New Year’s resolution

Diego Maradona şi-a menţinut până acum câţiva ani titlul de cel mai rapid fotbalist. Messi, însă a întrecut acest aspect in ultimii ani. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în cazul lui Michael Jordan şi Lebron. Studiile arată că timpul în care măiestria se manifestă a scăzut de 4 ori. Astfel conştientizăm ca lucrurile nu se mai măsoară în secole ci în câţiva ani sau chiar câteva luni.

Înaintând în 2017 observ din ce în cel mai mult modificările care au loc pe piaţa de business şi influenţa rapidă a acestora. Schimbările de dinamică, evoluţia tehnologiei, convergențele la nivel mondial a pieţei şi schimbarea interacţiunilor guvernamentale sunt factori care duc la transformarea angajaților şi a companiilor. Ilustrările continuă în această manieră şi cer un nou început care să aibe în esenţă o mentalitate capabilă de flexibilitate şi adaptabilitate rapidă.

iqyr7n67dhm-the-5th

De unde începem? Care este dinamica pe care ar fi indicat să ne-o atribuim?

 Mai jos se află o serie de sfaturi care ar fi indicat să se regăsească pe New Year’s resolution 2017 a fiecărui CEO şi manager care dorește să obţină o evoluţie aflată în concordanţă cu noile schimbări de perspectivă.

1. Scapă de jucătorii de rezervă.

Am văzut în activitatea mea de coaching în România multe organizaţii care îşi fac un deserviciu prin menţinerea jucătorilor ineficienţi în echipă. Această mentalitate bazată pe cantitate nu pe calitate reprezintă o gândire învechită care are tendinţa să stagneze evoluţia. O echipă solidă va duce compania la următorul nivel atingând într-un timp mult mai scurt obiectivele setate.

2. Transformă structura companiei.

Analizează structurile de raportare, practicile de ierarhie și modul în care funcțiile sunt grupate. Mulţi directori au tendinţa să menţină aceeaşi structură organizaţională, chiar dacă aceasta este una depăşită. Compania nu trebuie să stagneze într-o zonă de confort. Este necesar să se modifice constant, în funcţie de schimbările exterioare şi de dinamică, pentru eficienţa procesului şi menţinerea unui flux inteligent de funcţionare. Analizează modul în care poţi reduce acest deficit prin delegarea sarcinilor către oamenii potriviţi.

3. Învaţă să îţi foloseşti mai bine echipa.

O problemă care observ că se tot repetă este această tendinţă de aglomerare a agendei. Funcţionând pe principii de genul: “am nevoie de acel lucru acum”, “eu pot să gestionez problema mai eficient”, etc., îţi creezi un mare dezavantaj. Pe lângă faptul că îţi încarci programul, nici nu o să poţi să evoluezi aşa cum îţi doreşti şi nici nu o să oferi această şansă subordonaţilor tăi. Este necesar să înveţi să delegi persoana corectă pentru a putea să menţii o structură organizaţional eficientă.

4. Fă doar lucrurile care funcţionează.

În activitatea mea de coaching mă confrunt adesea cu organizaţii care se ghidează după o serie de politici, proceduri, programe şi tehnici de vânzare care nu mai funcţionează. Şi cu toate astea nimic nu se schimbă. Lucrurile să învârt în cerc finalizându-se cu întrebarea: “De ce nu evoluează organizația?”.Ar fi indicat ca fiecare Manager și CEO să urmărească procesul de evoluţie gândindu-se constant dacă ceea ce obţine este şi rezultatul dorit. Dacă ceva nu funcţionează este clar că trebuie să te opreşti. Este atât de simplu. Obişnuieşte-ţi echipa cu această mentalitate: să evalueze constant dacă efortul depus urmăreşte atingerea obiectivelor setate.

Pornind cu aceste gânduri în 2017 sper ca aceasta dinamică rapidă să ajute în atingerea obiectivelor setate şi să nu reprezinte un motiv de stagnare.

© 2017, Mihai Stănescu. All rights reserved.

2 păreri despre “New Year’s resolution

  1. Care este motivul principal pentru care „sportivii” tăi, după ce înțeleg aceste lucruri, totuși nu reușesc să le pună în practică? Și care este sfatul tău atunci?

  2. Bună Costin,
    Motivele sunt numeroase. Fie că nu doresc, fie că nu au încredere în viziunea propusă, etc. De obicei de frică, sau pentru că nu se simt susţinuţi.
    Sfatul meu este să se urmărească acest comportament. Să se observe de unde pleacă acest refuz şi abia atunci să se găsească o rezolvare.
    În cel mai rău caz se va aplica sfatul 1 din acest articol.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *