii gen psihologie, resurse umane si din cele legate de programe de dezvoltare personala (analiza tranzactionala, NLP, etc). Implicit, coaching-ul pentru viata personala detine majoritatea ofertantilor de servicii din domeniu.

RoCoach si-a construit un renume in livrarea de servicii pe piata de business, in special catre populatia de manageri din Romania (locali si expati). Business coaching-ul, ca denumire generica pentru coaching-ul oferit in directia companiilor, este principala noastra nisa, deoarece beneficiem déjà de o experienta solida atat in business, cat si in oferirea de servicii de business catre companii mari si foarte mari (multinationale).

Q: cum a evoluat piata de coaching in ultimii ani si ce estimari aveti pentru anul in curs? Cum afecteaza criza aceasta piata?

A: Compania RoCoach exista din 2003. In momentul infiintarii sale, coaching-ul in Romania era pozitionabil in faza de “experiment”. Extrem de putini manageri erau familiarizati cu ideea de coaching iar contractele de coaching active la nivelul pietei locale de business erau concentrate in companiile multinationale, folosind coach-i straini.

Din acel punct, piata de coaching s-a dezvoltat intr-un ritm destul de rapid, aceasta dezvoltare copiind practic extinderea coaching-ului la nivel mondial. Din 2005-2006 am putut vedea efectele trecerii de faza de experimentare la cea de “exprimare a nevoii de coaching”. Au aparut mai multi furnizori de servicii de coaching si chiar scoli de coaching in Romania. In momentul de fata apreciem marimea pietii de coaching la 1.2-1.3 milioane de euro / an. Putem constata aceeasi crestere exponentiala, chiar in conditiile crizei.

Referitor la criza, observam o crestere aparent paradoxala a cererilor de coaching, in special pe segmentul antreprenorial din Romania. Antreprenorii  – si nu numai ei – apeleaza la coaching in criza, pentru a-si gestiona mai bine atat afacerile si angajatii, cat si viziunea de viitor, masurile pe care le iau in vederea atenuarii efectelor crizei, cat si pentru a isi asigura o crestere a performantei companiilor pe care le detin sau le controleaza. Ideea acestor cereri este destul de simpla: daca bugetele de marketing, training, dezvoltare si chiar cele administrative au suferit corectii majore, singura resursa care poate fi exploatata mai bine este capacitatea managerilor de a face business in mod performant. Implicit, investitia in coaching devine atractiva, in conditiile in care RoCoach poate garanta pentru orice fel de interventie o returnare a investitiei de peste 500-700%.

Q: Cat de profitabil este acest business si pe ce segment?

A: Coaching-ul este un business profitabil, in masura in care furnizorul de servicii investeste continuu in imbunatarirea calitatii actului de coaching. RoCoach demonstreaza acest lucru prin insusi parcursul sau in piata de business, fiind singura companie romaneasca ce ofera exclusiv servicii de coaching. Segmentarea pietei depinde de fiecare furnizor de servicii, in masura in care exista potential in orice domeniu si industrie pentru coaching. Pentru noi, cel mai profitabil segment de piata sunt companiile multinationale, urmate indeaproape de firmele mici (10-100 de angajati).

Q: Cum se platesc serviciile de coaching? (exista niste contracte standard, taxa fixa, abonament?)

A: RoCoach semneaza contracte de servicii cu clientii sai, in care se precizeaza termenii de livrare ai coaching-ului (cat dureaza un program, ce obiective are, numarul de sedinte, costul per sedinta si conditiile speciale – daca exista astfel de conditii).  Costul unei sedinte de coaching este intre 200 si 500 de euro (individual) si intre 500 si 1000 de euro (pentru echipe). In momentul de fata RoCoach isi onoreaza cererile de coaching semnand contracte pe minim 6 luni si maxim 2 ani de zile.

——————————————

(aceasta este varianta completa a raspunsurilor trimise pentru cover story-ul aparut pe www.startups.ro, la sectiunea „analize„. am ales sa public acest material pentru a oferi inca o data informatii reale si relevante din domeniul in care imi desfasor activitatea).