Disciplina de care dam dovada este direct proportionala cu libertatile pe care ni le putem permite. puteti sa nu fiti de acord cu aceasta afirmatie. E ok, multi nu sunt. Poate pentru ca multi dintre voi cred ca disciplina este tocmai absenta libertatii personale, un fel de inchisoare din care iesi doar daca urmezi aceleasi ritualuri plicticoase si consumatoare de energie. De fapt, disciplina = libertate. Am gasit un citat din Stephen R. Covey: “the undisciplined are slaves to moods, appetites and passions”. As zice Q.E.D. inca de pe acum, dar vreau sa va semnalez si alt efect al lipsei de disciplina: cei care nu au fost disciplinati in viata/activitatea proprie, pur si simplu nu au libertatea oferita de niste abilitati bine invatate si de care ne folosim aproape zilnic (de ex: fast typing, limba engleza, etc).
Revenind la subiectul principal al acestui blog, in organizatiile pe care le antrenez am intalnit de nenumarate ori persoane cu “scoruri joase” la capitolul disciplina. Departe de mine gandul ca “la birou ca la armata”! Nu am facut armata si sunt 100% sigur ca aportul meu la dezvoltarea societatii nu are ca punct forte angajarea efortului meu in structuri rigide de comanda si control. Insa va pot spune ca disciplina personala se “miroase” de la mare distanta. La fel ca si lipsa ei. Pe cei carora le lipseste disciplina ii recunosc destul de usor. Si am de gand sa va ajut sa faceti acelasi lucru, descriindu-va cateva situatii foarte banale ale lipsei de disciplina:
1. Cand ajungeti intr-o intalnire sau la o sedinta, uitati-va la cei care inca isi verifica E-mail-ul (blackberry-ul, laptop-ul, etc) dupa ce ora stabilita de incepere a intalnirii. Sau la cei care isi permit sa faca o prezentare indelungata a subiectului deja cunoscut de toti participantii la intalnire. Aia sunt ne-disciplinatii.
2. Intelectualizarile extreme. Sau generalizarile succesive. Nu ati observat ca unii dintre prieteni, colegi sau chiar sefi vorbesc de dragul de a se auzi? Fara sa spuna absolut nimic? Un astfel de individ, indiferent de pozitia lui sociala si de competentele lui profesionale, a deraiat major de la auto-disciplina. Toti avem pareri, insa ni le putem exprima dupa ce acestea au trecut (sau nu!) de un simplu filtru intern: is my point helping the discussion & others move forward?
3. Cei care ajung “la timp”. Adica la …si 5. Sau la …si 10. Sau si mai rau, cei care va spun “acum, acum vin/termin/va trimit raportul”. Multe dintre intalnirile de coaching de grup exploreaza recuperarea acestor frimituri de timp, care genereaza frustrari si stopuri involuntare. De fiecare data, incep sedintele de coaching la ora stabilita, indiferent de cati participanti sunt in sala, pe principiul: daca cei care intarzie nu au disciplina suficient dezvoltata si noi ii asteptam, rezulta ca ii incurajam sa ramana la nivelul la care sunt.
4. Multi zic ca au inceput ieri (un proiect, o actiune, etc). Si maine ii vedem ca nici nu s-au apucat inca. Daca ii intrebam ceva, apar faimoasele scuze: “n-am avut timp”, “inca ma gandesc la cea mai corecta abordare”, “imi lipsesc niste date”, “m-a chemat Xulescu la raport” etc. etc. Eu numesc asta o relatie indisciplinata cu timpul propriu.
5. Maldarul de hartii de pe birou. Care migreaza catre acasa, restaurant, masina. “Lasa-le asa, ca le stiu eu ordinea!!” …si dupa jumatate de ora…”Auzi, stii pe unde e stick-ul cu prezentarea aia de acum 2 luni?”.
6. Telefonul mobil care taraie intr-una, desi am fost asigurati ca intalnirea asta e de maxima importanta. E interesant cum in Romania manageriala, a primi telefoane echivaleaza cu “a fi de succes”! Te cauta lumea, esti un tip important. Importanta de sine merita macar 2 minute de absenta completa a disciplinei, corect?
7. Multi-task-erii. Incredibil, dar adevarat! In 95% din cazuri, acest tip special de fiinta umana se amageste profund, crezand ca rezolva mai multe chestii deodata. De cele mai multe ori nu stiu sa prioritizeze. Sau sa refuze. Si sa va pazeasca bunul Dzeu de un sef multi-tasker!! Cred ca stiti la ce ma refer…
Ma opresc aici, pentru ca am senzatia ca pot continua la nesfarsit. Am vazut sute si sute de oameni ai muncii, care coordoneaza alti oameni ai muncii, relatiile, resursele si procesele dintre ei si care, dincolo de aparenta, nu au nici pe departe gradul de disciplina pe care realitatea il solicita. Pentru toti acestia, o mica definitie:
Auto-disciplina implica sa faci ceea ce iti propui in loc de a face ceea ce simti in acel moment. Adica sa sacrifici placerea si excitarea momentului pentru ceea ce conteaza mai mult in zilele si anii care vin. Pentru asta ai nevoie de cateva ingrediente:
- sa te cunosti. Sa stii ce comportamente iti reflecta cel mai bine valorile, ambitiile si visele.
- sa fii antent cu tine si cu ceilalti. Sa pre-vezi deraierile de la o disciplina agreata.
- sa fii dedicat. Sa depui efort in directia asta, fara sa eziti, fara sa te razgandesti.
- sa ai curaj. Curaj de a recunoaste ca disciplinarea de sine nu e un lucru asa de usor cum ti se pare citind post-ul asta.
- sa te antrenezi, tu pe tine. Adica self-coaching: sa te incurajezi, sa iti oferi recompense, sa te accepti asa cum esti si sa te provoci sa mai faci un pas.
Acestea fiind scrise, va doresc o zi relaxata in explorarea propriei discipline. Si nu uitati:
Pretul disciplinei este intotdeauna mai mic decat durerea regretului!
