I’m not a player, nor a spectator!

In mediile antreprenoriale in care ma invart, ma intalnesc de multe ori cu oameni care sunt implicati pana deasupra capului in proiectele proprii. Pasionati, gata de aproape orice sacrificiu pentru a invinge, apti si dornici de performanta. Playeri. De partea cealalta se afla spectatorii. Cei care se uita cu admiratie si nadejde.


 

M-am intalnit recent cu unul dintre ei. Discutie activa, pornita de la o idee “geniala” de colaborare (nu-s ironic, doar incerc sa limitez uzajul acestui cuvant). Hartie, pix –> scheme de dezvoltare a unei afaceri pornita din aproape-nimic, cu predictii de rezultate mi-nu-na-te. Zambete satisfacute, garantii emotionate ale sigurantei succesului – servite printre cafele si ape plate. De felul meu, sunt un tip cre se entuziasmeaza mai greu, in special in cazurile in care detectez o absenta de structura, bine compensata de sute de actiuni “relativ ok” pe centimetrul patrat. Bine-inteles, aceasta atitudine rezervata a fost detectata de partenerul meu de discutie in minutul 35, cand am centrat surprinzator in careul planurilor lui de a cuceri piata din Romania …si l-am prins in offside! Afacerea cea minunata avea un mare defect: nimeni nu vindea nimic, serviciul oferit se presupunea ca e atat de bun incat va fi cumparat instantaneu de cel putin primele 40 de companii de succes din tara noastra draga.

Punctul central al acestui post nu e nici ideea in sine, nici planificarea relativ defectuoasa. Ci reactia fost-viitorului meu partener: “C’mooon! You have to feel it and take the risk! Are you a player or what??

Fac si eu precum ardelenii: daca ii ziceam ca sunt (cum isi dorea el), trebuia sa ii si arat. Daca ii ziceam ca nu-s (cum simteam eu in cazul asta), deveneam un partener imposibil, no-fun, pasiv si sortit unei scalde infinite in necunoscut. Grea dilema…

Azi dimineata am gasit raspunsul! Nu e “genial”, dar il simt foarte adevarat pentru mine. Si e general valabil, ne-contand daca ceilalti au nevoie de mine ca player sau spectator:

 

“I’m not a player, nor a bystander.

I’m a coach!”

© 2009 – 2017, Mihai Stănescu. All rights reserved.

6 thoughts on “I’m not a player, nor a spectator!

  1. Ai grija ca si de pe margine sunt riscuri. Daca nu merge bine, tot tu esti de vina ! Daca imi dai voie sa iti dau un sfat, daca nu iti suna ok, mai bine refuzi si sa antrenezi…

  2. Cred ca unul din primele articole pe care le citesc care merge impotriva valului de asumat riscuri irational si a numi asta antreprenoriat. Buna idee. Antreprenoriatul inseamna pentru mine “hope for the best, prepare for the worst”

  3. multumesc, Eduard. antreprenoriatul contine si un fel de entuziasm, care ii e propriu. insa toate lucrurile acestea au nevoie si de limite clare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *