Start & Grow!

Intr-una din saptamanile trecute, am fost sunat de o veche cunostinta, om pe care il apreciez mult atat pentru ideile sale cat si pentru tinuta de business. Mi-a propus sa ne intalnim la el la birou, pentru a discuta posibilitatea de a colabora intr-un proiect. Pana aici, nimic iesit din comun: primesc saptamanal astfel de mesaje, de la cunoscuti si mai-putin-cunoscuti. Invitatii carora le dau curs fara exceptie, indiferent de “amplitudinea” afacerilor detinute de persoanele care ma cauta. Mai mult decat atat, asteptam de cam multisor un telefon din partea respectivului, pe un subiect de acest gen.

©paggu.com
Intermezzo 1: In Romania lui 2010, numarul initiativelor antreprenoriale locale si nationale scade pe zi ce trece. Din ce in ce mai putini oameni isi pot asuma statutul relativ “ingrat” de antreprenor, in conditiile in care economia nationala se concentreaza – aberant, as zice! – pe o dialectica suspecta a servilitatii (catre extern) si a stoarcerii de resurse (in relatie cu companiile romanesti).

Zis si facut! Am ajuns intr-un birou elegant, unde am fost invitat la un ceai “special pentru mine”. Prietenul meu stia ca sunt mare amator de bautura verde si fierbinte! Sorbind din ceai, am ascultat ideea unui proiect, idee care m-a facut initial sa zambesc larg, pentru ca apoi – dupa numai cateva minute – sa-mi declar participarea, inainte ca el sa imi ceara asta. Bine-nteles, prietenul meu nu mi-ar fi cerut asta fara a-mi da toate amanuntele de care am nevoie. Dar, dupa cum spuneam, m-am aruncat inainte cu ajutorul si sprijinul meu. Si bine am facut!

Pentru ca am avut ocazia sa aud ca si alti profesionisti de marca din piata romaneasca de business au raspuns la fel de entuziast ca si mine proiectului respectiv: George Butunoiu (GB Consulting), Radu Georgescu (GeCad), Gabriela Lungu (The Practice) si inca pe-atati, la fel de celebri. Si oricat as fi eu de “Mac addict”, m-am bucurat pana peste poate sa aud ca Microsoft Romania este partenerul principal al proiectului!

©peerpower.com

Intermezzo 2: Numarul afacerilor mici si mijlocii care isi termina activitatea in Romania a crescut dincolo de orice predictie. Pur si simplu, micii antreprenori nu mai au posibilitatea sa isi intretina afacerile la un nivel de productivitate cat de cat normal. Cea mai des intalnita cauza este – din punctual meu de vedere – lipsa abilitatilor de management performant existente la initiatorii afacerii. A doua cauza este asa-numita “economie paralela” care favorizeaza o mica parte a pietei, prin relatii discretionare cu statul si partenerii economici ai sai.

In esenta, ideea de proiect nu este una noua: se ia o mana de antreprenori aflati la inceput si/sau in plina dezvoltare a afacerilor proprii si se “tuneaza” cu tot felul de servicii si sisteme pe care, altfel, cu greu si le-ar putea permite. Imaginati-va ca acesti oameni vor primi “toiagul fermecat”, cel care le garanteaza accesul la “sfatul batranilor”. Si nu numai atat: “sfatul batranilor” se va desfasura in prezenta lor, PENTRU EI! Si mai e ceva: organizatorii au pregatit un plan de diseminare si implementare pe care il situez in zona celor mai bune planuri media la momentul actual.

©fullcontactphilantrophy.com

Intr-un fel, ma simt dator sa va explic de ce-am spus “DA” aproape instantaneu. Nu sunt genul de om care se entuziasmeaza usor, am destula experienta cu idei stralucitoare care nu au dus nicaieri. Insa in acest caz inspiratia mea a aparut imediat, fiind ea compusa din 3 motive mari si late:

  • O valoare de-a mea, proprie si personala, exprimata prin nevoia de a da inapoi ceea ce am primit de la comunitatea antreprenoriala de afaceri din Romania;
  • Ideea ca Romania este pe punctul de a incepe sa isi creasca generatiile antreprenoriale, pentru a ajunge macar la nivelul celorlalte state europene;
  • Intensitatea implicarii si – de ce nu? – frumusetea proiectului!

Inchei aici, sperand din tot sufletul ca acest proiect va “sparge gheata” dintre generatiile de oameni de afaceri si va fi un pilot al solidificarii comunitatii de afaceri romanesti. Va voi tine la curent cu dezvoltarile si cresterile din acest proiect, aici, pe blog.

Ah, era sa uit tocmai esentialul: proiectul se numeste “Start & Grow” si este initiativa Cristinei Alexandru si a lui Daniel Tiganila, prin startups.ro.



© 2010, Mihai Stănescu. All rights reserved.

2 thoughts to “Start & Grow!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *