Posts Tagged ‘evolutie’

i don't have time…

Thursday, October 29th, 2009

mirrorAstazi, umbland prin arhivele personale dupa ceva materiale despre comunicarea non-verbala, am trait un moment foarte frumos, generat de o fila primita la randu-mi de la unul dintre oamenii care si-au indeplinit, in viata mea, rolul de mentori.

Rezultatul a fost o reamintire plina de caldura (stiti sentimentul, cand gasiti telefonul unui prieten drag, cu care nu ati mai reusit sa tineti legatura?), pe care m-am gandit sa v-o impartasesc: am sa postez aceasta poezie regasita de mine dupa 9 ani.

Ca si atunci, si acum imi place foarte mult. Si va indemn sa reflectati un moment asupra ei, poate va deschide cateva porti personale, orecum-intepenite de viata de zi cu zi.

I don’t have time

to have time for everything

I don’t have seasons enough to have

a season for every purpose, Ecclesiastes

was wrong about that.

I need to love and to hate at the same moment,

to laugh and cry with the same eyes,

with the same hands to cast away stones and to gather them,

to make love in war and war in love.

And to hate and forgive and remember and forget,

to set in order and confuse, to eat and to digest

what history

takes years and years to do.

I don’t have time. When I lose, I seek, when I find

I forget, what I forget I love, when I love

I begin to forget.

And my soul is experienced, my soul is very professional.

Only a body remains forever

an amateur. It tries and it misses,

get muddled, doesn’t learn a thing,

drunk and blind in it’s pleasures

and in it’s pains.

I will die as figs die in autumn,

shriveled and full of ourselves and sweet,

the leaves growing dry on the ground,

the bare branches already pointing to the place

where there’s time for everything.

Yehuda Amichai

coaching la pliculet (2)

Monday, October 26th, 2009

Continui seria “coaching la pliculet” cu o alta intrebare care – paradoxal -  imi da energie in fiecare zi:

Daca faci si astazi ce-ai facut ieri si alaltaieri,

unde te vezi ajungand in 25 de ani?

growing seed

Intrebarea se refera la ce putem schimba si ce putem pastra in viata noastra, pentru a avea mai multa implinire, mai mult succes. De cele mai multe ori, oamenii tind sa ramana in acelasi “loc” pana cand viata le da un impuls catre inainte. Si acel impuls este, aproape intotdeauna, perceput ca dureros.

Care sunt raspunsurile voastre? Le astept aici.

It's what you learn after you know it all that counts. (John Wooden)

Saturday, October 24th, 2009

Vin de la un meeting cu cativa business-owneri. Si sunt un pic deranjat de o atitudine pe care am intalnit-o des, atat la oamenii de afaceri, cat si la alte “staruri” si “starlete” locale. Atitudinea este “I know it all“.

ce muschii mei...

De fiecare data cand apare aceasta atitudine, ma mir precum un copil: cum a ajuns acel om sa creada cu sinceritate ca le stie pe toate? Care e obligatia, tensiunea, resortul intern care il face sa declare, aprobator, “da, stiu!”? Ma crucesc – cu limba-n gura, cum faceau crestinii la Stambul pe vremea otomanilor – si caut sa termin cat mai repede discutia. Asa am facut si de acesta data, cu unul dintre putin-milionarii prezenti…

Ajung acasa, dau drumul la tv, pe un canal serios, pic intr-o emisiune serioasa …ghici ciuperca ce-i!? EXACT aceeasi atitudine, la majoritatea invitatilor! Ba chiar si la moderatori, fara nici o …moderatie. Nu gresea cel care a spus ca romanii sunt o tara de intelectuali. Insa practica ne omoara.

Sincer, cred ca acesta atitudine este unul dintre principalele blocaje in evolutia noastra, ca specie. In particular, un imens blocaj in calea unei Romanii mai dezvoltate, mai sanatoase, mai adulte.

Atat voiam sa va impartasesc. Ah, si-o intrebare:

Ce vreti cu ardoare sa mai invatati, chiar daca stapaniti bine domeniul vostru de activitate?

de relatio (10 sec. cut)

Friday, October 23rd, 2009

In aproape fiecare intalnire pe care o am cu o persoana necunoscuta, exersez o practica invatata de multi ani, din coaching: “prima impresie“. Bineinteles, este vorba de cele cateva secunde ale primei interactiuni cu persoana respectiva. Pentru profesionistul din mine, aceste secunde sunt fundamentale intr-un sens practic: persoana (citeste: clientul de coaching!) va performa instantaneu toate comportamentele si atitudinile care il/o blocheaza in drumul catre implinire si succes. Asta pentru ca stie cine sunt si crede ca poate depasi aceste obstacole. La limita, chiar si cand nu e sigur(a) de capacitatile proprii, tot va afisa un registru comportamental care contine indicii clare despre directia autentica de dezvoltare. Dar asta e “la job”…

DSC_0061

Continui prin a va povesti 2 intalniri care nu au legatura directa cu ceea ce fac zi de zi: coaching, mentoring, leadership development, management transformation, etc. Si vreau de la inceput sa va invit la un exercitiu distractiv, asemanator cu ghicitul in cafea. Tema ar fi: cum credeti ca vor evolua acesti oameni? Dar relatia mea cu ei? Haideti sa incepem:

Take 1: Deunazi m-am intalnit cu o personalitate recunoscuta a mediului de afaceri din Romania. Nu conteaza nume, functie si istoric, in exercitiul nostru. Intalnirea a decurs cam asa: am intrat la el in birou, dupa ce am asteptat 10 minute intr-un secretariat chic si foarte ordonat. Eu am zambit, el a zambit. Mi-a intins mana, a strans-o cu putere si m-a invitat sa iau loc intr-un fotoliu confortabil. I-am strans mana, tacut, m-am asezat. El a inceput sa vorbeasca usor agitat, masurandu-ma din priviri si cautandu-se prin buzunare dupa o carte de vizita. L-am ascultat, tot in tacere, incuviintand din cand in cand lucrurile pe care le spunea. N-a gasit carte de vizita, m-a invitat sa cer o cafea, apa, suc de portocale si a inceput sa ma intrebe diverse lucruri. Intre timp, mainile ii erau agitate, umerii ficsi si gatul si mai fix. Statea picior peste picior si folosea verbe la timpul prezent, marcandu-le prin ridicari de sprancene si prin incretituri ale ridurilor de expresie. La sfarsitul celor 10 secunde deja aveam un lucru pe lista de “to do”…

Take 2: Ma suna o prietena foarte buna, Y. Batem palma pe-o cafea la Hilton, radem un pic si inchide. Dupa 2 zile, ma asez confortabil la “English Club” intr-un fotoliu si astept, rememorand amintiri din timpul facultatii. In mai putin de 10 minute, apare si Y: tinuta office, gris cu negru, un pic de verde in ochi si-n esarfa si-un zambet furios. Ma ridic, ii iau haina, o invit sa se aseze si sa respire. Ignora sugestia mea si incepe sa vorbeasca maruntit despre “o problema importanta” cu care se confrunta. In paralel, ochii i se plimba in 3 directii: oglinda imaginara (da, stiu ce-i aia!), privirea mea & mediul inconjurator. Mainile imi arata “problema”, desenand cercuri, drepte si combinatia (semi-cercuri, cred). Respira profund, aproape oftat, fara nici un zambet. Dupa primele 10-15 cuvinte, tonul vocii devine ascutit si privirea se fixeaza in ochii mei. Aud un “de ce…?”, ba nu, o serie. Foarte, foarte repede, apare al doilea subiect de discutie, mai aprins ca primul. Y. se lasa pe spate, vorbele devin sacadate si reci.

…ca sa fiu sigur ca nu devine un exercitiu imaginativ, am si cateva intrebari care se vor a fi jaloane:

  • Cati dintre voi credeti ca primul minut conteaza foarte mult intr-o intalnire?
  • Cat dati atentie limbajului verbal (7%) fata de cel nonverbal (83%) intr-o conversatie?
  • Care credeti ca e relatia dintre perceptiile proprii despre persoana care va vorbeste si subiectul abordat de aceasta?
  • Cum stiti ca sunteti acceptati, cu tot cu credintele si valorile voastre, de cineva “nou”?

Si, pentru a lasa ce-i mai bun la sfarsit:

    Care ar fi o replica de 1 milion de puncte pentru fiecare dintre cei 2?

Crezul meu

Tuesday, October 20th, 2009

Buddha

May I become a protector for the protectorless;

A guide for those who wish to travel on the road;

And, for those who wish to cross the water,

May I become a boat, a ship, or a bridge.

— Shantideva


(ce Bine, Frumos si Adevarat e sa te regasesti in 4 versuri! da, acesta este Crezul meu.)

Triburile noastre

Thursday, October 8th, 2009

Am gasit o prezentare foarte interesanta a profesorului David Logan pe TED Talks, despre “triburile” lumii moderne. Va invit sa o urmariti, intrebandu-va un singur lucru:

Cum crezi ca poti evolua de la stadiul 4 la stadiul 5?

Astept cateva raspunsuri de la voi. Multumesc!