Nu, nu înţeleg prin asta o călătorie pe o insulă în Bali, pentru că nici măcar un singur CEO sau manager dintre cei cu care am lucrat în ultimii ani nu ar fi acceptat o astfel de sugestie. Ci despre ruptura bruscă de realitatea business-ului pentru câteva momente de reflecţie cu sine. E singura metodă eficientă de a ajunge la cele mai bune decizii de care e nevoie pentru a trece cu bine barca companiei peste valurile vremurilor.
Una dintre cele mai frecvente probleme pe care le-am identificat de-a lungul timpului împreună cu managerii ţine de ei înşişi, ca indivizi: s-au lăsat antrenaţi în vârtejul ameţitor al deciziilor care trebuie luate “acum”, al schimbărilor care trebuie implementate în timp record, al acţiunilor care trebuie întreprinse cu maxim de eficienţă. Este evident că presiunea internă şi constrângerile externe nu lasă loc de stat prea mult pe gânduri, dar să lucrezi pe repede înainte este ca şi cum te-ai afla într-o maşină care zboară pe autostradă cu 200 km pe oră – senzaţia este minunată, dar nu se mai vede nimic în jur, iar mediul se estompează. Partea proastă este că, de cele mai multe ori, cele mai bune soluţii se ascund exact în detaliile din jur.
Se mai întâmplă ceva. A zbura cu maşina pe autostradă presupune concentrare la drum şi pe comenzile maşinii, mai puţin pe noi înşine, cei de la volan. Iar comportamentul şoferului – fie el în maşină sau la cârma unei companii – denotă exact performanţele companiei înseşi. Aşadar, focusul pe drum şi pierederea din vedere a mediului poate duce, de pildă, la destabilizarea echipei din spatele CEO-ului sau managerului respectiv. Echipă care, odată ieşită din raza de acţiune a liderului ei, va acţiona desconcertat şi va trage de maşină în toate direcţiile… Eficienţă zero.
Aşadar, înapoi la maşină şi la viteza legală. Sau chiar oprire pe dreapta. Chiar şi numai 15 minute pot fi esenţiale pentru regăsirea echilibrului corect între şofer, maşină, drum şi mediu. Parafrazând vorba românului cu peştele care se strică de la cap, reparaţiile tot de la cap trebuie să înceapă. Pentru că CEO-ul, capul peştelui nostru, este cel după al cărui comportament se mulează comportamentul întregii companii, iar o schimbare în atitudinea acestuia generează rezultate imediate şi performanţe mult mai bune. Bun, dar cum poate realiza CEO-ul care este direcţia în care trebuie să se schimbe?
În primul rând, trebuie să-şi provoace propriile modele de gândire, să-şi identifice prejudecăţile şi locurile comune şi comode. Aceştia sunt primii duşmani ai evoluţiei. Ce funcţiona în perioadele post-criză nu mai funcţionează în plină furtună. Adapt or die, zice piaţa liberă. Dar procesul de adaptare trebuie să înceapă cu propria persoană şi să fie inteligent condus. Şi aici intervine o nouă variabilă: este acest proces de adaptare unul însingurat? Există oricum o tendinţă puternică a comunităţii de a lăsa CEO-ul singur în faţa provocării, este absolut necesar ca el să o confrunte singur? Nu neapărat. Ba chiar e recomandat să ceară ajutorul unui om cu mintea limpede, complet în afara activităţii lui de zi cu zi şi chiar complet în afara cercului său social, care să-i fie partener de dialog de încredere, oglindă şi element de ricoşeu la nevoie.
În al doilea rând, trebuie să-şi vadă echipa. De nenumărate ori am remarcat că oamenii se raportează la echipele lor strict perceptual – le simt că sunt acolo, dar nu le văd cu adevărat, nu le cunosc şi cu atât mai puţin nu le înţeleg. Ori, echipa este o sumă de indivizi pentru care adaptarea, mai ales în situaţii de criză, este un proces perfect similar cu cel prin care trece CEO-ul, doar că la un nivel de responsabilitate mai mic. Dar nu mai puţin important. Ca urmare, CEO-ul are de ales între a-şi redefini şi consolida relaţia cu oamenii din echipa lui şi a rămâne să întindă singur pânzele… sau să conducă maşina. Nici una dintre variante nu este constructivă sau validă, iar despre eficienţă nici nu poate fi vorba.
Aş adăuga şi un al treilea rând, care este însă unul special. Surprinzător (sau nu?!), în cele mai multe dintre cazuri schimbarea generatoare de rezultate care să ghideze compania către mări mai liniştite este foarte mică. Bine ascunsă (sau cel puţin aşa pare) şi foarte mică. Dar dacă nu te opreşti pe dreapta măcar 15 minute, fie şi numai să te întrebi dacă de 200 km pe oră are nevoie cu adevărat maşina… compania ta, dacă nu cumva numai tu eşti cel care simţi senzaţia minunată a vitezei, dacă nu cumva compania are nevoie de o altă abordare pentru a se aşeza frumos pe drum, schimbarea va rămâne în continuare bine ascunsă. Şi absolut inutilă.
===
articol publicat in revista MONEY EXPRESS
