5 diferențe: Coaching vs. Training

Reiau tema celor 5 diferențe (după primul articol, în care am explicat diferențele dintre coaching și consultanță), de data aceasta delimitând coaching-ul de un domeniu cu care este foarte des confundat: training-ul.

Constatarea mea este că majoritatea persoanelor care ar putea beneficia de coaching ca instrument de dezvoltare a abilitaților personale și profesionale, îl echivalează cu o relație de învățare de tipul celor care se întâmplă într-o sală de curs. Locul de “amestecare” a celor două servicii este prevalent în business, pe partea personală amestecarea producându-se mai degraba între coaching și consiliere/terapie psihologică.

În mediul de business cauza cea mai comună a acestei ambiguități este pasivitatea clientului: e mult mai confortabil să stai într-o sală de curs și să primești informații decât să îți pui la lucru mintea, voința și întreg bagajul de informații și experiențe acumulate în ani de muncă. Implicit, coaching-ul va fi tot un fel de training, ceva mai “customizat”, dar tot ne vor durea urechile la sfârșitul zilei.

© zazzle.com

Ca să eliminați de la început ambiguitatea, vă pun la dispoziție 5 puncte de diferențiere, urmate de un citat care conclude inspirat diferențele:

1. Training-ul este un transfer de informație de la trainer la client. Coaching-ul este un transfer de responsabilitate din relația de coaching către client.

La training mergi să afli lucruri pe care eventual le pui și în practică, după ce procesul de învățare se încheie. Cele mai bune training-uri la care am participat au avut incluse o parte de dezvoltare a abilităților de care ai nevoie ca să pui în practică noile informații.

Coaching-ul începe de unde se termină achiziționarea de informații. Ca și coach, sunt în poziția de a presupune că clientul are toate resursele la dispozitie și are nevoie de o ghidare legată exclusiv de practică. Dacă nu le are, se poate duce la un training. Transferul este de responsabilitate, dar nu de la coach, ci din setarea relației de coaching. Cel mai simplu exemplu: dacă întârzii la coaching, acest lucru se va discuta în ședința de coaching deschis și fără emoții negative. Pentru că obiceiul de a întârzia nu e nou și nici productiv pentru client. Implicit, întârzierea are valoarea unei cereri implicite din partea clientului să lucreze la acuratețea lui temporala, la prioritizare și la alcătuirea agendei.

2. Training-ul are ca target direct individul și nu relațiile lui. Coaching-ul are ca scop performanța din punctul de vedere al relațiilor clientului sau echipei cu mediul, cifrele, abilitățile, modul de lucru, procedurile etc.

În orice training la care am participat, concentrarea era predominantă pe individ și pe ce poate el învăța sau aplica din programul de curs. În coaching – indiferent dacă este individual sau de echipă – sistemele de relații și interacțiuni ale clientului sunt “puse sub lupă” și transformate în vederea accederii la un nivel superior de eficiență. În acest sens, sintagma “coaching individual” are sens doar ca și caracterizare a mediului direct de lucru, 1 la 1. Restul e complex și vizează mediul, relațiile cu ceilalți, strategiile de atingere a obiectivelor cu ajutorul echipei, partenerilor, impactului asupra pieței etc.

Chiar și în faimoasele “teambuilding-uri”, concentrarea relațională este extrem de scăzută: de obicei participanții sunt scoși din mediul în care activează în mod obișnuit și sunt puși într-un cadru metaforic, care încearcă să mimeze realitatea. Am văzut un CFO care era expert în alpinism care i-a învățat pe colegi de teambuilding câteva strategii excelente de alpinism, in 10 minute, pentru ca toată ziua să îi ajute să devină alpiniști adevărați. Înapoi la birou, a redevenit individul care îi pedepsea practice pe toți subalternii care nu performau așa cum își dorea. Culmea, nu sesiza nici un fel de diferență între cele două abordări, explicația lui fiind simplă: “Acolo, pe munte, suntem liberi să facem ce vrem. Aici însă suntem sub contract și e nevoie să performăm în fiecare zi.

3. Training-ul se face în alt context decât cel de business. Coaching-ul se face în interiorul business-ului, pe lucrurile care contează într-adevăr.

După cum spuneam și mai sus, training-ul apelează în majoritatea cazurilor la exerciții și puneri în rol pentru a solidifica partea teoretică predată. Adică îl scoate pe client din contextul în care activează. Coaching-ul, în schimb, intervine în situațiile practice de business, având avantajul de a se mula complet pe obiectivele clientului sau echipei.

Pentru coaching, nu e nevoie de schimbarea de context. Vom lucra întotdeauna direct pe obiective și pe rezultate, fără să mai facem ocoluri teoretico-deductive prin literatura de business, prin modele de afaceri și de leadership etc. Ceea ce contează este prezentul și viitorul apropiat, de aici poate începe implementarea schimbării către mai bine.

4. Training-ul se folosește de poziția inegală dintre trainer și participant. Coaching-ul, de calitatea ridicată a relației cu clientul.

În training înveți de la cineva, de la trainer. Cu cât mai experimentat trainer-ul, cu atât mai multe informații relevante vei primi. Am asistat la multe cazuri în care trainer-ul nu avea nici un pic de experiență în folosirea practică a informațiilor și abilităților pe care le preda. Dar asta este alta poveste…

Coaching-ul nu are nevoie de diferența superior-inferior. Suntem egali, fiecare cu experiențele și expertiza proprie și căutăm împreună cele mai bune soluții la cele mai dificile probleme. Unele curente din coaching chiar formează coach-I care se pozitionează mai jos decât clientul, pentru a nu obtura în nici un fel creșterea sau dezvoltarea acestuia.

În plus, se spune că dacă coach-ul are soluția, nu mai e coaching.

5. Training-ul are un R.O.I. apreciat la 25-30%. Coaching-ul se situează la minim 300% returnare a investiției inițiale.

Da, training-ul este mult mai scump. Studii făcute atât pe continentul american (U.S. și Canada), cât și în Europa în ultima decadă a lumii de afaceri constată această diferență. Diferență explicabilă de fenomenul “lunii de miere”: oricât de bun a fost training-ul și oricât de ridicată calitatea prestației trainer-ului, în maxim 3 luni de la data training-ului informațiile utilizate de clienți nu vor depăși niciodată 30% din totalul informațiilor conținute in training.

În coaching, lucrăm cu informațiile relevante pentru client. Acestea nu se pot uita. Mai mult decât atât, impactul coaching-ului este masurabil în rezultate pe cifrele de business. Iar aceste rezultate nu pot dispărea, pentru simplul motiv că sunt consecințele schimbărilor practice apărute în comportamentul clienților și echipelor antrenate.

În încheiere vă promisesem un citat. Iată-l:

People mix up coaching, mentoring and consulting… The differences?… A mentor has the same business experience as the client. A consultant tells clients how to be more effective. And a coach works with the client to reveal and build on his or her strengths, improve performance and enhance quality of life… Coaches look at the business side and, at the same time, look to see whether [clients] are working too many hours, examine their time-management effectiveness, their fitness and their life relationships.”
- CIO Magazine

© 2010, Mihai Stănescu. All rights reserved.

7 thoughts to “5 diferențe: Coaching vs. Training”

  1. Foarte de acord. Dincolo de terminologie, care poate diferi de la situaţie la situaţie, conştientizarea acestor diferenţe şi ar putea duce la căutarea soluţiilor potrivite pentru anumite probleme la un moment dat. Spre exemplu, am putea identifica în învăţământul românesc, de care se plâng mulţi, un accent pus pe „toceală” în defavoarea „training-ului”, ca să fac uz de terminologia folosită de tine. Ne plângem deci de lipsa training-ului, însă nu ştiu câţi îşi înţeleg nevoia de dezvoltare personală în sensul coaching-ului. Dar cel puţin dacă am ajuns să discutăm diferenţele acestea de nuanţă, hai că-i bine, tot am ajuns undeva, în România 😉

  2. multumesc, Corneliu. intr-adevar, toceala e inca la putere in Romania preuniversitara. Ba chiar si-n Universitate. Din pacate, generatiile care vin nu mai au nici un punct de contact cu un astfel de „mindset”…zic din pacate, pentru ca se pare ca Academia nu realizeaza asta.

    aseara ii spuneam lui Cristi despre gandurile mele in legatura cu alta diferenta fundamentala in viata profesionala: cea dintre „motivatie” si „inspiratie”. Voi reveni cu cateva randuri, chiar si doar pentru placerea dinstinctiilor. Mai avem, ca societate, pana sa le punem si-n practica.

  3. Mihai, felicitari pentru articol, ai punctat foarte bine diferentele intre invatarea pasiva si cea transformationala. In coaching clientul isi asuma intreaga responsabilitate pentru rezultatele pe care si le doreste in viata, are un partener alaturi cu ajutorul caruia isi poate inlatura blocajele si are posibilitatea sa isi gaseasca propriile solutii, sa le vada cu adevarat si sa le poata pune in practica cu usurinta.

  4. Irina, multam de comment. nu-s chiar asa sigur cum isi asuma clientul „intreaga responsabilitate”. mai mult decat atat, cred ca aceasta declaratie suna foarte nepotrivit pentru cel/cea care cauta o relatie foarte angajanta pentru a face performanta. despre distinctia responsabilizarii in relatia de coaching voi scrie in post-urile urmatoare, cred ca si aici sunt lucruri neclare, chiar si la cei care au inceput sa faca pasi in directia profesiei de coach.

  5. de departe, cel mai complet si inteligibil post cu definitia misiunii antrenorului. Clientii mei spun ca sunt un fel de coach, dar nu ma „calific” inca. Sunt intraprenor pentru 2 companii mari si una mica, pe comunicare vizuala (desi clientii cer initial PR la maxim) si doresc sa dezvolt AdLittera (de care ti-am povestit). Zic ‘inca’, pentru ca sunt constient ca nu sunt in totalitate autonom iar transformarea nu poate veni peste noapte.
    Coachingul mi se pare cel mai complex mixt de calitati umane si profesionale, dar are si o misiune frumoasa, pe masura.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *