Calitatea princip(i)ala a liderului

Dupa mai bine de o decada de coaching in Romania, cred cu tarie faptul ca majoritatea teoriilor asociate leadership-ului au esuat in a dezvolta o serie de reguli simple care sa poata fi folosite de toti. Data fiind natura stiintei leadership-ului, banuiesc insa ca nu vom avea niciodata principii simple. Nu argumentez faptul ca liderii ar trebui sa nu foloseasca principiile leadership-ului. Ba dimpotriva! De fapt, cred ca exista doua mari seturi de principii pe care toti liderii – de business, politici si sociali – ar trebui sa le urmeze: etica si moderatia.

Bine-bine, dar cum sa le urmeze? Si in acest punct incepe o discutie care, de obicei, devine interminabila. De aceea, iti propun un criteriu simplu, cu vechime si valoare: moderatia. Din perspectiva mea, moderatia este singura calitate esentiala pentru leadership-ul de succes, coerent si consecvent cu …mai orice set de principii, reguli si practici. In practica de coaching in Romania, axata aproape exclusiv pe acompanierea liderilor din business, am vazut de zeci de ori un fenomen straniu: lideri care cred cu sinceritate in metoda “mai buna decat toate” si care, in acelasi timp, au tendinta de a conduce organizatia …in sant.

Ca o ilustrare generica, atunci cand se ia o decizie, liderii au posibilitatea de a interactiona cu echipa lor in mai multe moduri: ei pot conduce echipa la actiune, pot consulta echipa inainte de a decide, pot intreba echipa pentru a participa la decizie, pot delega decizia sau pot imputernici echipa sa ia propriile masuri. Niciunul dintre aceste moduri de lucru cu echipa nu este, in sine, “reteta ideala“. Nicio metoda de conducere derivata singular nu isi poate aroga statutul de “cea mai buna metoda de conducere” sau “cel mai bun model de leadership“. Indiferent de cate cercetari si studii are la baza.

petronius

In cele mai multe organizatii, o cantitate moderata de directie, consultare, participare, delegare si capacitate va functiona cum trebuie. Petronius a spus „Moderatie in toate lucrurile, inclusiv in moderatie”. Unii oameni inteleg acest dicton ca pe un paradox. Personal, vad moderata moderatia ca pe un avertisment bland asupra pericolelor relativitatii absolute. Ca leader, uneori trebuie sa fi ca o piatra in furtuna. De fiecare data in aceste momente este nevoie sa adopti o pozitie principiala. Oamenii pe care ii conduci asteapta consecventa in comportamentul tau. Astfel si numai astfel iti vei dezvolta propiul set de principii etice. Ca un inceput de gandire, iti prezint doua axe fundamentale pe care le urmaresc in leadership-ul persoanelor cu raspunderi, inspirationale si apropiate de echipelor lor:

  • Integritatea

Cand fac un aganjament fata de tine, il duc pana la capat. Fac angajamente SMART atunci cand este posibil si le pastrez. Daca apar schimbari, te voi intreba proactiv daca putem renegocia. Nu imi arog dreptul de a inventa o exceptie de la angajament, exceptie care sa imi permita sa te evit daca lucrurile se complica. Daca nu reusesc sa pastrez angajamentul urmeaza 3 actiuni: imi cer scuze, promit ca nu se va mai intampla din nou si stabilesc cum pot indrepta lucrurile.

  • Transparenta

Eu spun ce vreau sa spun si vreau sa spun ceea ce spun. Ii las pe cei pe care ii conduc sa ma cunoasca, evitand prea multe informatii. Refuz sa intru in dialoguri lipsite de sens, in confruntari de dragul confruntarii, sa fiu interogat. Daca sunt in posesia unor informatii confidentiale, le tin in tacere, mai degraba. Nu imi manifest autoritatea in gol, in absenta unui mediu in care informatiile sunt la vedere si cunoscute de toata lumea.

***

Mi-am dat seama, dupa multe interactiuni de coaching in Romania, ca moderatia principiala este o combinatie puternica. Exista anumite valori care ar trebui sa ruleze prin stilul tau de conducere, cum ar fi integritatea. Echipa ta va sti pe ce pui accentul si va sti ca iti vei ajusta comportamentul pentru a se potrivi situatiei. Dupa, vei fi ca o piatra in mijlocul furtunii si un exemplu stralucit de moderatie.

Succes (moderat)!

© 2015 – 2016, Mihai Stănescu. All rights reserved.

2 thoughts on “Calitatea princip(i)ala a liderului

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *