Dialog și Coaching

Atunci când este ascultat şi acompaniat de către un coach, dialogul clientului devine o formă de meditaţie personală, structurată de actul vorbirii – purtător, la rândul lui, de noi sensuri şi de noi percepţii asupra realităţii. Exprimându-se verbal în legătură cu preocupările sale personale sau profesionale, clientul capătă, puţin câte puţin, conştiinţa complexităţii sale profesionale, a calităţii sale umane, a adevăratelor sale motivaţii. El ajunge astfel să dea propriului său cadru de referinţă o nouă formă, o nouă coerenţă. Ulterior, această nouă paradigmă, sau această nouă viziune asupra lumii îi va permite clientului să-şi pună sub semnul întrebării poziţionarea şi faptele din cadrul activităţii sale de zi cu zi.

În felul acesta, căutând să exprime fondul motivaţiilor sale, clientul acompaniat prin coaching îşi dezvoltă treptat propria conştiinţă şi îşi nuanţează sensurile. Îşi descoperă aspiraţii şi motivaţii diferite, şi mult mai puternice. Când îşi desfăşoară propriul dialog „acompaniat”, el îşi dezvoltă un discernământ superior şi o mai bună intuiţie. Puţin câte puţin, va dobândi o mai corectă, mai rapidă, mai spontană capacitate de a-i asculta şi de a-i înţelege pe ceilalţi, o mai mare aptitudine de a transmite, o dorinţă mai puternică de a acţiona sau de a întreprinde, o viziune mai largă şi mai cuprinzătoare asupra propriului său potenţial. Pe scurt, prin intermediul propriului său dialogacompaniat, clientul îşi operează propria transformare, propria deschidere.

Este deci limpede că, prin metoda lui, care se bazează în principal pe „dialogul acompaniat”, demersul de coaching apare ca o tehnică originală şi performantă de dezvoltare şi de punere în practică a potenţialului individual, sau a potenţialului unor echipe sau colective mult mai complexe.

Constatăm de asemenea că, în coaching, conţinutul preocupărilor clientului poate fi relativ secundar. Tipul de coaching (profesional, personal) pe care-l urmează clientul sau genul lui de preocupări (de ordin familial, profesional, sportiv, economic, de sănătate etc.) au o foarte mică importanţă. Oricare ar fi centrul, relativ trecător, al preocupărilor sale, principalul este traseul pe care-l parcurge el prin „dialogul acompaniat” şi care-i va permite treptat să capete putere, anvergură, şi să se transforme. Această transformare va avea în mod aproape natural efecte în toate aspectele vieţii lui personale şi profesionale.

Această constatare vine în sprijinul afirmaţiei potrivit căreia în coaching nu există domenii de expertiză diferite. Singurul adevărat domeniu de expertiză al coach-ului este îndrumarea dezvoltării anvergurii generale a clientului său individual sau colectiv, prin acompanierea profesionistă a propriului dialog al acestuia.

[extras din articolul „Spiritul coaching-ului” de Alain Cardon]

© 2009 – 2010, Mihai Stănescu. All rights reserved.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *