Povestea perfectiunii

Dintr-o conversatie pe Twitter, un om pe care-l citesc constant a re-scris pe blogul lui o poveste Zen minunata. Este vorba de Mircea Popescu iar povestea o gasiti AICI. V-o redau „uncut”:

In aceasta inghetata dimineata de sambata ma gandesc ca tot ce mai putem face este sa stam in casa in jurul caloriferelor, sa bem ceai si sa ne jucam. Haideti deci sa ne jucam de-a acel joc in care eu sunt un batran, uscativ si barbos maestru zen, si voi va adunati asa in jur, dragi copii, si ascultati povestea Maestrului de Ceremonia Ceaiului.

Intr-o societate de demult si de prin alte parti, mai spre rasarit, traia la un moment dat un batran samurai care nu mai ridicase sabia din cui de cel putin treizeci de ani. La prima vedere asa ceva ar parea un scandal, pana la urma diferenta dintre un samurai si-un taran oarecare e tocmai sabia, nu degeaba i se zice clasa martiala. Dar batranelul nostru, mai pricajit si mai uscatel din fire, era ca din intamplare cel mai reputat, si cel mai competent, maestru in ceremonia ceaiului. Atat de competent incat cei ce-l vazusera servind spuneau ca Suijin insusi vine sa se intretina cu el in timpul ceremoniei, si Imparatul considera o mare onoare sa-l aiba la masa pe batranelul cu barba colilie.

Intr-o buna zi, mergand la piata sa targuiasca cele trebuincioase, batranul samurai se lovi din intamplare de un tanar, mandru si ocos samurai, inalt cam cat un pin, aproximativ vorbind, si lat cam cat usa. Batranul isi ceru scuze cu efuziune, dar tanarul nu se lasa calcat in picioare, si pentru grava atingere ce-i fusese atinsa insista sa fixeze duel in toata regula.

Batranul samurai nu putea bineinteles refuza sa participe, chiar daca era mai degraba evident pentru el ca are cam aceleasi sanse pe care le are si lemnul in joagar. Asa ca intr-o dupa-masa, in preziua festivitatilor de transare, sedea el oarecum abatut pe covorasul lui si se gandea la multe alte, ca orice om care-a vazut multe, si mai are de vazut putine.

Un prieten de-al lui veni in vizita, si vazandu-l extrase de la el povestea intamplarii. Se oferi de nenumarate ori sa lupte el in loc, dar maestrul refuza. Unde s-a mai auzit samurai sa lupte prin reprezentanti, ca femeile ?! Pana cand i se servi ceaiul, prietenul sezu si el abatut, dar in momentul in care batranul incepu sa serveasca, il strafulgera un gand. Isi intrerupse prietenul, atingandu-l pe umar, si-i spuse : “Maine, cand va veti infrunta pentru duel, sa-ti scoti sabia din teaca cu aceleasi miscari sigure si precise cu care tocmai ai turnat ceaiul, si de altceva sa nu-ti fie grija”.

A doua zi, de dimineata, cei doi se inclinara scurt, fata in fata. Batranul scoase katana dintr-o miscare, tanarul il privi o clipa, inclina capul, isi ceru scuze si pleca in drumul lui.

Binecuvantati sunt cei care ating perfectiunea in orice domeniu, dar fericiti sunt cei care inteleg ca perfectiunea e una singura, si domeniile simple iluzii.

© 2009 – 2010, Mihai Stănescu. All rights reserved.

4 thoughts to “Povestea perfectiunii”

  1. multam, Andrei. am cateva la fel de frumoase, de publicat. deci vor fi mai multe…;)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *