I’m not a player, nor a spectator!

In mediile antreprenoriale in care ma invart, ma intalnesc de multe ori cu oameni care sunt implicati pana deasupra capului in proiectele proprii. Pasionati, gata de aproape orice sacrificiu pentru a invinge, apti si dornici de performanta. Playeri. De partea cealalta se afla spectatorii. Cei care se uita cu admiratie si nadejde.


 

M-am intalnit recent cu unul dintre ei. Discutie activa, pornita de la o idee „geniala” de colaborare (nu-s ironic, doar incerc sa limitez uzajul acestui cuvant). Hartie, pix –> scheme de dezvoltare a unei afaceri pornita din aproape-nimic, cu predictii de rezultate mi-nu-na-te. Zambete satisfacute, garantii emotionate ale sigurantei succesului – servite printre cafele si ape plate. De felul meu, sunt un tip cre se entuziasmeaza mai greu, in special in cazurile in care detectez o absenta de structura, bine compensata de sute de actiuni „relativ ok” pe centimetrul patrat. Bine-inteles, aceasta atitudine rezervata a fost detectata de partenerul meu de discutie in minutul 35, cand am centrat surprinzator in careul planurilor lui de a cuceri piata din Romania …si l-am prins in offside! Afacerea cea minunata avea un mare defect: nimeni nu vindea nimic, serviciul oferit se presupunea ca e atat de bun incat va fi cumparat instantaneu de cel putin primele 40 de companii de succes din tara noastra draga.

Punctul central al acestui post nu e nici ideea in sine, nici planificarea relativ defectuoasa. Ci reactia fost-viitorului meu partener: „C’mooon! You have to feel it and take the risk! Are you a player or what??

Fac si eu precum ardelenii: daca ii ziceam ca sunt (cum isi dorea el), trebuia sa ii si arat. Daca ii ziceam ca nu-s (cum simteam eu in cazul asta), deveneam un partener imposibil, no-fun, pasiv si sortit unei scalde infinite in necunoscut. Grea dilema…

Azi dimineata am gasit raspunsul! Nu e „genial”, dar il simt foarte adevarat pentru mine. Si e general valabil, ne-contand daca ceilalti au nevoie de mine ca player sau spectator:

 

„I’m not a player, nor a bystander.

I’m a coach!”

6 thoughts to “I’m not a player, nor a spectator!”

  1. Ai grija ca si de pe margine sunt riscuri. Daca nu merge bine, tot tu esti de vina ! Daca imi dai voie sa iti dau un sfat, daca nu iti suna ok, mai bine refuzi si sa antrenezi…

  2. @Alex: multam!

    @Bogdan: bun sfat. alegerea e in dublu sens, intotdeauna: si eu si clientul alegem sa lucram impreuna.

  3. Cred ca unul din primele articole pe care le citesc care merge impotriva valului de asumat riscuri irational si a numi asta antreprenoriat. Buna idee. Antreprenoriatul inseamna pentru mine „hope for the best, prepare for the worst”

  4. multumesc, Eduard. antreprenoriatul contine si un fel de entuziasm, care ii e propriu. insa toate lucrurile acestea au nevoie si de limite clare.

Lasă un răspuns