Despre coaching in Romania. O marturisire.

La inceptul lui 2015, intors cu forte proaspete din vacanta de iarna, m-am gandit ca cel mai bun mod de a re-incepe sa iti scriu folosind blogul este sa iti fac o marturisire. Mai mult decat atat, marturisirea are ca scop si clarificarea unei atat de indelungate absente din aceasta interfata de comunicare. Lasand la o parte dificultatea inerenta oricarei deschideri sufletesti, am incredere ca marturisirea mea iti va folosi, macar la a ramane deschis(a) in comunicarea de aici, dintre noi.

Buuun. Iata ce am pe suflet:

Ma simt foarte inconfortabil cu ceea ce se intampla cu domeniul coachingului in Romania. Mi-am dedicat aproape toata energia profesionala in ultimii 12 ani catre implementarea acestei profesii si la noi in tara …si am reusit sa fundamentez in Romania un domeniu de real succes in mai toata lumea. Cu toate acestea, in ultimii 2 ani am avut dese momente in care m-am gandit foarte serios sa ma retrag complet din aceasta „piata de coaching„, supra-aglomerata si ultra-galagioasa, sa-i las pe altii sa se descurce cu ea.

In esenta, ceea ce ma inconforteaza teribil este mitul conform caruia „toti astia care fac coaching sunt la fel si, de fapt, ceea ce conteaza e chimia pe care o ai cu cel cu care lucrezi„. Aceasta fraza pe care o aud – implicit sau explicit – in mai toate contextele care implica proiecte de coaching, are 2 implicatii:

  1. De fapt, nu exista o diferentiere clara intre sutele de persoane care se declara – pe proprie raspundere, evident! – ca fiind „Coach„.
  2. Chimia” este un criteriu foarte lax si cam fals, cand alegi sa lucrezi cu un alt om pentru dezvoltarea abilitatilor si capacitatilor care te scot – macar temporar – din zona de confort a experientei si expertizei actuale.

***

Exemplul 1: Acum mai bine de un an, intr-o intalnire cu managerul si co-proprietarul unei binecunoscute firme de HR din Romania, aud urmatoarea fraza: „Mihai, noi pana acum am lucrat cu X…cel putin pentru expati. Mi se pare ca da mai bine, are fata de expat si el.

Persoana la care se referea managerul este un bine-cunoscut consultant freelancer, care face cam de toate…printre care si coaching, dupa o formare online de o saptamana la o scoala de mana a…(completeaza tu).

Exemplul 2: Cu cateva luni in urma, aflu – stupefiat – ca o institutie care guverneaza strict unul din cele mai profitabile segmente de piata din Romania a ales pentru cativa dintre directorii sai un „coach” cu „chimia” in par. Probabil ca criteriul major de selectie a fost senectutea.

Persoana aleasa nu are nici macar o (1) formare profesionala in coaching.

Si exemplele pot continua.

***

dialog

Unii dintre noi ne-am format, am studiat si am practicat foarte mult timp pentru a deveni experti in domeniul coachingului si pentru a reusi de fiecare data sa dezvoltam lideri; altii nu au facut nici macar o formare minimala in aceasta profesie. Sau au participat la un weekend de prezentari despre ce este si ce nu este coachingul. Valoarea experientei de zeci de ani in domeniu ne permite – acelora cativa pe care ii consider realmente colegi de breasla! – sa lucram impreuna cu lideri si echipe in a co-crea un set de experiente transformative, o poveste de succes. Si acest lucru este, de cele mai multe ori, atata de greu incat majoritatea dintre clientii nostri prefera sa nu povesteasca despre parcursul din coaching, ci mai degraba aleg sa vorbeasca despre rezultatele extraordinare din capatul lui.

Relatia de coaching e despre a deschide orizonturi nebanuite, de dincolo de auto-limitarile inerente atator ani de responsabilitati majore. In coachingul cu CEO, VP si echipele lor, principalul rezultat usor detectabil este o conexiune profunda si deschisa cu sistemul din care face parte compania si echipa, cu energii si motivatii care depasesc cu mult cadrul unei functii sau al unei profesii. Un proces de coaching obisnuit – care poate fi invatat in orice formare initiala de coaching, chiar de calitate medie! – nu poate ajunge la astfel de rezultate.

Insa acest tip de relatie evoluata poate aparea numai atunci cand exista un dialog profund intre coach si lider, un dialog care se desfasoara in conditii de egalitate. Iar aceasta egalitate nu poate veni din „chimia interpersonala„. A fi in dialog inseamna a crea sens impreuna. Si poate acest lucru e de cautat atunci cand se contracteaza un coach. „Chimie” inseamna, de obicei „imi place omul?„. Cu alte cuvinte, cine reuseste sa seduca clientul prin a-i da senzatia unei conversatii viitoare placute si fara asperitati, acela castiga. Adica un simulacru de proces de dezvoltare. Sau, in cele mai frecvente cazuri, intarirea senzatiei ca, de fapt, nu e nimic de invatat, de schimbat, de transformat in viata liderului sau echipei.

***

Marturisirea mea se opreste aici. Propunerea mea este sa folosesti, de cate ori ai ocazia, pentru tine si pentru cei pe care iti doresti sa ii dezvolti, un mini-chestionar cu 4 intrebari pe care le consider de un profund bun-simt in acest context:

  1. Este aceasta persoana impreuna cu care pot parcurge poate cel mai dificil drum din dezvoltarea mea?
  2. Ma pot baza pe el sa ma ajute sa fac actiunile care ma transforma intr-un lider mai bun, in chiar contextul meu actual?
  3. Este el capabil sa lucram impreuna, in pofida enormei complexitati cu care ma confrunt si o poate cuprinde si el, ca sa avem acelasi raport cu realitatea?
  4. A lucrat el cu suficienti lideri si in suficiente situatii asemanatoare ca sa poata sa coreleze experientele de invatare prin care a trecut cu altii, cu situatia in care ma aflu?

***

In anii de practica a coachingului in Romania, am intalnit mai putin de 10 coachi care, dupa parerea mea, pot con-duce lideri intr-o calatorie a cunoasterii care ii transforma si le da capacitatea de a declansa acelasi proces si-n altii. Daca te gandesti sa angajezi un coach, te rog din toata inima sa nu (mai) iei in considerare mitul de mai sus. Numai asa, cei mai buni vor ramane in aceasta profesie. Sunt 101% sigur ca companiile si institutiile in care lucrezi au mare nevoie de ei!

© 2015, Mihai Stănescu. All rights reserved.

5 thoughts to “Despre coaching in Romania. O marturisire.”

  1. Dragă Mihai,

    Sunt de acord că, în orice tip de serviciu care implică dezvoltare și schimbare, alegerile bazate pe ”chimie” sunt prea puțin sau deloc productive. Cu mai bine de doi ani în urmă, am scris un articol pe această temă, argumentând de ce ”chimia” facilitează instalarea mai confortabilă în zona de confort, nu drumul către performanță – vezi: http://elisabetastanciulescu.ro/2012/06/chimia-in-relatii-conduce-la-mediocritate/

    Sunt, iarăși, de acord că, în România, coachii s-au înmulțit în ultimii ani ca ciupercile după ploaie și că, așa cum se întâmplă în toate profesiile, calitatea lor variază, iar clienții aleg de multe ori după aparențe.

    Însă nu tot aparențe sunt, foarte adesea, și certificările și (așa-zisa) experiență? Cunoști coachi certificați care nu fac altceva decât să reproducă, mecanic și cu o siguranță pe care doar un ignorant o poate afișa, idei și întrebări-clișeu? Eu am întâlnit destui. Iar ”experiența” nu se obține adesea tocmai ca urmare a alegerilor guvernate de ”chimie”, nu de competențe și performanțe reale?

    Orice profesionist se află, în România și nu numai, în această situație – deloc plăcută, e drept – de a face față unei concurențe de piață în care marketingul e mai puternic decât calitatea produsului; ”chimia” e un instrument de marketing, certificările sunt și ele un astfel de instrument…

    Până la urmă, tot clientul are ultimul cuvânt. Iar un client care îl preferă astăzi pe X pentru că are ”față de expat”, ”chimie”, ”certificări” diferite de ale tale etc., te va căuta peste un timp pe tine, dacă nu va obține din colaborarea cu X ceea ce caută – mie mi s-a întâmplat de foarte multe ori ca oameni care, inițial, au preferat un alt profesionist, să mă caute ulterior… Iar dacă X îi oferă clientului ce caută, înseamnă că alegerea inițială a fost corectă, indiferent care au fost criteriile după care a fost făcută.

    Mai vorbim.
    ES

  2. Buna tuturor,

    Foarte bune observatii! Multumim de clarificari. Este un bun punct de plecare. Eu cred ca nu ne uitam in directia corecta, la ce ne referim cand spunem „leader” – „leaderii” pe care-i „vedem”, de exemplu in fruntea companiilor, sunt ei de fapt leaderi? Au aceste calitati – in primul rand nevoia si dezvoltatea sensului – de care aminteste Mihai? Pe de alta parte, nu tocmai obtinerea „experientei” si a „patalamalelor” a jucat un rol foarte important in atingerea obiectivelor lor de a conduce? Si a creat multe frustrari, in primul rand lor. Este normal sa le ceara altora. La fel s-a intamplat si in coaching – oamenii „s-au batut” in calificari si certificari. Au jucat acelasi joc, cu aceleasi „arme”.

    Credinta mea este ca in coaching, ca in orice alt domeniu, „omul sfinteste locul”. In functie de cine este, fiecare isi are drumul de invatare si experimentare propriu. Si desi va avea si experienta si patalamale, acestea isi vor pierde locul, nu vor mai conta, ceea ce vom vedea fiind omul (integrat). Banuiesc ca si cartile de vizita si cv-urile vor arata altfel si oamenii se vor prezenta diferit, nu neaparat prin prisma profesiei, a titlului sau a ultimului MBA absolvit. Si cred ca sunt din ce in ce mai multi oameni care cred asta.

    Misiunea noastra este de a constientiza si a transmite mai departe intr-o forma cat mai „lizibila”. Intr-un fel, cred ca suntem si niste deschizatori de drumuri, nu numai in coanching, ci si in constinta.

    In concluzie, revenind la subiectul propus – parteneriate cu si pentru sens – cred ca un leader va parteneria tot cu un leader, indiferent ca e CEO, VP, manager, antreprenor sau „om de rand”.

    Va urez spor la crescut si devenit leaderi!

    Numai bine,
    Ina

  3. Coaching-ul este o piata destul de noua in Romania dar nu trebuie sa ne speriem caci se pare ca in ultimul timp suntem cu totii destul de deschisi la noi si la o Romanie in trend cu occidentul. Cam toate afacerile au nevoie de un coach… cate restaurante dau faliment din cauza personalului necalificat, cate magazine online inchid pentru ca nu au un Project Manager capabil sa ii indrume sau un Coach. Mult persoane necalificate se incumeta sa deschida afaceri care la prima vedere par simple de condus dar care ajung sa ii ruineze si sa piarda tot. Eu vad coachingul ca pe o meserie de viitor, in care chiar merita sa investesti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *