Ce se intampla daca nu se-ntampla?

Am intalnit o multime de antreprenori care sunt de-a dreptul incurcati cand le pun urmatoarea intrebare: Ce se intampla daca nu se intampla? (Traducere: ce se intampla daca delegati un “task” si el nu e asumat de omul care l-a preluat? Sau daca va propuneti sa faceti ceva si nu ajungeti sa il faceti?)

Astazi am intalnit unul dintre acesti oameni. Practic, tine in brate toata compania, desi e a lui. E primul care ajunge la birou si ultimul care pleaca. De altfel, asta este exact motivul care l-a adus la coaching: s-a saturat! Vrea sa imparta responsabilitati si sa stea la el in birou, fara sa fie deranjat la fiecare 5 minute de colegii/angajatii proprii. I-am pus “intrebarea magica” si a ridicat din umeri: “Pai..nimic! Stiu ca trebuie sa fac ceva in aceasta privinta, insa mi-e teama ca imi vor pleca oamenii…

De cele mai multe ori in aceste cazuri, frica si imaginatia sunt intr-un dans al competarii reciproce: antreprenorului ii este teama ca ii vor pleca colaboratorii si isi imagineaza ca deleaga, fara sa existe de fapt nimeni responsabil intr-adevar de indeplinirea sarcinilor delegate. Ce rezulta este un fel de teatru absurd, cu explozii emotionale si relaxari post-factum de lunga durata.

La tine in afacere cine isi asuma responsabilitatea? Pe cati ai invata deja asumarea asta?

© 2009 – 2010, Mihai Stănescu. All rights reserved.

2 thoughts on “Ce se intampla daca nu se-ntampla?

  1. Am un coachee care face asta. E un om extraordinar, cu viziune, foarte organizat, vrea tot timpul mai mult de la el.
    Si cand i-am pus si eu intrebarea asta, mi-a spus:
    “Pai, daca e urgent, o fac eu.”
    Si pentru ca se implica mult, tot timpul e “urgent” sau “important”.

    Cred ca e critic pentru un manager sa se dezvete de responsabilitatea suprema “Daca n-o face nimeni, explodeaza, asa ca mai bine o fac eu decat sa o faca altul prost sau deloc”.

    Atitudinea asta vine din 2 directii: 1. supra-responsabilizare si iluzia superman-ului care salveaza tot; si 2. (in cazul omului de care vorbeam mai sus) incapacitatea de a-i trage pe ceilalti la raspundere. “Nu ti-ai facut treaba? Lasa ca o fac eu. E mai usor decat sa te cert.”

    In ambele directii cred ca e vorba de fapt de asumarea unei alte responsabilitati – cea de a-i face pe ceilalti sa se simta responsabili, fara sa pari “sefu’ cel rau”. Sa le vina din interior. Dap, cam asta e leadership-ul.

  2. multam, Maria. nu sunt sigur ca daca cunoastem cauzele, putem sa controlam fenomenul. oricum, exista un principiu general valabil, care spune cam asa: DACA INTR-O FIRMA EXISTA UN POL DE SUPRA-RESPONSABILIZARE, INTOTDEAUNA ACEL POL VA FI INCONJURAT DE UN CERC DE SUB-RESPONSABILI.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *