Coaching la pliculeț (7)

În săptămânile acestea – în care sunt implicat într-o evervescență de idei, proiecte și parteneriate – îmi tot repet o întrebare puternică, întrebare care are pentru mine valoarea unui „duș de realitate” de fiecare dată când îmi găsesc răspunsul:

Care este cea mai relevantă acțiune

pe care o poți face ACUM?

De obicei, amânăm acele acțiuni care ne-ar aduce beneficii imediate la nivelul coerenței și sustenabilității cotidiene. Pentru că ar fi prea simple sau prea de scurtă durată. Le înlocuim cu alte acțiuni, mai „serioase” și care necesită un grad de efort mai mare. Dar care nu ne aduc nici un plus la capitolul „îmbogățire / clarificare a sensului / direcției în care merg lucrurile„. Cred că știți la ce mă refer, nu?

Ca de obicei, aștept răspunsurile voastre!

Schimbarea poate fi fun!

Coaching-ul insemna schimbare catre dezvoltarea autonomiei tale, a echipei din care faci parte, a grupurilor in care traiesti, a societatilor noastre. De cele mai multe ori, schimbarea asta e conotata negativ in primii pasi: „de ce s-o fac?!… e greu!!… lucrurile merg acceptabil si asa”. Dupa aceasta iesire din confortul personal, rezultatele destind atmosfera si ne putem bucura impreuna de noutatea implicita a dezvoltarii noastre.

Uneori, schimbarea se poarta pe sine, cu ajutorul umorului. Haideti sa radem de lucrurile care ni se par ca ne blocheaza si sa pasim mai departe! Asa ca va invit: uitati-va bine la acest experiment!

Cum vi s-a parut? Eu am fost impresionat de cat de putin efort au depus cei care au ales sa urce pe scari…

In ce parte a vietii ai putea aplica aceasta idee?