Acest nou model de organizare este bazat pe conectivitate si pe leadership-ul organic. Iar principiul fundamental al noului model este relationarea. E nou si complet inconfortabil, pentru ca are nevoie de o schimbare fundamentala in modul de a privi lumea al celor care isi vor conduce business-urile in secolul urmator. Modelul este unul post-modern, provocandu-i pe leaderi sa se uite in interior si sa puna sub semnul intrebarii presupozitiile moderniste pe care le considerau sacre. Insa acest model promite dezvoltarea unei constiinte mai inalte, investind business-urile cu mult mai mult sens. Joseph Jaworski numeste acest nou nivel de constiinta “Synchronicity“.

In Synchronicity, Jaworski ne ofera o schita autobiografica a vietii sale, de la inceputurile sale ca si avocat foarte bine platit dar nesatisfacut, trecand prin aceeasi insatisfactie profesionala la nivelul de partener intr-un prestigios birou de avocatura international. Autorul descrie o intreaga serie de evenimente care l-au facut, pana la urma, sa renunte la biroul de avocat si sa devina creatorul Forumului American de Leadership, concentrandu-si activitatea in dezvoltarea de leadership in comunitatile americane, in business si administratie.

Jaworski afirma ca avem nevoie sa reflectam profund asupra destinului pe care il avem pe Pamant, pentru ca atunci cand il descoperim sa ne abandonam complet acestuia, indiferent de dificultati si bariere. Chiar autorul a simtit ca destinul lui este sa promoveze un nou tip de leadership, fiind insa restrictionat de pozitia pe care o avea in biroul de avocatura. Intr-un final, si-a facut curaj si a plecat pur si simplu. Cuvintele lui sunt caracteristice acestui gest:

“at the moment I walked away from the firm, a strange thing happened. I clearly had no earthly idea how I would proceed. I knew no one who could help me on the substantive side of things, no network of experts. …. Yet, at this point, strangely enough most of my concerns and doubts about the enormity of the project were erased. I had a great sense of internal direction and focus, and an incredible sense of freedom that I had never felt before in my entire life.”

***

“The day I left the firm, I crossed the threshold. From that point on, what happened to me had the most mysterious quality about it. Things began falling into place almost effortlessly – unforeseen incidents and meetings with the most remarkable people who were to provide crucial assistance to me.”

In paginile cartii, autorul descrie cum l-au influentat – odata ce a luat decizia de a parasi biroul – conceptul lui Robert Greenleaf (servant leadership) si lucrarile lui David Bohm despre ordinea implicita a universului, dandu-i directia de care avea nevoie in acea perioada. Perioada in care viata lui a fost plina de intalniri fortuite, sclipiri de moent care au dus la dezvoltari ulterioare si de un sens al destinului care lega o multime de lucruri pe care altii le puteau vedea ca si complet intamplatoare.

David Bohm a fost o figura centrala pentru el. El i-a spus lui Jaworski ca totul este conectat cu totul si ca totul se regaseste in tot. “Daca cauti profund in tine, vei ajunge chiar la esenta umanitatii. Iar cand faci asta, vei fi absorbit in adancul constiintei generative a umanitatii, care este comuna tuturor oamenilor si care contine toata umanitatea”. Bohm a afirmat ca suntem toti conectati, dar ca oamenii creaza bariere intre ei. Odata ce aceste bariere sunt indepartate, fiintele umane pot opera ca o singura minte, in aceeasi directie.

Catre sfarsitul cartii, Jaworski face referire la inscriptia de deasupra intrarii casei lui Jung din Elvetia: Vocatus atque vocatus, Deus aderit – Invocat sau nu, Dumnezeu este prezent. In timp ce filosofii post-moderni il omit prezenta divina, Jaworski abunda in referiri la ea in cartea sa. Lucru de admirat si de urmat, autorul ne invata cum sa ne predam efectiv sincronicitatii si sa ii folosim imensa putere. In carte, ii vedem propriile esecuri si succese, insa la final avem un sentiment puternic ca daca cineva atat de uman ca si autorul a reusit, putem si noi sa o facem. De altfel, si autorul sustine acelasi lucru:

“(…) if we have truly committed to follow our dream, there exists beyond ourselves and our conscious will a powerful force that helps us along the way and nurtures our growth and transformation. Our journey is guided by invisible hands with infinitely greater accuracy than is possible through our unaided conscious will.”

© 2011, Mihai Stănescu. All rights reserved.

In aceasta pagina a blogului voi incerca sa decriptez fenomene si intamplari din sfera de business (macro si micro-economie), din administratia centrala de stat, din spatiul social si politic local si international. Instrumentele pe care le voi folosi in articole sunt cu precadere cele de coaching, fara sa omit ceea ce limba engleza desemneaza prin “common sense“.

Motivul crearii acestei sectiuni este simplu: imi doresc ca tu, cel/cea care citeste acest blog, sa vezi cat de departe si de profund poate ajunge modul de gandire specific coaching-ului. Mai mult decat atat, familiarizarea cu aceasta nou set de paradigme va aduce – mai devreme sau mai tarziu – o schimbare fundamentala in modul in care oamenii relationeaza unii cu altii. Pana atunci, putem face impreuna cativa pasi in aceasta directie!

Multumesc,

Mihai Stanescu

© 2011, Mihai Stănescu. All rights reserved.

©lastfrontier.org

M-am intalnit recent cu unul dintre ei. Discutie activa, pornita de la o idee “geniala” de colaborare (nu-s ironic, doar incerc sa limitez uzajul acestui cuvant). Hartie, pix –> scheme de dezvoltare a unei afaceri pornita din aproape-nimic, cu predictii de rezultate mi-nu-na-te. Zambete satisfacute, garantii emotionate ale sigurantei succesului – servite printre cafele si ape plate. De felul meu, sunt un tip cre se entuziasmeaza mai greu, in special in cazurile in care detectez o absenta de structura, bine compensata de sute de actiuni “relativ ok” pe centimetrul patrat. Bine-inteles, aceasta atitudine rezervata a fost detectata de partenerul meu de discutie in minutul 35, cand am centrat surprinzator in careul planurilor lui de a cuceri piata din Romania …si l-am prins in offside! Afacerea cea minunata avea un mare defect: nimeni nu vindea nimic, serviciul oferit se presupunea ca e atat de bun incat va fi cumparat instantaneu de cel putin primele 40 de companii de succes din tara noastra draga.

Punctul central al acestui post nu e nici ideea in sine, nici planificarea relativ defectuoasa. Ci reactia fost-viitorului meu partener: “C’mooon! You have to feel it and take the risk! Are you a player or what??”

Fac si eu precum ardelenii: daca ii ziceam ca sunt (cum isi dorea el), trebuia sa ii si arat. Daca ii ziceam ca nu-s (cum simteam eu in cazul asta), deveneam un partener imposibil, no-fun, pasiv si sortit unei scalde infinite in necunoscut. Grea dilema…

Azi dimineata am gasit raspunsul! Nu e “genial”, dar il simt foarte adevarat pentru mine. Si e general valabil, ne-contand daca ceilalti au nevoie de mine ca player sau spectator:

©OregonLive.com

“I’m not a player, nor a bystander.

I’m a coach!”

© 2009 – 2010, Mihai Stănescu. All rights reserved.

Nu cred că e o surpriză pentru nimeni, deja: noul val de tineri angajați nu mai suportă să li se spună – obsesiv de exact – ce să facă, cum să o facă și până când să o facă. Bine-înțeles, vorbesc despre cei care chiar și-au propus să își construiasca o cariera, să facă performanță și să fie campioni la locul de muncă. “Oamenii buni” au din ce în ce mai multă nevoie să exploreze soluții alternative, să descopere noi feluri de a munci și să fie recunoscuți pentru asta.

Dacă aveți măcar un angajat sau partener de business care vrea să fie învingător “în piață și în viață”, vă ofer câteva sugestii practice despre cum să îl/o tratați:

1. Acceptați un lucru simplu: soluția proprie nu e cea mai bună din start. Cultivați creativitatea oamenilor buni prin a-i lăsa sa contribuie cu idei la cum să vă atingeți obiectivele.
2. Nu vă mai concentrați pe a penaliza slăbiciunile. Încercați să le dezvoltați competențele, punctele tari, până când acestea vor acoperi pe cele slabe.
3. Colaborați și încurajați colaborarea, în dauna competiției interne. Căutați soluțiile în care toată lumea câștigă câte ceva. Până la urmă, toți vor munci să atingă aceleasi obiective.
4. Încurajați eforturile și creșterea, maturizarea lor. Acceptați greșelile ca pe niște exemple de a învăța cum se fac lucrurile în practică. Toți am fost amatori, la început.
5. Opriți-vă să mai oferiți soluții, chiar dacă sunteți experți în domeniul propriu de activitate. A da soluții celor care trebuie să le inventeze singuri e cea mai sigură metodă de a bloca complet atât învățarea, cât și responsabilizarea.
6. Conduceți “în sus”, dați sugestii șefilor, ajutați-i să găsească soluții mai eficiente. Veți fi un exemplu viu pentru oamenii voștri, despre cum funcționează cu success o relație profesionistă.
7. Nu mai luați toate deciziile singur(ă). Nu aveți nici pe departe toate răspunsurile din lume, in fiecare secundă. Spuneți “NU STIU” și implicați-i pe cei din jur în exercitii colective de luare de decizie.
8. Fiți constructiv(ă) necondiționat. Fără nici măcar o excepție! Nu mai criticați și nu mai priviți de sus colegii. Încercați să vă detașați de emoțiile care vă împing să faceți remarci negative.
9. Întrebați-i cum e mai bine pentru ei să fie conduși. Fiecare e diferit, mai ales printre campioni. Unii au nevoie de multă atenție, alții de libertate mai mare. Rezultatul contează!
10.  Creați un climat de co-responsabilitate. Timpurile cu “fiecare cu-a lui” au cam trecut. Delegați mai mult decât rezolvări de probleme și ajutați-i să își asume părți întregi din procesul de business. Oferiți-le oportunități de a participa la stabilirea direcțiilor practice către un viitor comun mai bun.
11.  Fiți cât se poate de clar în asumarea riscurilor. Arătați-le cum o faceți voi, ca să o facă si ei. Puțini români știu să își calculeze rapid riscurile și această lipsă de abilitate dăunează grav …sănătății profesionale.

Dacă aplicați măcar 4-5 din aceste sugestii, veți vedea cum lucrurile se îmbunătățesc simțitor. De ce? Pentru că managementul, ca orice altceva, este o evoluție către mai simplu si mai bine.

Haideți să vedem, cine se poziționează în pe aceste noi coordonate?

Vă ascult…

(articol publicat pe VoxPublica)

© 2009 – 2010, Mihai Stănescu. All rights reserved.

De fiecare data cand apare aceasta atitudine, ma mir precum un copil: cum a ajuns acel om sa creada cu sinceritate ca le stie pe toate? Care e obligatia, tensiunea, resortul intern care il face sa declare, aprobator, “da, stiu!”? Ma crucesc – cu limba-n gura, cum faceau crestinii la Stambul pe vremea otomanilor – si caut sa termin cat mai repede discutia. Asa am facut si de acesta data, cu unul dintre putin-milionarii prezenti…

Ajung acasa, dau drumul la tv, pe un canal serios, pic intr-o emisiune serioasa …ghici ciuperca ce-i!? EXACT aceeasi atitudine, la majoritatea invitatilor! Ba chiar si la moderatori, fara nici o …moderatie. Nu gresea cel care a spus ca romanii sunt o tara de intelectuali. Insa practica ne omoara.

Sincer, cred ca acesta atitudine este unul dintre principalele blocaje in evolutia noastra, ca specie. In particular, un imens blocaj in calea unei Romanii mai dezvoltate, mai sanatoase, mai adulte.

Atat voiam sa va impartasesc. Ah, si-o intrebare:

Ce vreti cu ardoare sa mai invatati, chiar daca stapaniti bine domeniul vostru de activitate?

© 2009 – 2010, Mihai Stănescu. All rights reserved.

Continui prin a va povesti 2 intalniri care nu au legatura directa cu ceea ce fac zi de zi: coaching, mentoring, leadership development, management transformation, etc. Si vreau de la inceput sa va invit la un exercitiu distractiv, asemanator cu ghicitul in cafea. Tema ar fi: cum credeti ca vor evolua acesti oameni? Dar relatia mea cu ei? Haideti sa incepem:

Take 1: Deunazi m-am intalnit cu o personalitate recunoscuta a mediului de afaceri din Romania. Nu conteaza nume, functie si istoric, in exercitiul nostru. Intalnirea a decurs cam asa: am intrat la el in birou, dupa ce am asteptat 10 minute intr-un secretariat chic si foarte ordonat. Eu am zambit, el a zambit. Mi-a intins mana, a strans-o cu putere si m-a invitat sa iau loc intr-un fotoliu confortabil. I-am strans mana, tacut, m-am asezat. El a inceput sa vorbeasca usor agitat, masurandu-ma din priviri si cautandu-se prin buzunare dupa o carte de vizita. L-am ascultat, tot in tacere, incuviintand din cand in cand lucrurile pe care le spunea. N-a gasit carte de vizita, m-a invitat sa cer o cafea, apa, suc de portocale si a inceput sa ma intrebe diverse lucruri. Intre timp, mainile ii erau agitate, umerii ficsi si gatul si mai fix. Statea picior peste picior si folosea verbe la timpul prezent, marcandu-le prin ridicari de sprancene si prin incretituri ale ridurilor de expresie. La sfarsitul celor 10 secunde deja aveam un lucru pe lista de “to do”…

Take 2: Ma suna o prietena foarte buna, Y. Batem palma pe-o cafea la Hilton, radem un pic si inchide. Dupa 2 zile, ma asez confortabil la “English Club” intr-un fotoliu si astept, rememorand amintiri din timpul facultatii. In mai putin de 10 minute, apare si Y: tinuta office, gris cu negru, un pic de verde in ochi si-n esarfa si-un zambet furios. Ma ridic, ii iau haina, o invit sa se aseze si sa respire. Ignora sugestia mea si incepe sa vorbeasca maruntit despre “o problema importanta” cu care se confrunta. In paralel, ochii i se plimba in 3 directii: oglinda imaginara (da, stiu ce-i aia!), privirea mea & mediul inconjurator. Mainile imi arata “problema”, desenand cercuri, drepte si combinatia (semi-cercuri, cred). Respira profund, aproape oftat, fara nici un zambet. Dupa primele 10-15 cuvinte, tonul vocii devine ascutit si privirea se fixeaza in ochii mei. Aud un “de ce…?”, ba nu, o serie. Foarte, foarte repede, apare al doilea subiect de discutie, mai aprins ca primul. Y. se lasa pe spate, vorbele devin sacadate si reci.

…ca sa fiu sigur ca nu devine un exercitiu imaginativ, am si cateva intrebari care se vor a fi jaloane:

• Cati dintre voi credeti ca primul minut conteaza foarte mult intr-o intalnire?
• Cat dati atentie limbajului verbal (7%) fata de cel nonverbal (83%) intr-o conversatie?
• Care credeti ca e relatia dintre perceptiile proprii despre persoana care va vorbeste si subiectul abordat de aceasta?
• Cum stiti ca sunteti acceptati, cu tot cu credintele si valorile voastre, de cineva “nou”?

Si, pentru a lasa ce-i mai bun la sfarsit:

Care ar fi o replica de 1 milion de puncte pentru fiecare dintre cei 2?

© 2009, Mihai Stănescu. All rights reserved.

Care sunt lucrurile pe care le poti schimba AZI in viata ta,

in pofida tuturor contra-argumentelor pe care ti le dai de ceva vreme?

Intrebarea nu e inventia mea si nu se refera neaparat la “big things”. Va dau cateva raspunsuri, pe care le-am primit si eu de-a lungul timpului:

- drumul catre birou (sa las masina acasa!);

- costumul/taiorul, in ceva mai casual;

- sa fac acel business plan pe urmatorii 2 ani;

- sa aduc un mare buchet de flori acasa;

- sa-mi cumpar trakker-ii aia si sa plec pe munte (un project manager dintr-o multinationala);

- sa beau o singura cafea (un jurnalist online);

- sa decid unde imi petrec vacanta;

- sa le multumesc colegilor pentru support;

- sa o iau mai incet, de dimineata;

- sa nu deschid televizorul;

- sa fac o pauza de 10 minute, la serviciu…ba nu, doua! (director de companie);

- sa lucrez de acasa (tot manager, tot multinationala)

- sa meditez minim 15 minute pe zi;

- sa ma apuc de sport;

- sa incep sa-mi schitez viata ideala…

Va astept cu raspunsurile voastre!

© 2009 – 2010, Mihai Stănescu. All rights reserved.

Unii spun ca maretia unui om e inauntrul lui. Eu sunt de acord cu asta, am vazut multi oameni care au pornit-o pe acest drum, doar schimband cateva lucruri simple in viata lor. Si tot stand si gandindu-ma la lucrurile astea simple, am ajuns incet-incet la cateva idei-forta (spuneti-le “recomandari”). Pe care ma grabesc sa vi le impartasesc aici.

1. Pentru fiecare lucru pe care il avem de facut, propuneti-va inca de la inceput sa deveniti cat se poate de buni in a-l face.

Adica sa nu fim multumiti ca “il dam gata”. Sa fim multumiti cand il facem foarte bine, foarte repede, fara prea mari eforturi, din joaca, etc. Afirmatia asta coreleaza cu unul din modelele de gandire cel mai des intalnit in Romania de business: managerii si echipele lor sunt pusi sa rezolve problemele firmei, institutiei, ministerului, etc. Cu alte cuvinte, daca le rezolva e ok, putem sa ne oprim. Nimic despre cum sa le rezolvam data viitoare mai bine, nimic despre calcularea eficientei cu care s-a rezolvat o situatie critica.

2. Daca v-ati apucat de-un lucru, concentrati-va la ce se intampla cu acel lucru. Si fiti atenti la motivele care ne imping sa il faceti asa.

Mai filosofic, invitati-va sa descoperiti ce legatura are situatia in care ne aflam cu “the big picture”, cu viata voastra profesionala, cu ceilalti, cu trecutul si cu viitorul, in acelasi timp. Mai sintetic: care e relatia dintre ceea ce fac si Eu? Cum se schimba ceea ce fac? Cum MA schimb facand asta?

3. Imediat dupa ce terminam, cereti idei mai bune de la ceilalti.

Cu cat mai multe idei, cu atat mai bine. Spuneti-i “feedback”, daca va suna mai profesionist. Sau “positive/constructive feedback”, ca sa fie toata lumea fericita. Cereti idei de la colegi, prieteni, specialisti si nespecialisti. “Cum pot sa fac mai bine?” e o intrebare centrala, aici. Va recomand sa o memorati, fie numai ca sa scapati de cea mai mare piedica romaneasca in obtinerea de idei (“Ee!? Ce PARERE AI?”).

4. Folositi feedback-ul invers: cum v-a schimbat pe voi lucrul pe care l-ati terminat acum?

Ce puteti sa schimbati in comportamentele voastre? Ce e imperios necesar sa nu mai faceti niciodata, desi nu a fost neaparat o greseala? Adaptati-va comportamentul de fiecare data, dureaza mai putin de 5 minute sa faceti o scanare completa a comportamentelor pe care le-ati folosit. Si ca sa nu pierdeti achizitiile acestei analize rapide, va recomand sa va faceti note (mentale sau pe hartie, pc, etc) despre cum se vede schimbarea de comportament, de la o zi la alta.

4. Construiti continuu modele mentale ale situatiilor cu care va confruntati.

Incepand de la lucrurile cotidiene, continunad cu planul de cariera, compania in care lucrati, industria in care aceasta functioneaza… si adaugati continuu factori noi, filtre noi, moduri diverse de a privi aceeasi problema. Eu le numesc “harti”. Aici trebuie sa va marturisesc ceva: de cele mai multe ori, eu uit situatiile prin care trec. Dar imi raman “hartile” mentale, cu ajutorul carora imi amintesc pana in cel mai mic detaliu, de exemplu, fiecare sedinta de coaching pe care am facut-o, cu fiecare client de pana acum. Ganditi-va numai la un singur beneficiu al acestui pas: veti avea in scurt timp la dispozitie o suma impresionanta de experiente usor accesabile si usor de comunicat. Eee?

5. In final, cea mai puternica recomandare: faceti acesti pasi REGULAT.

Fara practica, nu veti face decat sa aveti o idee despre ceea ce va propun. Si ocazional ceilalti vor vedea posibilitatea voastra de a deveni “oameni mari”, dar niciodata aceasta nu va fi adusa in realitate.

Haideti sa vedem: cine incepe azi?

© 2009 – 2010, Mihai Stănescu. All rights reserved.

a. rezistenta de a se dezvolta la nivel personal si de a se dezvolta impreuna cu colegii & partenerii de business

b. lacune in propriul caracter si absenta integritatii

c. stilul de conducere care pune accent pe “a controla”

Mai adaug un aspect, care imi sare in ochi de fiecare data cand particip la o conferinta de acest fel. Aproape de fiecare data, in fiecare discurs, apar power-statements ca: “capitalul uman este cel mai important asset al nostru!” sau “…pentru ca noi credem in forta oamenilor nostri”. Cand aud asa ceva, zambesc. Acum cativa ani ma enervam (imi imaginam peluza de la Rapid, urland: “min-ci-no-sii!!”). Aceste afirmatii contrazic, cel putin in Romania, o realitate evidenta: in majoritatea companiilor romanesti, angajatii sunt considerati si tratati ca un fel de cost variabil necesar, de care ne putem scapa usor cand e cazul. Ceea e conteaza “intr-adevar” sunt obiectivele financiare pe termen scurt si mediu, interesele legate de cine are puterea si ce face cu ea si, de ce nu, o abordare pe care personal o consider CEL MAI MARE OBSTACOL IN CALEA EVOLUTIEI UNEI COMPANII:

Persistenta, atat in societatea noastra ca intreg, cat si in majoritatea business-urilor locale, a unui model de gandire individualist, care are la baza credinta popular-sociologica de secol 19 “oamenii sunt in mod natural egoisti si competititvi”.

Modul acesta de gandire este inca prezent in realitatea de business din Romania in proportii gargantuesti. Chiar liderii de business care sprijina dezvoltarea organizatiilor lor si semneaza contracte de coaching pentru managerii proprii continua sa se agate de fantasmele dulci ale puterii personale, linistiti fiind ca “oricum viata e o jungla, scapa cine poate!”. Si iacata ambivalenta, sursa de incertitudine si prima explicatie a lipsei de viziune in business: pe de o parte sustinem dezvoltarea, insa noi, ca sustinatori, nu avem nevoie sa ne dezvoltam. Si ce facem? Ce-am invatat la cursurile de lidersip: tinem carma, urmarim valurile si ii transportam pe toti “colegii” prin hartoapele lipsei de viziune antreprenoriala. Ah, era sa uit: care nu rezista, coboara la prima!

Deci, cum conducem in secolul 21? Aceleasi minti limpezi mi-au dat cateva raspunsuri:

x. Un lider al viitorului planetei are nevoie de abilitati bine definite in gestionarea schimbarii. E nevoie sa scriu despre “gestionarea schimbarii vs. puterea institutionalizata”? O voi face, cu exemple concrete… Pana atunci, va invit sa va uitati in oglinda si sa va intrebati cat de diferit aratati fata de acum 5 ani. Sau cate situatii complet noi v-au aparut la birou in ultimele 6 luni.

y. Liderul secolului 21 trebuie sa fie “a master strategist”. Nu un bun strateg, am lasat intentionat expresia netradusa. Cu alte cuvinte, dom’ director, va fi nevoie sa fii beton la capitolele strategie de dezvoltare, unde te duce piata, ce idei noi implementez anu’ asta, care e raportul dintre cresterea companiei si realitatea de business din domeniul in care functionezi, cat te va costa cea mai mare realizare a firmei, ce parteneri poti atrage, etc. etc…. Am spus “va fi nevoie”? Pardon, ma corectez: ESTE NEVOIE. De-acum: 18.09.2009, orele 14:00.

z. Conducatorul succesului viitor va fi un dezvoltator autentic de talente. Stiti bine cu totii ca talentul este extrem de usor de recunoscut, mai ales la nivel de business. Il mirosi, aproape. And here comes the hard part: trebuie dezvoltat! E nevoie de timp, rabdare, de inventat provocari si de o nesfarsita serie de recunoasteri verbale, scrise, private si publice. Nu uitati ca un talent autentic intr-un domeniu isi va gasi cu rapiditate nisa de evolutie care ii este siesi propice.

In incheiere, constat ca nu am scris nimic despre coaching in tot acest post. Asa ca lansez o afirmatie care va deranja pe multi:

Coaching-ul este singurul instrument de dezvoltare a liderilor care genereaza inteligenta colaborativa in organizatii, responsabilitate maxima in relatiile cu ceilalti si rezultate stabile pe termen mediu si lung in privinta cresterii productivitatii si profitabilitatii sistemelor umane.

Nu credeti? …va invit sa cercetati!

© 2009 – 2010, Mihai Stănescu. All rights reserved.

Zilele trecute am participat la conferinta anuala de HR a Ziarului Financiar. Pana aici, nimic iesit din comun, acest eveniment este unul la care tin sa particip in fiecare an. De ce? In fiecare an revad persoane care au contat si conteaza pentru mine din punct de vedere personal si profesional: directori de companii, consultanti, recruiteri, etc. cu fiecare dintre ei am cate ceva de discutat, de impartasit, de schimbat.

Recunosc, la aceste conferinte sunt mai degraba pe holuri, discutand in liniste cu cate o persoana sau intr-un grup mic de “holisti” asemanatori mie. Din acest punct de vedere, imi asum folosirea acestui prilej ca instrument de networking (in special, pentru intarirea retelei de idei/abordari care inspira liderii din domeniul HR).

Tema conferintei a fost o intrebare: “cum modifica criza piata muncii?”. Sincer, noua nu ni s-a raspuns direct la aceasta intrebare, cel putin din cat am reusit sa decantam impreuna din discutiile si panel-urile la care am participat. Insa am retinut O idee, UNA singura: nevoia de transformare a eticii si moralitatii de business, ca si instrument de adaptare, sau mai bine, de evolutie a business-urilor prezente pe piata locala. Fie ele multi-nationale sau uni…romanesti.

De aici si ideea acestui post: care e rostul unei afaceri – indifferent de magnitudinea ei? ROSTUL, adica sensul, adica intelesul ei profund. Romanul foloseste cuvantul “rost” in doua mari situatii:

1. in expresia “are un rost in viata”

2. in negatia “fara (nici un) rost”

Buun, atunci intrebarea care, in opinia mea, duce la un moment de reflectie in directia a “ce ne impinge-n lupta” ar fi:

Care e rostul afacerilor noastre?

· Sa avem profit. Orice initiativa care aduce un dolar in plus este un business. Nu radeti, e cea mai veche si generala definitie a business-ului, de undeva de langa pe-atunci-viitorul Wall Street.

· Sa traim decent din profit, sa dam salarii dragilor nostri angajati, sa platim taxe – primind in schimb…mai nimic -, sa fim siguri ca “avem ce pune pe masa maine”.

· Sa ne dovedim ca suntem buni, sa crestem profiturile si sa scadem costurile, sa ne incadram in deadline-uri si sa capitalizam diversele beneficii obtinute pe aceasta cale.

· Sa… fim bogati! Euro, dolari, franci elvetieni… transferabili in Porsche, Lexus, Mercedes, Bentley sau chiar Aston Martin, Lamborghini, Ferrari… sau in apartament in centru, sediu in office building clasa A+, casa de vacanta, vila la mare …sau in bursa, fonduri de investitii, capital de dezvoltare, cercetare, etc. etc.

· Sa le demonstram “intelectualilor” de mama si tata ca se poate si altfel decat salariat. Iara’ va invit sa nu radeti, cunosc o gramajoara de lideri locali de business care din aceasta tensiune creatoare au dezvoltat afaceri marete. Si reale.

· Sa fim in topuri, formal sau informal. Sa fim apreciati pentru putere, desteptaciune si dati ca exemplu catre ceilalti, sa putem sa spunem ca am ajuns in varf si am privit lumea de acolo.

Pana aici, am impresia ca am descris o mare parte a Romaniei, cu doua omisiuni:

1. “Tunarii” – cei care trag tunuri …nu cred ca mai e nevoie de explicatii.

2. “Statul” – cel mai dorit CLIENT (dar in cele mai multe cazuri si cel mai prost platitor).

Cu aceste doua categorii, cred ca am trasat o imagine grosiera a generatorilor locali de profit, strict din punctual de vedere al unui tip de mentalitate general intalnit in perioada pre-criza. De ce am facut aceasta enumerare de posibile raspunsuri? In nici un caz pentru a va trasmite lucruri bine-cunoscute deja. Ci mai degraba pentru a decanta o mentalitate care – dupa parerea mea – ne-a dus in criza. Care ne-a impins de la spate toti anii acestia, catre hau.

In incheiere, va propun o lista de raspunsuri alternative la aceeasi intrebare. Ele sunt parte dintr-o colectie personala, stransa cu destul spor de la clientii nostri de coaching.

· “Sa-mi vad clientii fericiti” – patroana companie catering

· “Sa-mi trimit copiii la studii in Franta” – director executiv firma de distributie

· “Sa imi exercit puterea alegerii a ceea ce-i mai bun, pentru mine si oamenii mei” – director general, companie producatoare

· “Sa dau mai departe un stil si o filosofie de viata care mi-a adus succes si implinire” – consultant international in mergers & acquisitions

· “Sa simt ca lucrurile facute de mine vor dura sute de ani” – presedinte companie constructii

· “ Sa salvez cat mai multe vieti” – patron de cabinet veterinar, chirurg

· “Sa promovez la nivelul intregii societati integritatea si spiritul liber” – presedinte companie training

· “Sa pot sa traiesc urmatorii 5 ani alaturi de copiii mei” – owner, firma de asset management

· “Sa dau inapoi societatii ce am primit” – patroana gradinita

· “Sa arat lumii ca Romania este un loc semnificativ pe harta” – CEO, firma software

· “Sa pot lupta impotriva inselatoriei si a minciunii” – CEO, companie de consultanta legala si financiara

…bine-nteles, lista poate continua. Sa-mi spuneti daca vreti sa o continui.

© 2009 – 2010, Mihai Stănescu. All rights reserved.