Singuratatea din varf

Foarte multi CEO sau Presedinti/Manageri Generali ajung sa simta acest tip special de singuratate. Mai ales in momentele in care trebuie sa isi clarifice gandurile, sa ia hotarari importante sau sa creeze noi mecanisme si procese. Izolarea din varful organizatiei este un factor extrem de important, in momentul in care business-urile isi propun sa optimizeze performanta unui CEO sau GM.

Prea rar, business-urile din Romania isi propun sa isi dezvolte liderul. Prea rar, liderii companiilor apeleaza la coaching in Romania. Fie ca are 1000, 100 sau 10 oameni in subordine, un lider de business poate avea – si de cele mai multe ori, are! – nevoie de un spatiu securizat, de un om de incredere care sa il ajute sa creasca, sa isi dezvolte identitatea si practicile de management. SI mai ales, de cineva care sa ii provoace modelele de gandire, intr-un climat de incredere foarte ridicata. Iar cand spun de incredere ridicata, o fac pentru ca valoarea adaugata a unei relatii de acest gen este direct proportionala cu intensitatea deschiderii si a increderii pe care un CEO o poate acorda unui astfel de confident, sfatuitor sau coach.

Aceasta relatie creaza un mediu in care CEO-ul se poate ridica deasupra muncii cotidiene, a responsabilitatilor si a provocarilor ce vin odata cu asumarea acestui rol. Descoperind ca isi poate permite sa reflecteze asupra a ceea ce este si ceea ce face, asupra business-ului pe care il conduce si a mediului in care business-ul functioneaza, CEO-ul va avea acces la perspective profund noi si interesante.

Sa fii insingurat nu este cea mai buna strategie din lume, mai ales cand ai multe pe cap, multe de facut, multe de vorbit si de hotarat. Mai ales atunci cand business-ul (sau intreaga economie!) trece printr-o perioada de schimbari semnificative, de tranzitie. In acest caz, cheia iesirii din strategia perfect perdanta a insingurarii este capacitatea de a dialoga cu cineva care are o intelegere clara a ceea ce inseamna leadership si a face business in Romania. Si care nu are nici un alt tip de agenda, alta decat sa iti serveasca ca si partener de clarificare si dezvoltare. Abia atunci poti spune ca esti pe drumul catre a scoate tot ce este mai bun din capacitatile tale de conducator si manager de companie.

In incheiere, te invit sa iti acorzi putin timp de gandire, in ideea de a decide daca si cum ai putea beneficia de o astfel de relatie, in 2012. Partener iti poate fi oricine: un alt CEO, un sfatuitor, un mentor sau un coach. Important este sa vezi ca poti avea incredere in acel om. Eu unul cred in aceasta oportunitate, in lumina experientei mele de coaching in Romania am vazut o multitudine de situatii in care performanta de leadership a unui CEO a „tras” dupa ea performanta in business a intregii companii!

 

4 thoughts to “Singuratatea din varf”

  1. Oare liderii de companii sunt de aceeasi parere cu ce ai scris tu aici?Ma intreb acest lucru, pentru ca am observat ca ei au cu totul o alta perspectiva.Evident nu toti, doar cei pe care eu i-am intalnit pana acum.In momentul in care au in subordine mai multi oameni, imaginea lor despre ei este ca sunt undeva sus.Eu cred ca sunt undeva mai sus decat subordonatii lor, dar nu chiar in varf.

    Din moment ce acestia se vad destul de “perfecti”, total pregatiti, nu prea mai cer ajutor.Considera ca ei le stiu pe toate, iar daca nu le stiu, se cred suficient de inteligenti incat sa invete singuri.Nu au nevoie de sfaturi.Cel putin asa am observat eu ca se comporta liderii.

    Desigur ca daca ar citi acest articol si ar aplica macar un sfert din ceea ce le recomanzi tu, problemele cu care se confrunta zi de zi, isi vor gasi mai usor si mai rapid solutiile.In concluzie, adevarat sloganul tau, cum ca oamenii se schimba prin ceea ce inteleg ei, si nu din ceea ce le zici tu.

  2. daca ai ajuns in varf si esti singur, inseamna ca ceva nu ai facut bine (John Maxwell) 😉

  3. De acord, Stefan. Insa nu as judeca lucrurile atat de drastic, in cele mai multe cazuri nu este vorba de o singuratate continua si absoluta, ci de momente de insingurare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *